Este usor sa spui "te iubesc". Este usor sa gândesti ca "te iubesc". Cât este de usor sa traiesti "te iubesc"? "Te iubesc" cerându-ti sau oferindu-ti? "Te iubesc" spunându-ti sau simtindu-te? "Te iubesc" pentru ca te iubesc, nu pentru ca trebuie sa ma iubesti. În doi cuvintele au o alta în-semnatate, un alt înteles. Respectul nu este respect fara încredere, suferinta nu este suferinta fara întelegere, gelozia nu este gelozie fara … gelozie. Dragostea nu se învata la scoala si nici dupa retete fixe. Dragostea cere totul, se constituie într-una dintre cele mai riscante investitii. Nu ai siguranta recuperarii capitalului investit. Si nu ma refer aici la costul unui buchet de flori sau al unei masini ci, la sentimente, la trairi, la frustrari si bucurii.
Cum o voi "cucerii"? Ce ar trebui sa-i spun pentru a-mi "cadea" în brate? Cum s-o fac sa ma "doreasca"? Întrebari, întrebari si iarasi întrebari! Oare nu aici este greseala? Oare nu asta este greseala fundamentala a barbatilor? Îsi fac planuri cât mai marete de "cucerire" de parca ar pleca la razboi. Si chiar sunt convinsi de asta. O femeie nu este altceva decât o reduta, o modalitate de a-si demonstra, el barbatul, maiestria în lupta. Si … se comporta ca atare. Fiinta slaba, firava, ce este femeia, are nevoie de ocrotire, de aparare în fata greutatilor închipuite de mintea belicoasa a masculului pornit în campanie de cucerire. Se pierde din vedere faptul ca, pâna în momentul în care luam initiativa de a o apara, femeia a trecut prin diverse probleme, s-a confruntat, de una singura (!), cu , poate, mai multe situatii delicte decât ne putem noi închipui. Si spre marea noas-tra surprindere a reusit sa le depaseasca. Dar noi, barbatii, nu avem cum sa vedem astfel lucrurile pentru simplul motiv ca nu vrem sa le vedem. Daca le-am lua în considerare, toata tactica noastra ofensiva s-ar dovedi de prisos. Am descoperi o persoana care, cu calm, grija si atentie deosebita pentru tot ceea ce-o înconjoara, este mai realista decât am putea noi accepta. Daca am sti ce gân-desc femeile … Ne-am îngrozi. Nu ne-am îngrozi de ce gândesc ele ci, mai degraba, ne-am în-grozi la ce nu ne-am gândit noi. Milenaritatea rolului de femeie, le-a facut pe aceste fapturi sa-si ascunda adevarata putere în spatele fortei brute, tipic masculina. Societatea eminamente masculi-na, care preamareste statura fizica si psihica a barbatului, a neglijat intentionat puterea celor care dau viata, care se dovedesc mult mai curajoase în situatii de criza si care nu lesina la vederea unui ac de seringa. O idee vehiculata într-un moment recent al antropologiei culturale, vorbeste despre frica barbatului în fata femeii. Frica datorata puterii acesteia de a da viata, de a naste urmasi. Ini-tial recunoscute ca fiind mai puternice decât pot fi barbatii, relatiile matriarhale o dovedesc si în ziua de azi (în Israel nu esti considerat evreu decât daca mama îti este evreica), forta bruta, lupte-le pentru cuceririle teritoriale au estompat puterea mamei si au creat falsa impresie de putere masculina. Unilaritatea acestui mod de gândire a prins contur si continut si, de aici, nu a mai ra-mas de facut decât un singur pas pentru ca lasitatea masculina sa fie considerata ca un dat.
Ce mecanisme actioneaza, si la ce niveluri ale psihicului, pentru alegerea partenerului?
Relatia de echilibru, în care el o iubeste pe ea si-si doreste ca dragostea lui sa se finalizeze cu o casatorie; ea îl iubeste pe el si urmareste ca într-un viitor apropiat sa construiasca împreuna o familie. O relatie neechilibrata, în care unul dintre parteneri nu-l doreste pe celalalt decât pentru o anumita perioada de timp sau dintr-un interes personal ascuns, va fi o sursa de epuizare psihica si fizica pentru cel ce este considerat a fi naivul în aceasta conjunctura. Astfel de situatii pot fi des întâlnite în perioada adolescentei, când ambii parteneri sunt în cautari febrile, când cunoasterea este abia la început sau când primeaza cantitatea etalata în fata anturajului si nu calitate retinuta în adâncurile memoriei. Lipsa unui echilibru între asteptarile celor doi parteneri i unei relatii sau egocentrismul pronuntat pot avea urmari nefaste. Respingerea dragostei ceruta sau oferita de ce-lalalt pot conduce spre tulburari patologice precum depresii, tentative de suicid sau chiar schim-bari ale polului de atractie sexuala.
Un alt motiv care trezeste interesul pentru începerea unei relatii este recompensa. Cu cât o persoana recompenseaza mai mult si mai des anumite comportamente, cu atât este mai îndragita si apreciata. O persoana care este asociata cu un act recompensator este o persoana mai atragatoa-re. Chipul familiar al parintelui, care ne-a oferit o recompensa atunci când am îndeplinit cu bine o actiune aproape insignifianta în copilarie, este asociat, la vârsta maturitatii, cu persona care ne recompenseaza eforturile pentru îndeplinirea unor sarcini mult mai dificile. Astfel, acea persoana o consideram ca fiind foarte atragatoare si, de aici, conexiunile neuronale determina legaturile fizice care conduc la obtinerea starii de spirit necesare considerarii persoanelor amabile si altruis-te ca fiind mai atragatoare decât persoanele care nu s-au facut remarcate prin astfel de calitati. Un rol hotarâtor îl are si propria noastra stare de spirit. Oare nu am observat, iar daca înca nu am fa-cut-o ar fi bine sa ne îndreptam atentia asupra ei, ca propria starea de bine ne face sa-i vedem pe ceilalti mai frumosi si atragatori? Atunci când noua ne merge bine, consideram ca si celorlalti le merge la fel de bine ca si noua.
Documentul prezinta - succint - mecanismele psihologice ce se constituie în momentul formarii unui culplu precum si dezvoltarea acestora în perioada urmatoare.
Documentul a fost prezentat cu ocazia seminarului dedicat psihologiei familiei, organizat în cadrul cursului de psihologia vârstelor.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
