Cauzele agresivității în școli

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Cauzele gresivitatii in scoli

Agresivitatea poate fi considerata a fi o caracteristica a acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Privite din perspectiva scopului urmarit, unele conduite agresive sunt orientate în directia producerii „unui rau” în timp ce altele sunt orientate în directia demonstrarii „puterii agresorului”.

La baza conduitei deviante stau o serie de comportamente aberante (spre exemplu comportamentul aberant moral evolueaza mai cu seama dupa 6-7 ani). Dar pâna la pubertate si adolescenta un asemenea comportament se manifesta ca inadaptare familiala, scolara, sociala. Ulterior, începând cu pubertatea, poate îmbraca si forma unor manifestari antisociale, ca urmare a nedezvoltarii simtului responsabilitatii, a constiintei de sine limitate, a imaturitatii socio-afective si sociale. În genere, conduitele aberante se produc în mod stereotip si pun în evidenta o incapacitate de progres sub influenta educatiei.

În cadrul examinarilor psihologice este foarte importanta depistarea (identificarea) tinerilor cu tulburari de comportament si conduite agresive, acestia putând ridica serioase probleme în procesul de adaptare la rigorile vietii militare si de integrare adecvata cerintelor armatei.

Inadaptarea comportamentala a unor elevi vizeaza, în principal, tulburarile de relationare a elevilor în cauza cu parintii, profesorii, colegii si încalcarea regulilor colectivitatii scolare sau extrascolare. Paleta acestor tulburari este larga, ea cuprinzînd atît modificari comportamentale mai putin grave sub raport juridic, dar suparatoare, de tipul: minciuna, inconsecventa comportamentala, violente verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ, bruscarea de catre baieti a fetelor, refuzul de a saluta, diferite atitudini non-conformiste; cît si abaterile grave de la normele morale si legislatia penala, cum sunt: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau tîlharie, consumul curent de alcool sau droguri, prostitutie etc. Profesorii se confrunta de obicei cu tulburarile de conduita mai usoare, neinfractionale în sensul propriu al termenului; dar destul de raspîndite sunt, în ultimul timp, si abaterile severe de conduita, care cer mult timp si efort pentru a fi eradicate.

Manifestarile cu aspect predelictual si cele infractionale rezulta, de obicei, din interactiunea unor cauze individuale si sociale cu o serie de conditii favorizante. Cauzele individuale atrag atentia atît asupra unor posibile determinari ereditare (conditii interne predispozante), cît si asupra formarii nefavorabile, la un moment dat, a personalitatii tînarului sub influenta unor factori de mediu negativi, fapt ce duce la imprimarea în comportamentul sau a unor orientari antisociale. Cauzele sociale vizeaza, de regula, influentele nocive ale situatiilor concrete de viata în care s-a aflat tînarul înainte de comiterea conduitei deviante. Conditiile favorizante cuprind, de fapt, acele împrejurari si situatii externe care faciliteaza comiterea delictului (producerea faptei propriu-zise).

Notiunea de cauzalitate nu poate fi redusa, asadar, în acest domeniu al deviantei comportamentale, la o singura cauza fundamentala, ci presupune un complex de conditii, de actiuni si motivatii particulare. Desigur, este greu de surprins ponderea acestor factori individuali, sociali si favorizanti în determinarea si dezvoltarea conduitei deviante. Tendintei unor specialisti de a pune un accent prea mare pe rolul factorilor sociali (sau externi) îi raspund altii, care atrag atentia asupra faptului ca factorii externi actioneaza întotdeauna prin intermediul conditiilor interne, neuro-psihice.

Comportamentul agresiv este orientat nu numai în afara subiectului ci si asupra sinelui. Deci, o forma particulara a comportamentului agresiv este autoagresivitatea manifestata de cele mai multe ori prin scarificarea tegumentelor (taieturi, arsuri).

Nu este de neglijat faptul ca un procent de 5 % din rândul tinerilor prezenti la recrutare prezinta diverse tipuri de scarificari. Doar o mica parte dintre cei cu un astfel de comportament intentioneaza sa comita suicid (în cazul cercetarii de fata nici un tânar nu a declarat ca a vrut sa se sinucida prin autovatamarea deliberata). Cei care se autovatameaza realizeaza actele într-un mod impulsiv, la vedere si care pare sa fie nepericulos. Exista trei forme de autoranire deliberata:

- rani adânci si periculoase provocate cu intentie suicidara serioasa, mai adesea la barbati;

- automutilare la pacientii schizofrenici (adesea ca raspuns la vocile halucinatorii sau la transsexuali) ;

- rani superficiale care nu pun în pericol viata.

Vârsta la care tinerii se automutileaza este cuprinsa, în general, între 15 si 18 ani. Ei se caracterizeaza prin: autostima scazuta, comportament impulsiv sau agresiv, dispozitie instabila, imaturitate psihocomportamentala, dificultati în relatiile interpersonale si o tendinta pentru consumul excesiv de alcool. Potrivit studiilor efectuate, autovatamarea deliberata este predominanta la clasele sociale mai joase. Dintre factorii precipitanti ai acestui act, tinerii declara:

- evenimentele nedorite în anturaj (certuri, discutii, batai, violenta) sau probleme sentimentale (despartirea, respingerea, parasirea de catre partener)

- evenimente neplacute în familie (divort, separare, scandaluri, violenta domestica, consum alcool) ;

- probleme scolare (repetentie, exmatriculare, probleme comportamentale) ;

- chemarea în fata justitiei.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Cauzele Agresivitatii in Scoli.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
2 142 cuvinte
Nr caractere:
13 213 caractere
Marime:
16.96KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihologie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihologie
Sus!