Școala Incluzivă sau Școala pentru Diversitate - Alternativa Învațământului Integrat

Realitatea şi dinamica vieţii sociale, economice, culturale, precum şi noile provocări ale lumii contemporane au impus ample schimbări în proiectare şi implementarea politicilor şi strategiilor educaţionale din majoritatea statelor lumii. Pe fondul acestor schimbări, problematica incluziunii/integrării şcolare a copiilor cu cerinţe speciale sau provenind din medii socioculturale precare a devenit un domeniu prioritar de acţiune şi pentru specialiştii din sistemul nostru de învăţământ, în contextul promovării principiilor educaţiei pentru toţi şi al nominalizării vieţii persoanelor cu cerinţe speciale.

În Declaraţia Conferinţei UNESCO de la Salamanca din 1994 se spune că: “Şcolile obişnuite cu o orientare incuzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, care crează comunităţi prioritoare, construiesc o societate incluzivă şi oferă forme de educaţie pentru toţi; mai mult, ele asigură o educaţie eficientă pentru majoritatea copiilor şi îmbunătăţesc eficienţa şi rentabilitatea întregului sistem de învăţământ”.Altfel spus, şcolile incluzive sunt acele şcoli deschise, prietenoase în care se urmăreşte flexibilizarea curriculumului, ameliorarea calităţii procesului de predare – învăţare, evaluarea permanentă şi formativă a elevilor, precum şi parteneriatul educaţional, iar educaţia incuzivă se referă în esenţă la înlăturarea tuturor barierelor în învăţare şi la asigurarea participării tuturor celor aflaţi în situaţii de risc sau vulnerabili la excludere şi marginalizare (UNESCO, 2000).

Sintagma şcoala pentru diversitate este echivalentă sintagmei şcoala pentru toţi şi reprezintă dezideratul maximei flexibilităţi şi toleranţe în ceea ce priveşte diferenţele fizice, socioculturale, lingvistice şi psihologice existente între copii/elevi, misiunea şcolii fiind aceea de a le oferi tuturor posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul capacităţile şi nevoile proprii şi de a se exprima conform trăsăturilor individuale de personalitate.

Educaţia pentru toţi a fost definită ca acces la educaţie şi la calitatea acesteia pentru toţi copiii, fiind identificate două obiective generale:

- asigurarea posibilităţilor participării la educaţie a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiti sunt ei şi cât se abat, prin modelul personal de dezvoltare, de la ceea ce societatea devenind normal.Participarea presupune în primul rând accesul şi apoi identificarea modalităţilor prin care fiecare să fie integrat în structurile ce facilitează învăţarea socială şi individuală, să contribuie şi să se simtă parte activă a procesului. Accesul are în vedere posibilitatea copiilor de ajunge fizic la influenţele educative ale unei societăţi (familie, şcoală, comunitate), de a se integra în şcoală şi de a răspunde favorabil solicitărilor acesteia;

- calitatea educaţiei se referă atât la identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic, ale conţinuturilor învăţării, cât şi calităţi ale agenţilor educaţionali, care să sprijine învăţarea tuturor categoriilor de elevi, să asigure succesul, să facă sistemul deschis, flexibil, eficient şi efectiv.

Şcolile incluzive trebuie, pe de altă parte, să înţeleagă foarte clar că incluziunea nu înseamnă doar acceptarea, tolerarea copiilor cu CES într-o clasă din învăţământul de masă. Înseamnă adaptare la cerinţele copiilor cu CES, cuprinderea acestora în programele lor, alături de copii normali, dar şi de a le asigura în acelaşi timp servicii de specialitate, programe de sprijin individualizate. Înseamnă asumarea responsabilă a unor schimbări radicale în organizarea şi dezvoltarea activităţilor instructiv – educative derulate în şcoală.

Pe lângă faptul că integrând copii cu nevoi speciale de educaţie în şcoala de masă le respectăm un drept fundamental, acest lucru aduce beneficii pentru toţi cei implicaţi.

Părinţii acelor copii îşi văd realizată cumva dorinţa firească de a avea un copil acceptat de cei de-o vârstă cu el, de a avea prieteni, preocupări comune cu aceştia, de a duce o viaţă normală.

Copiii implicaţi, indiferent că sunt copii cu dizabilităţi sau nu, capătă mai multă înţelegere faţă de ceilalţi, dar şi faţă de ei, devin mai responsabili, mai empatici şi astfel devin practic mai pregătiţi pentru integrarea socială activă într-o lume caracterizată de multă diversitate. Află de timpuriu că diferenţa există, dar că ea nu dăunează nimănui, iar copiii normali pot aprecia mult mai bine potenţialul real al copiilor cu CES.