Asistența psihologică a militarilor - factor de creștere a capacității de luptă a armatei

Previzualizare referat:

Extras din referat:

1. Generalităţi

Pentru evitarea traumelor psihice, a stersului de luptă, dar şi pentru mărirea gradului de rezistenţă la militari, se impune necesitatea asigurării permanente a asistenţei psihologice şi sociale, ca dimensiune importantă a capacităţii de luptă.

Asistenţa psihologică reprezintă totalitatea acţiunilor, măsurilor şi îngrijirilor acordate de o persoană specializată în vederea fortificării şi însănătoşirii psihice a unui om. Asistenţa socială este reprezentată de un ansamblu de instituţii, programe, măsuri menite să protejeze persoane, grupuri, comunităti aflate în dificultate.

Deoarece armata este parte componentă a sistemului social, se impune şi pentru aceasta existenţa şi funcţionarea unui sistem de aistenţă psihologică şi sociologică. Sistemul de asistenţa psihosociologică are în vedere doi factori: individul şi mediul lui de viaţă. În cazul armatei, în cadrul sistemului vor coopera specialişti militari şi personal cu studii de profil în domeniul sociouman şi în cel ştiinţific. Rolul lor este de a asigura militarilor pregătire, ajutor, intervenţie şi terapie.

Sistemul de asistenţă psihosociologică îşi defineşte strategia pentru următoarele situaţii specifice: pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război. În funcţie de aceste ipostaze specifice se elaborează structura asistenţei psihosociologice din armată, care asigură cadrul legal de pregătire psihomorală pentru luptă a efectivelor.

Modalităţile principale de acţiune sunt de natură profilactică, uzuală şi terapeutică. Cele de natură profilactică cuprind măsuri şi activităţi de pregătire şi prevenire a unor manifestări psihice nedorite şi a unor situaţii de viaţă dezechilibrante pentru militari sau subunităţile militare. Acţiunile de natură uzuală asigură evaluarea posibilităţilor de intervenţie rapidă şi alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare de ajutor în criză. Acţiunea terapeutică se realizează prin intervenţie psihologică îndreptată spre vindecarea unor boli psihice sau soluţionarea unor probleme de natură psihosocială.

Asistenţa phihologică şi socială trebuie să se axeze pe asistenţa individuală a fiecărui militar, terapia specializată a subunităţilor slab coezive, identificarea problemelor nevralgice, a resurselor materiale şi umane disponibile, proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză. Mijloacele şi tehnicile de acţiune cuprind: comprehensiunea, comunicarea, persuasiunea, psihoterapia, organizarea regimului de muncă şi viaţă, organizarea mediului pentru un climat psihic şi social favorabil etc.

2. Asistenţa psihologică pe timp de pace

În acest caz, asistenţa psihologică şi socială are rol în pregătirea militarilor pentru a face faţă solicitărilor psihofizice ale grupului de lupta. Acţiunile sunt centrate pe selecţionarea specializată, instruirea adecvată individuală şi de grup, coeziunea de grup, motivarea pentru luptă, logistica impecabilă. Acţiunea de pregatire psihologică se va orienta spre :

- formarea calităţilor morale şi de luptă;

- cultivarea încrederii în comandant, tehnică şi armament, în sine şi în colectiv;

- formarea şi dezvoltarea deprinderilor şi priceperilor de adaptare şi integrare în grup;

- dezvoltarea la comandanţi a priceperilor şi aptitudinilor psihopedagogice şi a hotărârii de a conduce în luptă;

- însuşirea şi recunoaşterea modalităţilor de manifestare a stărilor generate de apariţia stresului de luptă şi, în mod special, a celor provocate de frică, spaimă, panică;

- însuşirea procedeelor de combatere a stresului de luptă: analiza stresului (respiraţie controlată), metoda legăturii inverse (feedback-ul biologic), analiza (examinarea), relaxarea, autosugestia, meditaţia, tehnica ajutorului psihologic, antrenamentul psihotron etc.

3. Asistenţa psihologică în situaţiile de criză şi la război

Specificitatea câmpului de luptă conduce la necesitatea existenţei şi funcţionării unui sistem de asistenţă psihologică în luptă. Obiectivele acestuia sunt: prevenirea diminuării rezistenţei psihofizice individuale, limitarea acţiunii factorilor puternic afectogeni, identificarea şi tratarea în regim de prim ajutor a militarilor afectaţi de stresul de luptă, îndepărtarea din subunitate a militarilor afectaşi psihic care pot fi sursă de contaminare pentru colectiv.

Manifestările stresului de luptă este observabil sau nu, însă fiecare militar are obligaţia să le raporteze în cazul detectării lor. Aceste manifestări sunt:

a) manifestări ale stresului de luptă în propriul corp: vegetative, motorii, cognitive, afective.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Asistenta Psihologica a Militarilor - Factor de Crestere a Capacitatii de Lupta a Armatei.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
1 631 cuvinte
Nr caractere:
9 287 caractere
Marime:
9.38KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihologie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihologie
Sus!