Consilierea este utilizarea priceputa si principiala a relatiei interpersonale, pentru a facilita autocunoasterea, acceptarea emotionala si maturizarea, dezvoltarea optima a resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra in directia unei vieti mai satisfacatoare si pline de resurse. Relatiile de consiliere variaza in functie de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltarii, pe formularea si rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul starilor de criza, pe lucrul asupra trairilor afective sau a conflictelor interne, ori pe imbunatatirea relatiilor cu ceilalti. Consilierea poate fi definita ca un proces in care un profesionist stabileste o relatie bazata pe incredere cu o persoana care are nevoie de sprijin. Prin consiliere, individul este ajutat sa se cunoasca mai bine (sa isi constientizeze si sa isi inteleaga problemele, sentimentele, motivatiile), sa ia decizii importante, sa isi rezolve problemele.
In cazul copiilor lasati singuri acasa, lipsa parintilor perioade indelungate de timp poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltarii acestora. Absenta unuia sau a ambilor parinti poate fi asociata cu o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale copilului: neglijarea alimentara, neglijarea vestimentara, igienei, neglijarea medicala, a locuintei sau neglijarea educatiei. Pe langa neglijare copiii singuri acasa pot deveni si victime ale diverselor forme de abuz si exploatare.
Copiii lasati nesupravegheati perioade indelungate de timp infrunta o serie de riscuri:
" Supraincarcarea cu sarcini: preluare responsabilitatilor de adult, ingrijirea si cresterea fratilor mai mici;
" Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin munca, trafic de copii si prostitutie;
" Insuficienta dezvoltare a abilitatilor de viata independenta necesare pentru a face fata dificultatilor viitoare ca adult;
" Insusirea deficitara a normelor etico-morale;
" Debutul precoce al vietii sexuale.
Asistentul social este incurajat sa apeleze la surse diversificate de informatii (profesori, politisti, consilieri de probatiune, vecini, rude, grup de prieteni) si sa caute profesionistii si resursele de care are nevoie in comunitate, in institutii guvernamentale sau organizatii neguvernamentale, pentru a identifica si a remedia vulnerabilitatile asociate situatiei copiilor ramasi singuri acasa.
Astfel, munca asistentului social este o munca de echipa in incercarea unei abordari a situatiei copilului in contextul familiei sale, al comunitatii din care face parte si al relatiilor interpersonale construite de acesta.
In aceste situatii o prioritate o reprezinta rezolvarea problemei responsabilitatii privind supravegherea, cresterea, ingrijirea si reprezentarea copilului, inclusiv prin luarea unei masuri de protectie speciala, respectiv plasamentul (in fam largita,etc.), masura aplicata atunci cand, dupa acordarea servicilor prevazute in planul de servicii, se constata ca mentinerea copilului alaturi de parintii sai nu este posibila.
Astfel, in sprijinul copilului lipsit de grija ambilor parinti in situatia in care acestia sunt plecati la munca in strainatate, parintelui in cazul familiilor monoparentale, precum si copilului lipsit de grija parintelui care, prin hotarare judecatoreasca, are obligatia cresterii si educarii acestuia, vine ORDINUL nr. 219 din 15 iunie 2006 privind activitatile de identificare, interventie si monitorizare a copiilor care sunt lipsiti de ingrijirea parintilor pe perioada in care acestia se afla la munca in strainatate.
Managment de caz. Manager de caz. Responsabil de caz
Documentul esential in activitatea profesionistului din domeniul protectiei copilului este ORDINUL nr. 288/2006 al Secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz in domeniul protectiei drepturilor copilului.
Managementul de caz reprezinta o metoda de coordonare a tuturor activitatilor de asistenta sociala si protectie speciala desfasurate in interesul superior al copilului de catre profesionisti din diferite servicii sau institutii publice si private.
Managementul de caz, aplicat in domeniul protectiei drepturilor copilului, implica parcurgerea urmatoarelor etape principale:
1. identificarea, evaluarea initiala si preluarea cazurilor;
2. evaluarea situatiei copilului;
3. planificarea servicilor si interventilor concretizata intr-un plan prevazut de legislatie: plan de recuperare, de reabilitare si/sau reintegrare sociala;
4. furnizarea servicilor si interventilor pentru copil, familie;
5. monitorizarea si reevaluarea periodica a progreselor inregistrate, deciziilor si interventiilor specializate;
6. inchiderea cazului.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
