Conducătorul Auto ca Sursă de Semnale

S-a constatat că un număr foarte mic de şoferi (chiar profesionişti) conştientizează persoana lor ca sursă de semnale. Se pot identifica:

- semnalele proprioceptive, provenite de la poziţia posturală şi de la semnalele corpului; ele asigură sentimentul propriei identităţi corporale.

- semnalele tactile determinate de contactul cu dispozitivele de comandă ale maşinii (volan, pedale, manete, butoane).

- semnale kinestezice ce iau naştere în cursul efectuării mişcărilor de comandă; ele constituie surse de feed-back senzorial şi informează despre direcţia, intensitatea, precizia, forma, ritmul, tempoul acţiunilor.

- semnale interne generate de modificările din mediul intern al organismului (foame, sete, durere)

- semnale generate de instalarea stării de oboseală

- semnale generate de starea de sănătate

- semnale generate de starea psihică – teamă, frică, anxietate, fobii  manifestări somatice.

Într-o ordine a solicitării pe primul loc analizatorul vizual, tactil, proprioceptiv, kinestezic, auditiv, olfactiv, visceral.

Durata solicitării - permanent: văz, tact, proprioceptiv, kinestezic

- intermitent: auditiv, olfactiv, visceral

Nivelul de activare-informare

- informare activă, operativă: văz, tact, kinestezie

- informare de fond: proprioceptive, olfacţia, senzaţiile interne

Mecanismele perceptive implicate în conducerea auto

Detecţia în activitatea de conducere auto se desfăşoară în două situaţii:

a. situaţia în care se aşteaptă sau se anticipează apartiţia semnalului:  situaţii controlate

b. situaţia în care nu se aşteaptă apariţia semnalului, sunt situaţiile de hazard

Importanţa detecţiei derivă din bombardamentul informaţional la care este supus şoferul; din acesta, doar o parte este informaţia utilă, necesară. Capacitatea de admisie a analizatorului este limitată. De exemplu la analizatorul vizual s-a stabilit că el recepţionează şi prelucrează efectiv, în fiecare secundă doar a milioana parte din cantitatea de informaţie obiectiv existentă în câmpul vizual periferic.

Eficienţa detecţiei scade proporţional cu viteza de rulare:

- la viteza de 60 Km/h timpul de detecţie a semnalelor vizuale

- din faţă şi lateral – este de 1,5s.

- la viteza de 100 Km/h  3,5s.

- scade pe măsura timpului scurs în activitatea de conducere auto şi ca urmare a oboselii.

Erori tipice de detecţie

- omisiunile se traduc printr-o reacţie de genul “nu există semnal”, atunci când semnalul obiectiv acţionează. Cauze: nivel redus al sensibilităţii şi activiţii senzoriale, distragerii atenţiei la momentul dat, orientării neadecvate a traiectoriei de inspecţie a câmpului perceptiv sau oboselii.

- falsele alarme se traduc printr-o reacţie de genul “există semnal” atunci când în realitate acesta nu acţionează. Cauze: supraîncordarea analizatorilor, hiperactivităţii, excesului de prudenţă, teamă, frică, încordare neuro-psihică.

Sub aspectul gravităţii pe primul loc la omisiunile.

Măsuri speciale pentru creşterea eficienţei detecţiei rezultate din cercetările experimentale de psihologie şi ergonomie:

- accentuarea contrastului semnal – fond

- distribuirea optimă a semnalelor în limitele perimetrului vizual operativ; semnalele de circulaţie trebuie amplasate în zona vizibilităţii optime, respectiv nici prea lateral, nici la prea mare înălţime, nici prea jos, să nu fie mascate de copaci, crengi, obstacole, folosirea unor semnale de avertizare şi a unor puncte speciale de reper, reducerea numărului de semnale pe o anumită suprafaţă la nivelul capacităţii reale de admisie a analizatorilor, adecvarea dimensiunilor şi intensităţii semnalelor în funcţie de distanţa optimă de percepere.

UNIVERITATEA DE VEST “VASILE GOLDIS” ARAD

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI