Autismul - Noțiuni Generale

PARTEA I – NOTIUNI TEORETICE

1. AUTISMUL - NOTIUNI GENERALE

Pentru multi, autismul a fost echivalat cu apatia si retragerea în sine, ca rãspuns la frustrãri succesive provocate de o lume ostilã - în cazul copiilor mai ales de o relatie defectuoasã cu mama. Astãzi se considerã cã autismul este cauzat de o disfunctie fizicã la nivel cerebral, cu foarte probabile rãdãcini genetice, si nu de probleme emotionale ale copilului crescut într-un mediu ostil. Realitatea autismului a rãmas însã în mare mãsurã incomprehensibilã. Tulburarea de dezvoltare de tip autist este încã o necunoscutã - si deci o “provocare” - atât în privinta etiologiei, cât si în privinta posibilitãtilor de recuperare; de asemenea, stabilirea diagnosticului, cu precãdere a celui diferential, continuã sã ridice o serie de probleme. Deoarece pânã în momentul de fatã nu se cunoaste nici cauza si nici vreo cale de “vindecare”, trebuie sã acceptãm faptul cã un copil autist va deveni un adult autist, care va avea nevoie de îngrijire si supraveghere continuã. Autismul este o tulburare de dezvoltare socialã, care în 75 % din cazuri presupune si dificultãti majore în învãtare. Indiferent însã de nivelul general de dezvoltare, persoanele autiste au o problemã comunã si anume aceea de a nu întelege lumea în felul în care o facem noi. Deoarece se pare cã autistii nu pot întelege cum gândesc sau ce simt ceilalti oameni, e foarte dificil pentru ei, de exemplu, sã prevadã cum vor actiona ceilalti - de aceea oamenii li se par amenintãtori, iar obiectele sunt niste “tovarãsi” mult mai putin problematici. Nu înteleg, de asemenea, nici ceea ce se asteaptã de la ei, de aceea limbajul lor este adesea de neînteles, lipsit de intentia de comunicare, iar interactiunile lor sunt total lipsite de spontaneitate. Autistii nu înteleg nici conventiile sociale. Severitatea autismului variazã de la o persoanã la alta, dar existã un numãr de caracteristici comune, care sunt de obicei folosite în stabilirea diagnosticului. În primul rând, dificultãti în relatiile sociale. Copiii si adultii cu autism par adesea indiferenti fatã de ceilalti oameni. Existã un continuum care se întinde de la cei foarte retrasi si solitari, la cei ce nu fac decât sã rãspundã pasiv când sunt abordati de cineva, dar nu initiazã niciodatã interactiunea, ajungând la persoanele care desi sunt active se comportã în mod “ciudat” - atrag atentia celorlalti într-un mod spontan, dar nu stiu ce sã facã mai departe cu aceastã atentie! Capacitatea de a forma prietenii este profund afectatã, iar capacitatea de a întelege sentimentele celorlalti este aproape inexistentã. Cea de-a doua caracteristicã definitorie a autismului s-ar pãrea cã o reprezintã problemele de comunicare. Existã si în acest sens o variabilitate mare, care merge de la absenta totalã a limbajului vorbit la situatii în care limbajul este “ciudat”. În unele cazuri predominã ecolalia - copilul repetã ca un papagal ceea ce a auzit mai înainte, dar uneori si cuvinte sau fraze ce au fost spuse mai demult, adesea reproducând exact si accentul vorbitorului! La alti copii cuvintele sunt folosite necorespunzãtor, frazele sunt stereotipe, repetitive, structura gramaticalã e una primitivã. Existã adesea situatii în care pronumele sunt folosite gresit, “tu” sau “el/ea” în loc de “eu”. Vorbirea la persoana a doua sau a treia atrag adesea atentia cã ceva nu este în regulã la acesti copii. Problemele de comunicare se rãsfrâng si asupra tonului vocii, a volumului sau a intensitãtii acesteia - adesea monotone, lipsite de modulatii. De asemenea, în majoritatea cazurilor lipsesc gesturile, mimica, expresia facialã, postura, care pentru majoritatea oamenilor constituie importante surse de informatie, de comunicare a mesajelor. Se întelege cã autistii nu pot nici sã descifreze asemenea mesaje, atunci când ele sunt “emise” de altcineva.

A treia caracteristicã a autismului apare în joc si imaginatie. Copiii autisti par sã fie lipsiti de capacitatea de a-si imagina, de a “pretinde” ceva în joc. La aceasta se adaugã si interesul lor pentru detalii, adesea nesemnificative, si nu pentru întreg: sunt fascinati nu de un trenulet, ci de o roatã a acestuia, se uitã la cercelul cuiva, nu la persoana care îl poartã. La unii copii, aparent existã asemenea jocuri imaginative, dar la o privire mai atentã se poate constata cã ele nu sunt decât copii ale unor emisiuni de la televizor, si nu pot fi modificate nici la sugestiile altora. În unele cazuri existã chiar o incapacitate de a întelege conversatia socialã, literatura sau chiar umorul, glumele, bancurile rãmânând inaccesibile autistilor chiar la vârste mai mari. În fine, autismul se distinge si prin uimitoarea rezistentã la schimbare pe care o aduce cu sine. Persoanele autiste sunt adesea obsedate de obiecte particulare sau de comportamente stereotipe, pe care par sã nu le poatã abandona. Asemenea activitãti stereotipe pot fi mai simple: învârt obiectele, sar, se leagãnã, lovesc obiectele. Ele însã pot sã transparã si în activitãti mai complexe: fascinatia pentru paternuri sonore repetate, aranjarea obiectelor în linie dreaptã, colectionarea unor obiecte particulare, aparent fãrã niciun sens: sticle de plastic, tuburi de bomboane. Adesea existã ritualuri mai complexe pe care trebuie sã le execute.