Succesul și Insuccesul Școlar

Gradul de adecvare/ inadecvare dintre performanțele obținute de elev și solicitările pe care le presupune mediul școlar se exprimă în termeni de succes/ insucces școlar.

Performanța este un indicator comportamental observabil și măsurabil cu ajutorul instrumentelor de evaluare, fiind expresia unui nivel de realizare a unei sarcini de învățare. Deseori termenul de performanță este utilizat cu un sens extensiv desemnând orice fel de rezultat școlar, fără să indice nivelul la care se plasează acel rezultat.

După V.V. Popescu (1991) succesul școlar vizează obținerea unui randament superior, în activitatea instructiv- educativă, prin raportare la finalitățile procesului de învățământ. Insuccesul școlar, în viziunea aceluiași autor, se referă la rămânerea în urmă la învățătură sau neîndeplinirea cerințelor obligatorii din cadrul procesului instructiv- educativ , fiind rezultatul unei discrepanțe între exigențe, posibilități și rezultate.

Succesul școlar este determinat și de gradul adaptare școlară. Adaptarea optimă favorizează succesul școlar putând fi evaluată la nivelul mai multor dimensiuni, în opinia lui M. Jigău: capacitatea elevului de a-și însuși informațiile transmise și posibilitatea de a opera cu acestea, capacitatea de a relaționa cu grupul școlar, gradul de interiorizare a unor norme școlare și a unor valori sociale.

Deseori succesul școlar este definit în relație cu reușita școlară, iar insuccesul școlar se asociază eșecului școlar.Deoarece manifestările elevului în școală pot fi analizate pe dimensiunile:

- Dimensiunea cognitivă (vizând însușirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, capacităților și competențelor, în conformitate cu finalitățile prevăzute în documentele curriculare);

- Dimensiunea relațională (vizând adaptarea elevului la complexul mediu școlar),

succesul sau insuccesul elevului poate fi analizat prin raportare la acestea.

L. Stan (2009) definește o serie de termeni care susțin configurarea sensului conceptelor de succes/ insucces școlar:

- randamentul școlar – se determină analizând raportul dintre efectul muncii și efortul depus în vederea obținerii unui rezultat determinat (în activitatea educativă termenul se asociază atât activității elevului cât și activității cadrului didactic; atunci când se pune în discuție randamentul elevului, se vizează valoarea rezultatelor obținute în funcție de posibilitățile elevului, asociate intensității efortului său de voință);

- evoluția- presupune trecerea succesivă printr-un ansamblu de transformări, prin faze progresive spre o fază superioară;

- progresul- vizează o schimbare în bine, fiind o treaptă ce susține evoluția.

E. Vrăsmaș și T. Vrăsmaș (2008) identifică trei forme ale insuccesului școlar:

- rămânerea în urmă la învățătură – un insucces temporar (ex.: note mai mici decât posibilitățile elevului, riscul de a rămâne corigent) ce constă în manifestarea unor dificultăți minore, pasagere de adaptare la cerințele școlare, care poate apărea în viața oricărui elev (în acest caz se recomandă intervenția psihopedagogică);

- insuccesul particular (specific) – prin raportare la o anumită disciplină de studiu (se manifestă prin note mici sau corigență); intervenția psihopedagogică trebuie să îmbrace, în acest caz, o formă mai complexă;

-insuccesul generalizat- situații repetate de corigență și/ sau repetenție (generată de parcurgerea fazelor anterioare și de apariția unor dificultăți majore, de ansamblu și de durată în adaptarea școlară); intervenția psihopedagogică este foarte dificilă și implică acțiunea mai multor factori.

Forme de manifestare ale eșecului școlar:

- Eșecul cognitiv (poate avea forma eșecului cognitiv limitat sau a eșecului cognitiv generalizat, considerând drept criteriu de diferențiere numărul de materii școlare afectate de eșec sau amplitudinea eșecului) : note mici, carențe în asimilarea conținuturilor, ritm inadecvat de realizare a anumitor sarcini, nepromovarea examenelor, repetenția, absenteismul, abandonul școlar)

- Eșecul necognitiv (reprezintă abaterile de la regulile prevăzute în regulamentele școlare): manifestări comportamentale necorespunzătoare, minciuna, violența verbală, violența fizică asupra colegilor, cadrelor didactice sau asupra altor persoane, fuga de la școală, atitudini nonconformiste periculoase, refuzul recunoașterii autorităților școlare, inconsecveța comportamentală, furtul/jaful/ tâlhăria/spargerile/ vandalismul, consumul de alcool/ tutun/ droguri în școală etc.

Autorii identifică o serie de factori care determină reușita/ nereușita școlară:

-Factorii biologici

- starea de sănătate a organismului;

- integritatea sau anumite deficiențe ale analizatorilor;

- echilibrul endocrin;

- boli organice și tulburări nervoase;

- bazele fiziologice ale activității psihice;

- particularitățile anatomofiziologice, etc.

- Factorii psihologici

- caracteristicile proceselor psihice (cognitive, afective, volitive);

- trăsăturile de personalitate;

- tulburări de activitate (apatie, dezinteres, oboseală, ritm lent), etc

- Factori pedagogici

- stilul educațional (al profesorului);

- nivelul de așteptare și interesul față de rezultatele la învățătură;

- calitatea situațiilor de instruire;

- climatul socio-educativ al clasei etc.

- Factori socioculturali (din familie și comunitate)

- mediul psiho-socio- cultural al familiei și al grupului de prieteni;

- nivelul de așteptări și de sprijin al familiei;

- caracteristicile relațiilor de tip intra și extrafamilial

- Alți factori

- fizici (mediul școlar inadecvat, zgomot, poluare, iluminare slabă etc.)

- fiziologici (somn insuficient, subnutriție)

- psihosociali (suprasolicitare, tensiuni sau presiuni ale școlii, familiei, anturajului etc)

T. Rudică (1998) propune o serie de măsuri de prevenire a apariției eșecului școlar:

- sporirea rolului învățământului preșcolar (cu rol în dezvoltarea aptitudinii de școlaritate);

- stabilirea unor relații strânse de parteneriat între școală și familie;

- asigurarea unor resurse umane și materiale corespunzătoare unui învățământ de calitate (de către instituția de învățământ);

- optimizarea programelor de formare inițială și continuă a cadrelor didactice (pe dimensiunea formării și perfecționării competențelor de specialitate și ale competențelor psihopedagogice);

- proiectarea unor acțiuni de orientare școlară și profesională adecvate care să se desfășoare pe tot parcursul școlarității (focalizare pe articularea dintre interesele elvilor și cerințele de pe piața muncii).