Problematizarea ca Metodă Didactică

Previzualizare referat:

Extras din referat:

„Autodispretuirea e o alta trasatura caracteristica a oprimatului, care deriva din aceea ca el a interiorizat parerea pe are opresorul o are despre el. Atât de des li se spune ca nu sunt buni de nimic, ca nu stiu nimic si ca nu sunt în stare sa învete - ca sunt prosti, lenesi si neproductivi - încât în cele din urma ei devin convinsi de propria lor neputinta.”

(Paulo Freire-Pedagogia oprimatului)

Termenul de metoda deriva etimologic din grecescul methodos si însemna cale sau drum – odos însemnând cale iar metha, spre – capata, în cadrul pedagogiei sensul de directie pe care o urmeaza profesorul spre a da elevilor sai posibilitatea gasirii unei cai proprii de urmat în procesul învatarii.

Profesorul universitar George Vaideanu arata ca metodele didactice reprezinta caile sau modalitatile de lucru selectionate de cadrul didactic si puse în aplicare în lectii si activitatile extrascolare cu ajutorul elevilor si în beneficiul acestora. De asemenea în alegerea acestor metode dascalul trebuie sa aiba în vedere cooperarea dintre profesor si elevi si participarea acestora din urma la cautarea solutiilor, la distingerea adevarului de eroare, etc. O alta trasatura importanta a metodelor de învatare este folosirea sub forma unor variante si procedee selectionate, combinate si utilizate în functie de nivelul si trebuintele sau interesele elevilor în vederea asimilarii temeinice a cunostintelor, a trairii valorilor, a stimularii spiritului creativ, etc; utilizarea metodelor nu vizeaza numai asimilarea cunostintelor. Totodata metodele didactice îi permit profesorului sa se manifeste ca purtator competent al continuturilor învatamântului si ca organizator al proceselor de predare-învatare; în cursul desfasurarii acestora, el putând juca rolul de animator, ghid evaluator, predarea fiind o ipostaza a învatarii. Atunci când alege o metoda didactica profesorul trebuie sa tina cont atât de factorii obiectivi ce tin de natura finalitatii, de logica interna a stiintei, de legitatile fenomenului învatarii, precum si de o serie de factori subiectivi cum ar fi contextul uman si social al aplicarii metodei respective, de personalitatea si psihologia profesorului si a clasei.

Metodele didactice pot fi clasificate dupa diverse criterii. Analizate din punctul de vedere al experientei social-istorice, al experientei individuale precum si al experientei dobândite prin actiunea practica de interventie activa, aceste metode se pot clasifica în felul urmator:

1. Metode de transmitere si de însusire a cunostintelor care se împart de asemenea în doua categorii. În prima intra metodele de comunicare orala cum ar fi cele expozitive – povestirea, descrierea, explicarea, instructajul, etc. – sau cele conversative – conversatia, conversatia euristica, discutia colectiva, problematizarea, etc. – În cealalta categorie intra metodele de comunicare scrisa – lectura explicativa, lectura independenta, etc. –

2. Metode de exploatare si descoperire – de învatare prin descoperire dirijata sau nedirijata – metode care la rândul lor se împart în metode de exploatare directa cum ar fi observarea sistematica si independenta, efectuarea de experiente si experimente, examinarea documentelor istorice, studiu de caz, si în metode de exploatare prin intermediul substitutelor realitatii – demonstratia cu ajutorul imaginilor, graficelor, proiectiilor fixe si dinamice, înregistrarilor pe diverse suporturi, modelelor, machetelor, etc.

