Valențe ale abordării interdisciplinare și transdisciplinare ale conținuturilor

I . Disciplinaritatea , interedisciplinaritatea , transdisciplinaritatea ;

Elevii au nevoie de competenţe strategice precum abilitatea de a învăţa cum să înveţe , abilitatea de evaluare şi rezolvare de probleme deoarece numai astfel pot face fata schimbărilor caracteristice lumii contemporane ,.

Transdisciplinaritatea încorporează mai multe niveluri de intervenţie educativă .

Integrarea are mai multe niveluri , corespunzătoare paşilor spre transdisciplinaritate.

Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii curriculare. În urma acestei intersectări pot lua naştere diferite obiecte de studiu .

Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai elevat de integrare a curriculum-ului.

In şcoala românească se regăsesc astăzi la nivel ideologic şi practic două mari direcţii :

- direcţia conservatoare , majoritară şi statică , ce conservă o viziune monodisciplinară ; şi

- direcţia inovatoare , minoritară şi dinamică , ce promovează interdisciplinaritatea .

Proiectarea monodisciplinară presupune delimitări precise între domeniile învăţământului , concepţie ce permite învăţătorului o expunere facilă , urmărind logica ştiinţei , cerându-i doar o bună pregătire pedagogică în specialitatea sa . Educatul se familiarizează uşor cu limbajul şi problematica disciplinei , însuşindu-şi conţinuturile şi putând să le aprofundeze fără efort deosebit . Dezavantajul major al acestei abordări este că , deşi conţinuturile sunt clare , finalităţile nu sunt la fel de accesibile .

Proiectarea interdisciplinară a conţinuturilor presupune fluidizarea delimitărilor dintre discipline , ceea ce poate conduce la o scădere în ceea ce priveşte sistematizarea materiei , rigoarea prezentării şi profunzimea investigaţiei . Pe de alta parte însă , un curriculum de tip integrat prezintă avantajul de a face vizibile învăţătorului şi elevilor finalităţile procesului , dovedindu-se mai eficient în relaţie cu scopurile generale ale educaţiei .

Pentru coerenţa întregului proces de formare a elevilor de-a lungul şcolarităţii , o integrare mai pronunţată a conţinuturilor diverselor discipline de studiu s-ar putea dovedi benefică în raport cu obiectivele specifice fiecăreia în parte . Bineînţeles acest demers trebuie realizat în mod diferenţiat , adaptat caracteristicilor grupului şcolar şi pe cât posibil , ale fiecărui elev în parte şi specificului şcolii . O abordare interdisciplinară presupune în general anumite preachiziţii , o anumită cultură generală ; de aceea eficienţa ei sporeşte pe măsura înaintării în vârstă a elevilor .

Este posibil ca un elev educat într-o paradigmă interdisciplinară să nu achiziţioneze un bagaj deosebit de bogat de cunoştinţe , însă este la fel de adevărat că va şti pentru ce învaţă şi cum să utilizeze ceea ce învaţă . Valorile însuşite nu se traduc în cunoştinţe stocate undeva în străfunduri de memorie , ci în atitudini , comportamente şi acţiuni aplicabile în viaţa cotidiană .

În funcţie de gradul de integrare al conţinuturilor , proiectarea interdisciplinară cunoaşte mai multe variante :

Multidisciplinaritatea se referă la situaţia în care o temă aparţinând unui anumit domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline,acestea din urmă menţinându-şi nealterată structura şi rămânând independente unele în raport cu celelalte.