Acceptiunile notiunii de caracter
Ca latura a personalitatii “responsabila” de felul in care oamenii interactioneaza unii cu altii in cadrul societatii,caracterul a fost defint cel mai adeseori ca o pecete sau o amprenta ce se imprima in comportament,ca un mod de a fi al omului,ca o structura psihica complexa,prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe si in functie de care se elaboreaza reactiile de raspuns.
Intrucat caracterul exprima valoarea morala personala a omului,a mai fost denumit si profilul psiho-moral al acestuia,evaluat,in principal,dupa criteria de unitate,consistenta si stabilitate. Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala,relativ stabila si definitorie pentru om,cu mare valoare adaptiva,deoarece pune in contact individul cu realitatea,facilitandu-i stabilirea relatiilor,orientarea si comportarea potrivit specificului sau individual.
Unii autori incercand sa-l indentifice s-au oprit pe rand asupra celor trei mari componente ale vietii psihice: intelectuale,afective,volitive. Astfel pentru F.R. Paulhan caracterul este “forma particulara a activitatii mentale”. Asemanator,pentru Lesenne caracterul este “scheletul mental,armatura mentala a omului”. Alti autori precum Klages si Ulitz si-au fondat caracterologiile lor pe vointa. Pentru Klages depilda caracterul nu era altceva decat “vointa moraliceste organizata”. Psihologul roman Constantin Radulescu Motru considera caracterul ca fiind din “dispoziitile specifice ale vointei”. La Levitov vointa reprezinta coloana vertebrala a caracterului.
A.F. Jhand credea ca structurile caracteriale sunt expresia organizarii unor sisteme afective,procesele intelectuale si cele voluntare aflandu-se in raport de dependenta fata de sentimente ele avand doar rol de sustinere a proceselor afective. A.L. Rosca definea caracterul ca “ansamblul sentimentelor”; asemenea definitii se indeparteaza nejustificat de esenta notiunii de caracter.
Pentru Alfred Fouillee caracterul era o “masca proprie a individului,maniera sa relativ una si constanta de a simti,a gandi si a voi”
Dificultatea definirii caracterului provine din natura lui complexa si mai ales din multitudinea sensurilor sub care apare termenul respectiv in literatura de specialitate. Stefan Zisulescu arata ca pana in prezent s-au conturat cel putin trei sensuri ale notiunii de caracter: caracter in sens de caracteristic,caracter in sens etic,caracter in sens psihologic.
In sens larg,exhaustiv caracterul poate fii definit ca fiind schema de organizare a profilului psihomoral,general al persoanei considerata prin prisma unor norme si criterii etice valorice. El determina si asigura totodata din interior concordanta si compatibilitatea conduitei cu exigentele si normele existente promovate sau chiar impuse la un moment dat de societate. In interiorul lui se include componente psihice distincte ca natura,structura si functionalitate cum ar fi: conceptia despre lume si viata,convingeri,mentalitati,aspiratii,idealuri,continutul si calitatea actiunilor,stilul activitatii,etc Toate acestea nu separate si izolate unele de altele ci corelate si integrate intr-o structura unitara prin mecanisme de selectie,apreciere si valorizare.
Kovalev,A.G.,Measiscev,V.N., “Particularitatile psihice ale omului.Caracterul.”,E.S.D.P., Bucuresti,1958
Mielu Zlate,”Fundamentele psihologiei”,2006,Editura Universitara,Bucuresti
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