3. Metode bazate pe actiune. Dupa clasificarea lui Ioan Cerghit din 1976, devenita clasica în literatura pedagogica româneasca aceste metode ar fi exercitiul, studiul de caz si metoda proiectelor. Autorul arata ca asa numitele metode simulative sunt bazate si ele pe actiune, nu reala, însa simulata. Din rândul acestora enumara jocurile didactice si jocurile simulative – jocul de rol, jocul de arbitraj, jocul de competitie, jocul de decizie, învatarea dramatizata si învatarea bazata pe simulatoare. În schimb o serie de metode precum brainstormingul sau dezbaterea Phillips sunt considerate metode de comunicare orala si apreciate ca variante ale clasicei dezbateri. S-a observat însa ca este dificil de sustinut ca aceste metode nu sunt active din moment ce esenta lor consta în declansarea proceselor imaginativ-creative pentru producerea de idei si solutii noi.

Pe de alta parte Jinga si Negret au avansat ideea ca fi inutila clasificarea metodelor de învatare dupa criterii abstracte ci tocmai natura obiectivelor pedagogice concrete pe care le urmareste educatia ar trebui sa constituie criteriul pentru alegerea corecta a metodelor de învatamânt adecvate.

Dintre orientarile metodologice promovate de pedagogia contem-porana problematizarea se bucura de un mare interes, deoarece ea are mari resurse în privinta activizarii elevilor în realizarea cu succes a unui învatamânt cu prioritate pozitiv-formativ, contribuind la cresterea calitativa a proceselor intelectuale îndeosebi la dezvoltarea creativitatii în formele ei cele mai productive: descoperire, inventie, creatie. Ca tehnica de instruire, problematizarea îsi gaseste utilizarea pretutindeni unde se pot crea situatii-problema ce urmeaza a fi solutionate prin gândire comuna si cautare, prin cercetare si descoperire a unor noi reguli si solutii de ordin superior. Ea poate fi aplicata în predarea tuturor disciplinelor de învatamânt, în toate etapele procesului didactic si la nivelul tuturor ciclurilor scolare, putând fi de asemenea îmbinata cu alte metode precum lucrarile experimentale, analiza de caz, dezbaterea sau expunerea.

„Scopul instruirii problematizate consta în asimilarea materialului propus prin lansarea de catre profesor a unor sarcini cognitive, prin direc tionarea elevilor spre o rezolvare corecta a problemei, iar abordarea euristica ne permite sa largim spectrul acestui tip de instruire. Obiectul activitatii de investigare înînvatamîntul problematizat este nu doar problema sau situatia, dar si elevul, cu potentialul sau cognitiv si creativ. Aceasta forma de instruire determina schimbarea gîndirii atît a elevului cît si a profesorului, care este obligat sa organizeze demersul didactic în situatia de „necunoastere” a adevarului. Gîndirea critica apare si se dezvolta atunci cînd nu domina punctul de vedere ca ar exista un singur raspuns corect.”

Întelegerea problematizarii ca un tip de învatare prin descoperire complexa presupune surprinderea corecta a notiunilor: problema sau situatia problema, predarea problematizata, învatarea problematizata.

Trebuie facuta de la început distinctia între conceptul de problema asa cum este el cunoscut în mod obisnuit in activitatea didactica si conceptul de problema sau situatie-problema vazut din prisma acestei modalitati de instruire. În primul caz problema este vazuta ca o situatie care se rezolva conform unei retete bine stabilite ce se bazeaza exclusiv pe bagajul de cunostinte deja existent. În al doilea caz problema sau situatia - problema desemneaza o situatie contradictorie, conflictuala, ce rezulta din trairea simultana a doua realitati (de ordin cognitiv si motivational) incompatibile intre ele – pe de o parte, experienta anterioara, iar pe de alta, elementul de noutate si de surpriza cu care este confruntat elevul, lucru care deschide calea spre cautare si descoperire a unor noi solutii si relatii aparent absente, între vechi si nou. O întrebare devine problema atunci când ea genereaza o stare psihica de curiozitate, de nedumerire, de neliniste în fata unui obstacol care trebuie învins, a unor dificultati teoretice sau practice ce trebuie depasite.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Problematizarea ca Metoda Didactica.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
18 pagini
Imagini extrase:
18 imagini
Nr cuvinte:
10 563 cuvinte
Nr caractere:
54 245 caractere
Marime:
43.44KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Pedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Pedagogie
Sus!