Predarea interdisciplinară a istoriei

Tendinta de organizare interdisciplinara a continuturilor invatamantului reprezinta o constanta a politicii curriculare din ultimele decenii. Comunitatea stiintifica considera interdisciplinaritataea un nou cadru epistemologic si un factor normativ al demersului paideutic. Preocuparile pentru promovarea unei viziuni interdisciplinare in investigarea realitatii nu sunt noi. Ele au fost impuse permanent de necesitatea fireasca a cuprinderii integrale a fenomenelor ,prin corelarea informatiilor dobandite din domenii diferite si prin metode de cercetare specifice .

Ca principiu de structurare a continuturilor invatarii , interdisciplinaritatea a fost sustinuta inca de la inceputurile scolii ,de catre sofistii greci care definisera programul unei enkyklios paidea, invatamantul circular conceput pentru a oferi elevului un orizont unitar al fundamentelor educatiei intelectuale. Principiul interdisciplinaritatii a fost teoretizat continuu ,de-a lungul istoriei invatamantului ,chiar daca nu a fost aplicat in practica scolara decat arareori.

Ca modalitate de organizare a continuturilor scolare in planuri, programe si manuale de invatamant, interdisciplinaritatea a fost aplicata la inceputurile istoriei scolii si a universitatii ,dar ulterior a fost progresiv limitata ,pe masura ce societatea a evoluat catre specializare si superspecializare pe domenii de cunoastere si investigatie.Astfel, in deceniile sase si sapte ale secolului nostrum ,se traia in scoli paradoxul de a conferi interdisciplinaritatii statutul de descoperire in pedagogie.Mai mult, s-a manifestat , un timp, tendinta de a o considera un panaceu universal pentru disfunctionalitatile actului didactic. Explicatia acestei reprezentari consta in lipsa cercetarii pedagogice a fenomenului,si in consecinta ,in lipsa operationalizarii lui coerente si sistematice in practica scolara. Numerosi pedagogi au subliniat atat insuficienta conceptualizare ,cat si absenta generalizata a strategiilor didactice interdisciplinare in viata scolii, afirmand ca interdisciplinaritatea este "un concept inca rau definit"(G. Grozzer, 1983) sau ca "prezinta multe puncte commune cu celebrii batrani ai Caucazului ,despre care toata lumea vorbeste ,dar pe care nimeni nu i-a vazut."(G.Vaideanu, 1988)

Trebuie insa sa recunoastem ca ,desi se pot identifica experiente interdisciplinare valoroase si in trecut , teoretizarea organizarii interdisciplinare a continuturilor si revitalizarea acestei teme in contextul conceptiei curriculare asupra proiectarii didactice reprezinta contributiii incontestabile ale pedagogiei contemporane.

Conceptul de interdisciplinaritate poate fi inteles mai bine prin comparative cu alte concepte corelative :monodisciplinaritatea , pluridisciplinaritatea , transdisciplinaritatea .O sinteza elaborata de Centrul European al UNESCO pentru invatamantul superior a abordat aceste concepte din perspectiva intrepatrunderii disciplinelor si a metodelor de cercetare. In alte contributii din literatura pedagogica ,analiza acestor concepte s-a extins si la strategiile aferente de organizare a continuturilor in contextul invatarii scolare , conducand la reliefarea unor avantaje si limite.

Astfel ,continuturile invatamantului istoric trebuie sa tina seama de modalitatile de interpretare si cercetare specifice teoriei stiintei: interdisciplinaritatea, pluridisciplinaritatea , transdisciplinaritatea,multidisciplinaritatea .

- Abordarea multidisciplinara a continuturilor istoriei in scoala presupune sustinerea unor elemente ale altor discipline pentru explicarea unor notiuni istorice, evenimente, actiuni.

- Pluridisciplinaritatea implica preluarea unor informatii din alte stiinte si integrarea lor in continuturile istorice.

- Transdisciplinaritatea presupune intrepatrunderea mai multor discipline pentru a facilita cercetarea istorica in vederea cunoasterii adevarului istoric.

-Interdisciplinaritatea in continutul si predarea istoriei in scoala este este determinate de factorii economico-sociali ,dezvoltarea celorlalte stiinte , noile acumulari in pedagogie.Istoria ,ca disciplina scolara ,devine eficienta in demersul educational in masura in care se integreaza in sistemul disciplinelor scolare prevazute prin planul de invatamant. Interdisciplinaritatea permite cunoasterea conexiunilor si interactiunilor existente in natura ,societate si gandire permitand o abordare sistematica a continuturilor istorice care duc la reflectarea unei realitati istorice obiective si asigurand transferul de informatii intre diferite discipline de invatamant.

Interdisciplinaritatea in continuturi consta in faptul ca ,la obiecte de studio diferite prevazute de planul de invatamant, intalnim aceleasi notiuni, concepte, teorii.La clasele V-XII ,prin corelare interdisciplinara,profesorul de istorie poate integra in procesul de predare-invatare notiuni si concepte explicate cu ajutorul elevilor ,notiuni si concepte cunoscute de acestia de la alte discipline de invatamant.

Cunostintele dobandite de elevi ,oferite prin diferite obiecte de invatamant cultura civica ,geografie, religie, permit folosirea lor in contexte noi, in orele de istorie .Acestea ofera elevilor ocazia sa sesizeze legaturile logice ,cauzale dintre evenimente istorice ,evolutia lor, consecinte si ritmicitate.Corelatiile interdisciplinare dezvolta creativitatea ,spiritual critic, capacitatea de analiza si sinteza. Profesorul de istorie poate realize corelarea interdisciplinara ,in plan orizontal ,cu referiri la disciplinele studiate in acelasi an de invatamant, sau pe plan vertical ,cu referiri la cunostintele dobandite in diferite clase. Corelatia interdisciplinara asigura consolidarea cunostintelor de cultura generala ,invatarea continuturilor temelor din clasa (ex: cunostintele de geografie pot determina rolul mediului in aparitia si evolutia unor comunitati umane ,specificul unor civilizatii).

Cucos, C si colaboratorii - "Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si " grade didactice", Polirom 1998

Paun, Stefan -"Didactica istoriei" ,Corint 2003