Comportamentul Prosocial

COMPORTAMENTUL PROSOCIAL

Comportamentul prosocial - include acţiuni pe care societatea le consideră dezirabile şi pe care încearcă să le încurajeze la copii. Au fost studiate pe larg trei forme de comportament prosocial :

• Ajutorarea (care include alinarea şi îngrijirea)

• împărţirea cu alţii

• Soluţionarea conflictelor

Modelele de comportament prosocial sunt importante nu numai pentru copii, ci şi pentru toată lumea. Imaginati-vă urmatoarele situaţii :

- Lângă o maşină oprită pe marginea şoselei, vedeţi pe cineva care se chinuie să schimbe un cauciuc spart ;

- Treceţi pe lângă un grup de voluntari care strâng bani pentru construcţia unei biserici sau a unui cămin de copii abandonaţi ;

- Auziţi la radio un îndemn de a dona sânge ;

Acum ganditi-vă ce aţi face dumneavoastră ?

Aţi mai fi dispuşi să vă oferiţi ajutorul – schimbând cauciucul spart, dând bani sau donând sânge dacă aţi fi văzut mai întâi pe cineva făcând la fel? Probabil că da. Observarea unor modele de ajutorare stimulează comportamentul prosocial, în tot felul de situaţii. (Cristea, 2000)

Există convingerea larg răspândită că la baza comportamentului prosocial se află capacitatea de a simţi empatie şi compasiune.

Empatia şi compasiunea - acţiunea morală necesită mai mult decât nişte gânduri morale: este nevoie şi de ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca sentimente morale, printre care se numară empatia si compasiunea.

Empatia – este capacitatea de a resimţi indirect starea emoţională ori situaţia altcuiva – în esenţă, a simţi ceea ce simte celălalt.

Compasiunea – dimpotrivă, este preocuparea faţă de altă persoană ca reacţie la situaţia ori starea sa emoţională fară a resimţi neapărat aceleaşi emotii (Eisenberg în Harwood si alţii, 2010).

Martin Hoffman propune un model de 5 etape al dezvoltării empatiei :

Etapa întâi - este un precursor al empatiei, vizibilă în primele luni de viaţă, copiii plângând din reflex când îi aud pe aţi bebeluşi plângând. Interesant este faptul că bebeluşii nu plâng atunci când se aud pe ei inşişi plângând, pe o înregistrare audio, şi nici nu reacţionează la fel de puternic la alţi stimuli nonsociali la fel de nocivi.

În a doua etapă - copiii reacţionează la supărarea altcuiva ca si cum ar fi ei înşişi supăraţi. În acest interval de dezvoltare, copiii simt empatie ca reacţie la suparare, dar nu au o linie de demarcaţie clară între sine şi alţii. În consecinţă, copiii reacţionează la supărarea altora alinandu-se pe ei înşişi (de exemplu : sugându-şi degetul) sau căutând alinare la adulţii care îi îngrijesc.

În a treia etapă - pe masură ce copiii îşi dezvoltă o idee de sine ca indivizi distincţi, reacţiile lor faţă de supărarea altora se schimbă. Când se confruntă cu cineva supărat, îşi dau seama că supărarea este a celuilalt, nu a lor. De exemplu, un copil de un an şi două luni a reacţionat faţă de un prieten care plângea privindu-l cu tristeţe, apoi l-a luat uşurel de mână şi l-a dus la mama sa, chiar dacă şi mama prietenului se afla în apropiere (Hoffman in Harwood şi aţii, 2010). În această etapă copiii încep să simtă compasiune pentru alţii.

În a patra etapă - copiii dezvoltă un grad mai mare de empatie, simţind ceea ce simt alţii cu adevarat, deoarece acum înţeleg că alţi oameni au stări interioare diferite de ale lor. Un copil poate să înţeleagă de ce este suparată sora sa şi cum ar putea să o aline cel mai bine, de exemplu, dar să opteze să facă exact invers (Dunn in Harwood şi alţii, 2010 1988).

În ultima etapă - ce apare în copilăria medie, copiii au capacitatea de a lua în considerare caracteristicile mai generale ale vieţii altor oameni. Astfel, ei sunt capabili să empatizeze cu cei despre care îşi închipuie că au în general o viaţă tristă sau neplăcută din cauza bolilor, a sărăciei şi altele asemenea. Pe la 7-8 ani, copiii pot înţelege categorii sociale care definesc grupurile şi deci ajung să înţeleagă situaţia critică a altor întregi clase de oameni, ca de exemplu, persoanele fară adăpost, proscrişii şi victimele războaielor.

Factorii determinanţi şi condiţionari ai comportamentelor prosociale :

a) Psihosociali - (valori, norme şi modele cultural-comportamentale promovate prin învăţare şi întărire în cursul socializării) ;

b) Psihoindividuali - (trăsături temperamental-caracteriale, structura motivaţională şi afectivă de bază, capacităţile operatorii ale persoanei care oferă sprijinul) ;

c) Conjuncturali-situationali - (dispoziţia afectivă şi motivaţională conjuncturală a persoanei « activă », împrejurările fizice şi sociale în care se impune intervenţia, situaţia concretă în care se află « solicitantul », presiunea timpului).

Ajutorarea şi împărţirea cu alţii – rezultatele cercetărilor vizând dezvoltarea comportamentului de ajutorare timpuriu confirmă în mare parte teoria celor cinci etape de dezvoltare a empatiei, elaborata de Hoffman. De exemplu, mama poate să se prefacă că plânge, tuşeşte ori se îneacă sau că s-a lovit la genunchi. Cercetătorii au înregistrat reacţiile copiilor faţă de aceste accidente. În mod tipic, copiii îşi îmbrăţişau mama şi şi dădeau un pupic sau îi spuneau cuvinte de alinare (de exemplu « trece ») îi aplicau un plasture, ori întrebau dacă se simte bine şi expresiile lor faciale arătau preocupare ori supărare.

Soluţionarea conflictelor – copiii soluţionează conflictele în trei feluri :

1) Negociere – include compromisul şi intervenţia unei a treia părţi – de exemplu, alt copil sau un professor.

2) Dezangajarea – include retragerea (dintr-o dispută) şi schimbarea punctului atenţiei sau a subiectului.

3) Coerciţia – apare atunci când o parte este forţată să cedeze în faţa cererilor alteia, uneori în urma unor ameninţări sau a altor strategii agresive.

Conform studiilor copiii utilizează atât comportamente verbale, cât şi nonverbale ca să se împace cu cei de vârsta lor, printre care împărţirea jucăriilor şi a mâncării, invitaţiile la şcoală, scuzele şi atingerile sau îmbrăţişările.

Diferenţele individuale - unii copii par în mod dezordonat grijulii şi compătimitori, dar altora nu pare să le pese prea mult de bunăstarea altor fiinţe. Gemenii identici au primit scoruri mai similare la evaluările preocupării empatice şi ale comportamentului prosocial, în comparaţie cu gemenii fraternali.Cercetătorii se îndoiesc că există o genă a bunătăţii. Probabil că diferenţele individuale la nivelul reacţiilor prosociale au legătură cu diferenţele de temperament.