Abuzul față de copiii

Previzualizare referat:

Extras din referat:

1. Abuzul faţă de copil: definţii, tipuri, caracteristici

Abuzul faţă de copil a intervenit ca o problemă în dezbaterea publică abia după anii `60. acest fenomen, adică abuzul părinţilor faţă de copii, nu este unul nou. El a fost actual dintotdeauna, doar că ceea ce cuprinde această definiţie, în trecut erau considerate drept practici comune. În viziunea educaţiei tradiţionale moldoveneşti copiii sunt consideraţi proprietate a părinţilor, care în mare parte decid soarta odraslei lor. Problema este destul de des întâlnită , iar potrivit studiilor, abuzul emoţional este miezul traumei copilăriei şi desigur îi poate marca viaţa pe viitor. Copiii abuzaţi fac parte din familiile socialmente vulnerabile, iar principalele cauze ce duc la apariţia sunt disfuncţionalitatea în familie, sărăcia, substanţele abuzive, violenţa familială, indiferenţa.

Definirea abuzului împotrive copilului e înţeles ca fiind cauzarea intenţionată a unei vătămări care afectează sănătatea fizică sau psihică a copilului. Gradul abuzului diferă în funcţie de vătămarea produsă copilului. Forme grave, periculoase pentru sănătatea copiilor apar uneori printre modalităţile „educative” aplicate copiilor de către un părinte, care-şi exercită dreptul de a pedepsi copilul. Părinţii sînt în drept de a-şi alege metodele de educare a copiilor, dar trebuie să se ţină cont că abuzul începe atunci cînd sănătatea fizică sau psihică a copilului este pusă în pericol.

Abuzul poate fi divizat în:

- Abuz fizic;

- Abuz emoţional;

- Abuz sexual;

- Neglijarea.

Pedepsele fizice sînt forme de pedeapsă folosite pentru a cauza minorului durere fizică: bătăi cu mâna sau cu orice alt obiect, aplicate pe oricare parte a corpului, punerea copilului în genunchi, legarea, scuturarea, lovirea lui de perete, sau de vreun obiect, arderea sau otrăvirea lui, tragerea părului.

Abuzul emoţional este un comportament comis în mod intenţionat de un adult şi perceput ca abuziv din partea copilului, care jigneşte, umileşte, devalorizaează sau înfricoşează copilul, afectând în acest fel echilibrul său emoşional şi dezvoltarea sa psihică sănătoasă(de exemplu: izolarea copilului, închiderea lui în încăperi întunecoase, ignorarea sentimentelor sale, privarea de un climat afectiv cald, de joc şi posibilităţile de învăţare extaşcolară, folosirea unui limbaj jignitor).

Abuzul sexual reprezintă obligarea sau îndemnarea minorilor, de către o persoană adultă, de a participa la activităţi sexuale care să servească adultului, în scopul obţinerii plăcerii sexuale.

Neglijarea presupune deprivarea minorului de cele necesare nevoilor sale biologice, emoţionale şi de dezvoltare psihică, datorându-se dezinteresului sau neatenţiei la nevoile minorului.

Ca o formă de abuz este şi exploatarea prin muncă a copilului, care presupune includerea copilului în activităţi care sunt contrare preocupărilor specifice vârstei sale, care depăşesc capacităţile rezistenţei sale fizice sau psihice, sunt înjositoare (cerşitul) şi care împiedică realizarea şcolară sau profesională a minorului.

2. Formele şi cauzele abuzului faţă de copil

În Republica Moldova a fost efectuat un studiu la nivel naţional cu tematica abuzului faţă de copii. Studiul a fost realizat de Centru Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii împreună cu Institutul Societăţii Deschise din Letonia, în perioada 1999-2000, pe un eşantion de 298 de copii din diverse şcoli ale republicii. Subiecţii de sex masculin au reprezentat 36,9% din eşantion iar cei de sex masculin-54,4%. Din punct de vedere al vârstei, subiecţii s-au încadrat în categoria preadolescenţi şi adolescenţi, adică 9-16 ani.

Potrivit datelor obţinute majoritatea elevilor provin din familii în care ambii părinţi sunt angajaţi (54,7%), dar în 10,4% din cazuri ambii părinţi nu sunt angajaţi.

La întrebarea „În familia ta este cineva care consumă prea mult alcool?”, afirmativ au răspuns doar 6% din elevi. Este oare îmbucurătoare cifra, sau cei 94% din elevi nu conştientizează diferenţa dintre a consuma şi a face abuz de alcool.

Conform datelor statistice, din cei 298 copii investigaţi 201 (67,4%) au fost expuşi cel puţin unei forme de abuz. Cifra este mare dar se apropie de cota unor ţări cum ar fi SUA sau Chile.

Ponderea cea mai mare o are abuzul fizic, urmat de abuzul combinat fizic şi emoţional. Din numărul total de copii abuzaţi, 29 adică 14,42% sunt supuşi maltratărilor complete.

Fizic Emoţional Sexual Fizic+emoţional Fizic +sexual toate

Fete 41 14 10 20 7 13

Băieţi 24 4 6 17 11 13

În funcţie de sex se observă o rată mai marea abuzului la fate decât la băieţi. Fetele sunt supuse mai mult abuzului fizic, emoţional şi sexual, iar băieţii sunt supuşi mai mult abuzului combinat, fizic şi sexual.

Există mai multe cauze ce pot duce la violenţă în familie, acestea pot fi:

Sărăcia, dar nu este numaidecât o cauză a abuzului şi neglijării copilului. Stresul neajunsului de resurse care rezultă din sărăcie nu duce la abuz.

Substanţele abuzive. Copiii alcoolicilor foarte des devin şi ei alcoolici, sau vor avea probleme emoţionale sau comportamentale. Aceşti copii sunt supuşi unui risc mai ridicat de a avea probleme emoţionale decât copiii ai căror părinţi nu sunt alcoolici.

Violenţa familială. Experienţa din copilărie a violenţei familiale poate conduce la violenţă în relaţiile adulte. Foarte des adulţii au aceleaşi metode de educaţie pe care le practicau părinţii. Aceste experienţe sunt învăţate conştient şi incoştient de către părinţi copilului, care ar putae fi transmise şi urmaşilor.

Părinţii imaturi. Părinţii care sunt pregătiţi pentru a avea o responsabilitate faţă de copiii lor sunt foarte des supuşi riscului de a abuza copiii. Dar părinţii imaturi nu trebuie subînţeleşi ca foarte tineri. Mulţi alţi părinţi suficient de maturi au cunoştinţe insuficiente pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

Izolarea socială- caracteristică familiilor care experimentează violenţa. Părinţii tineri şi neexperimentaţi, o dată izolaţi, nu dispun de informaţii necesare pentru prevenirea maltratărilor care pot apărea în familie. Stoparea abuzului faţă de copil se va face nu doar pentru a-l ajuta dar şi pentru a preveni transmiterea violenţei de la o generaţie la alta.

Observații:

Prezentul referat este compus din 9 pagini, contine informatie despre abuzul fata de copiii, consecintele abuzului, unele referiri la cadrul legal din RM la acest domeniu. A fost prezentat la Facultatea Asistenta sociala, am luat nota 10

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Abuzul Fata de Copiii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
5 448 cuvinte
Nr caractere:
26 369 caractere
Marime:
26.32KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihologie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihologie
Profesorului:
Andreea Josan
Sus!