Definire și caracterizare - specificul psihologic al voinței

1. Definirea si caracterizarea vointei

Pentru organizarea şi desfăşurarea cu succes a unei activităţi este adesea necesar un efort voluntar. Voinţa reprezintă procesul psihic complex de autoreglaj superior realizat prin mijloace verbale şi constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în direcţia depăşirii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.

Pentru unii filosofi, voinţa este o "forţă universală primordială", un "principiu spiritual", o "forţă iniţială" care pune în mişcare atât latura materială a vieţii, cât şi latura spirituală. Fichte o definea ca fiind "un liber arbitru", situat în afara oricărui determinism. Hartman şi Schopenhauer o considerau ca fiind dirijată de un principiu divin, de o activitate universală care acţionează permanent, subordonând toate forţele omului şi orientându-se spre anumite scopuri fără vreo legătură cu raţiunea. Cei mai mulţi gânditori au căutat explicaţia proceselor voliţionale în afara lor, în alte fenomene psihice mai mult sau mai puţin apropiate de voinţă dar care, totuşi, nu au un caracter voluntar. S-a ajuns, astfel, la formularea unor teorii pe care Vigotski le numea, încă din 1923, teorii eteronome. Filosofii sensualişti considerau că voinţa este rezultatul tendinţelor aflate în conflict, victoria uneia dintre ele. Pentru Condillac, de exemplu, voinţa era o formă de dorinţă determinată. Raţionaliştii credeau, dimpotrivă, că numai tendinţele judecate, acceptate, deci filtrate raţional, dispun de capacitatea de a determina o serie de acte. Numai actele gândite erau considerate ca fiind voluntare, şi nu rezultatul forţelor care ne determină să le îndeplinim. Pentru unii filosofi era suficient să cunoşti binele ca să-l şi practici. De aici şi faimoasa formulă: "voinţa este un mod de a gândi", "puterea de a afirma şi de a nega", "voinţa şi inteligenţa sunt unul şi acelaşi lucru. La Bergson, vointa avea un caracter originar, ea fiind independenta.

In ceea ce îi priveste pe psihologi, acestia au pornit de la ideea ca viata psihica, comportamentul sunt determinate de un set complex de forte de neînteles. Aceasta presupunere, chiar daca ia forma determinismului psihic, ca si în psihanaliza, sau a determinismului ambiental, ca în behaviorism, a fost întotdeauna opusa vointei libere. Oamenii nu sunt liberi sa se determine ei însisi, ci sunt determinati de forte din afara controlului lor, indiferent de natura materiala sau psihica a acestor forte.

2. Specificul psihologic al vointei.

Psihologii au ajuns la concluzia că specificul psihologic al voinţei îl reprezintă efortul voluntar. O asemenea idee apare conturată încă la James în ale sale Principii de psihologie. Efortul voluntar constă într-o mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emoţionale ale persoanei prin intermediul mecanismelor verbale (cuvântului). Caracteristicile reglajului voluntar sunt:

- Se realizează în vederea atingerii unor scopuri conştiente, care sunt formulate verbal;

- Presupune decizia şi intenţia de atingere a scopului, de efectuare a acţiunii corespunzătoare.

- Reglajul voluntar presupune nu numai decizia, intenţia şi prefigurarea scopului, ci şi anticiparea în plan mental a desfăşurării acţiunii pe tot parcursul ei. Planul mental are o funcţie cognitivă deoarece reflectă situaţiile concrete de realizare a scopului, fiind o imagine mentală anticipativă cu care se confruntă orice etapă a acţiunii pe măsură ce aceasta este realizată. Pe baza acestei confruntări, se reorganizează şi se corectează acţiunea. Planul mental cuprinde reprezentarea scopului final, a situaţiei în care va avea loc acţiunea, imaginea acţiunii cu toate fazele şi etapele ei de desfăşurare. Planul mintal se alcătuieşte prin mijlocirea sistemului verbal, al reprezentărilor anterioare, al stocării în memorie a unor acţiuni desfăşurate anterior etc.

- Realizarea scopului propus presupune depăşirea anumitor obstacole (bariere, dificultăţi). Acestea pot fi subiective, interioare (ţin de subiectul însuşi) sau obiective, exterioare (ţin de condiţiile materiale ale acţiunii, de relaţiile cu alţii). De exemplu, în activitatea de învăţare, obstacolul poate fi reprezentat de o lacună în cunoştinţele anterioare, de nestăpânirea unor procedee, operaţii, deprinderi necesare, ceea ce presupune un reglaj special pentru însuşirea şi perfecţionarea lor. Orice obstacol trebuie evaluat prin raportare la subiect, la posibilităţile, aptitudinile şi aspiraţiile sale. Unul şi acelaşi obstacol poate fi diferit pentru persoane diferite sau chiar pentru una şi aceeaşi persoană în situaţii diferite.

- Efortul voluntar depus depinde de cantitatea şi calitatea obstacolelor cu care subiectul se confruntă până la atingerea scopurilor.

- Efortul voluntar depinde direct proporţional şi de valoarea scopului care trebuie atins, de semnificaţia acestuia pentru subiect.

- Efortul voluntar nu se identifică cu efortul muscular, el fiind o modalitate de mobilizare şi organizare a energiei psihonervoase.

Reglajul voluntar este trăit ca o încordare internă, ca o tensiune psihică în vederea atingerii scopului, moment însoţit de satisfacţie dar şi de oboseală, dacă se prelungeşte prea mult. De aceea, pentru realizarea unor activităţi complexe şi de durată este necesară îmbinarea activităţilor voluntare, cu cele involuntare, a reglajului superior cu formele sale elementare. Reglajul voluntar se exercită asupra activităţii de ansamblu, dar şi asupra tuturor componentelor ei. Cand intre mărimea efortului voluntar şi mărimea obstacolului există o concordanţă, avem de a face cu un reglaj voluntar eficient, când între cele două mărimi apar discrepanţe, reglajul voluntar este deficitar. Situaţiile de supramobilizare voluntară, ca şi cele de submobilizare sunt la fel de neeficiente: în primul caz, deşi activitatea se finalizează, are loc un consum energetic prea mare care duce la oboseală, surmenaj, satisfacţii îndoielnice; în cel de-al doilea caz, activitatea nici nu se finalizează măcar, lată de ce este necesară realizarea nu numai a unui optim motivaţional sau afectiv, ci şi a unui optim voliţional.

Andrei Cosmovici si Luminita Iacob – Psihologie scolara , Polirom,2005

Tinca Cretu –Psihologie generala , Ed. Crtedis

Mihai Golu –Fundamentele psihologiei ,Ed. Fundatia R.M.,Bucuresti, 2005

Mielu ZLATE, Fundamentele psihologiei, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 2000

Definire si caracterizare, specificul psihologic al vointei