Agresivitatea sportivă

Comportamentul agresiv uman are pe de o parte un caracter înnăscut, iar pe de alta parte un caracter dobândit pe parcursul evoluției ontogenetice. Complexitatea naturii umane determina ca analiza comportamentului uman, în general, și în mod particular, sa se facă pe mai multe coordonate. Dată fiind energia specifică acestei pulsiuni agresivitatea are un caracter inevitabil, putându-se manifesta și spontan, indiferent de caracteristicile situaționale. Dincolo de caracterul intern evident agresivitatea poate fi diminuata sau întreținută prin modul de dezvoltare impus de cultura, familie, prieteni, cunoscuți. Așadar, agresivitatea este văzută diferit de la cultura la cultura la nivel de grad și nu de calitate. Mediul sportiv oferă cadrul potrivit pentru manifestarea agresivității într-o forma acceptata social, păstrându-se totuși în limitele unor norme adoptate. Studiile efectuate au subliniat ca agresivitate poate fi transmisa prin contagiune și ca poate fi dobândită, învățată. Termenul "agresivitate în sport" a fost folosit în mod curent pentru a defini o gamă de comportamente diferite: izbucniri violente, bătaia, jucătorul agresiv care atacă intenționat în fotbal, lovirea agresivă a unui adversar.

Agresivitatea în Mediul Sportiv. Definire, Manifestare și Implicații.

Agresivitatea poate fi definita ca fiind unul dintre fenomenele psihosociale cel mai des studiate în științele sociale, datorita problematicii sale vaste și complete, dar și a interesului pe care l-a stârnit printre specialiști și nu numai.

Din punct de vedere etimologic agresivitatea este un termen ce provine din limba greaca, aggredior, care înseamnă "a merge către ceva sau cineva", "a se apropia de cineva cu un scop", "a lua cu asalt" și aggresi, care înseamnă "atac". Prin urmare se refera la o stare a sistemului psihofiziologic, prin care individul răspunde printr-un ansamblu de conduite ostile în plan conștient, inconștient și fantasmagoric, cu scopul distrugerii , constrângerii, degradării, umilirii unui lucru sau ființe cu semnificație, pe care agresorul le simte ca atare și reprezintă pentru el o provocare.

Agresivitatea este definita ca și "comportamentul, care are ca scop umilirea, vătămarea sau chiar suprimarea altor persoane, care sunt motivate sa evite acest tratament", conform lui Septimiu Chelcea. Psihologul Nicolae Mitrofan spune ca: "agresivitatea poate fi considerata o caracteristica a acelor forme de comportament orientate în sens distructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte".

Daca în societatea primitiva agresivitatea presupunea doar un atac fizic sub forma violentei, în societatea moderna actele și faptele care alta data nu aveau o semnificație agresiva astăzi sunt elemente directe sau indirecte ale agresivității. Dincolo de o funcție a instinctului de supraviețuire în situații limita, în viața de zi cu zi nu trebuie sa ne luptam fizic pentru supraviețuire. Omul fiind un animal evoluat păstrează instinctele animale având însă instrumentele pentru a le folosi în scopuri de adaptare contextului în care se afla. Astfel folosind energia agresiva putem folosi, transforma, sublima agresivitatea în munca, joc, competiție sportiva, arta etc. Un doctor chirurg, un boxer, un sportiv spre exemplu au găsit modalități acceptate social prin care își pot exprima agresivitatea - fiecare dintre ei având printre altele și o baza de energie provenita dintr-o pulsiune agresiva.

Bandura, A. (1973). Aggression: A social learning theory, Prentice-Hall, inc., Englewood Cliffs, New Jersey.

Le Bon, G. (1991). Psihologia maselor, București, Editura științifică.

Butoi, T. (2012). Psihologie judiciară. Editura Trei.

Cater, A.K. (2007). Children’s Meaning-Conciliation of their Fathers’ Violence Related to Fathers and Violence in General. Journal of Scandinavian Studies in Criminology & Crime Prevention.

Cartwright, D. (2010). Minți criminale. Editura Trei, București.

Cavanaugh, M.M. (2012). Theories of Violence: Social Science Perspectives. Journal of Human Behavior in the Social Environment.

Chelcea, S. (coord.) (2006). Psihosociologie. Teorie și aplicații, Editura Economica, București.

Dollard, D., Doob, I., Miller, N., Mower, O. și Sears, R. (1939). Frustration and Aggression, New Haven, Conn., Yale University Press.

Epuran, M. (1990). Modelarea conduitei sportive, București, Editura Sport-Turism.

Epuran, M și colab. (2001). Psihologia sportului de performanta, București, Editura FEST.

Gavriluță, C., Gavriluță, N., (2010). Sociologia sportului. Teorii, metode, aplicații, Editura Polirom, Iași.

Holdevici, I., Vasilescu, P. (1988) Autodepășirea în sport, Editura Sport-turism, București.

Iacob, I., Iacob, M.R. (2005). Sportul ca loisir, Casa Editorială Demiurg, Iași.

Marolicaru, M. (1998). Factorii determinanți ai comportamentul individual și de grup la sportivi, Lucrare comunicata la sesiunea C.N.C.S., București.

Marolicaru M. (1997). Spectacolul sportiv și psihotribuna, Lucrare comunicata la Sesiunea C.N.C.S., București.

Neculau, A. (Coord.) (1998). Psihosociologia rezolvării conflictului, Iași, Polirom.

Sillamy, N. (2000). Dicționar de psihologie, ,,Editura Universul Enciclopedic, București.

Mitrofan, N., Neculan, A. (coord.). (2003). Manual de psihologie Sociala, Editura Polirom, București.

Mitrofan, N. (1996). Agresivitatea. Editura Polirom, Iași.

Narayan, A.J., Englund, M.M., Carlson, E.A., Egeland, B. (2014). Adolescent Conflict as a Developmental Process in the Prospective Pathway from Exposure to Interparental Violence to Dating Violence. Journal of Abnormal Child Psychology.

Paunescu, C. (2001). Agresivitatea și condiția umana, Editura Tehnica, București.

Riddle, K., Eyal, K., Mahood, C., Potter, W.J. (2006). Judging the Degree of Violence in Media Portrayals: A Cross-Genre Comparison. Journal of Broadcasting & Electronic Media.

Rusu, O. (2008). Sociologia Educației Fizice și Sportului, Editura Demiurg, Iași.

Russel, G.W. (2008). Agression in the Sports World, Oxford University Press.5