Astmul este o boală comună caracterizată de obstrucţia reversibilă a căilor aeriene, inflamaţii ale căilor respiratorii şi o senzitivitate bronşică faţă de diverşi stimuli (de la alergeni şi alte substanţe iritante, până la emoţii puternice). Din această cauză simptomele afecţiunii, şi anume constricţia toracică, respiraţia şuieratoare, tusea şi dispneea nu sunt permanente. În prezent nu există nici o definiţie standard pentru astm, diagnosticul fiind dat pe baza obstrucţiei căilor aeriene. Din aceste motive astmul este foarte greu de diagnosticat cu exactitate.
Caracteristic astmului este rolul important jucat de contracţia musculaturii bronşiilor. Spasmul dispare în câteva minute după inhalarea medicamentelor specifice, iar circulaţia aerului în bronşii este net ameliorată. Acest fapt confirmă diagnosticul de astm alături de alte teste funcţionale pulmonare.
Astmaticii se plâng de crize de sufocare (dispnee) deseori asociate cu o tuse iritantă, care, foarte rar, poate fi singurul simptom al astmului. Respiraţia poate fi uneori usor şuieratoare. Majoritatea persoanelor afectate remarcă singure în ce context apar problemele lor. Aceste observaţii ajută la găsirea rapida a originii şi factorilor declanşatori ai astmului.
S-a recunoscut rolul important pe care îl joacă inflamaţiile în astm. Inflamaţiile au implicaţii şi în ceea ce priveşte tratamentul, dar şi legat de factorii psihosociali care pot afecta astmul. Simptomele precum tuşitul, gâfâitul şi respiraţia scurtă sunt de regulă asociate cu exacerbarea astmului.
Studiile în ceea ce priveşte epidemiologia au relevat faptul că această boală este mai des întâlnită în rândul persoanelor de sex femin, în cadrul etniei afro-americane şi este specifică unui statut socioeconomic scăzut. Factorii de mediu, precum poluarea, explică doar partial prevalenţa ridicată şi rata mortalităţii în cazul acestei boli.
De la începutul secolului xx, astmul a început să fie considerată o boală psihosomatică tipică. Au început să fie tot mai mult luaţi în considerare factorii psihosociali care ar putea contribui direct sau indirect la creşterea prevalenţei şi mortalităţii relaţionate cu astmul. Asta din cauza faptului că explicaţiile pur biologice par să nu mai fie suficiente.
Teorii explicative în cazul astmului
Teoriile psihologice care au fost utilizate pentru a explica mecanismele implicate în determinarea astmului sunt teoria condiţionării clasice şi operante, procesele perceptive şi cognitive, teoria psihanalitica şi teoria sistemelor familiale. În continuare vom prezenta pe scurt fiecare explicaţie oferită de aceste abordări.
Teoria conditionării clasice susţine că astmul poate fi dezvoltat datorită asocierii repetate dintre raspunsul la produşi alergici şi iritanţi şi un nou stimul, creând astfel un răspuns condiţionat. S-au realizat studii care descriu stimuli vizuali care condiţionaţi cu alţi stimuli provoacă atacuri de astm pacienţilor.
Este probabil ca tusea sa fie condiţionată de prezenţa astmului. Focalizarea pe boală poate determina o apariţie mai deasă a tusei, iar persoanele care suferă de astm prezintă o tendinţă mai mare de a eticheta tusea ca simptom al astmului, faţă de persoanele care nu sunt bolnave de astm.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
