Personalitatea Învățătorului ca Factor de Formare a Personalității Integre a Elevului

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Scopul: de a indentifica rolul învățătorului la formarea elevilor.

Actualitatea temei: aceasta temă este actuală prin faptul că profesorul a fost și este un factor important care contribuie la formarea personalității umane, un factor important al succesului și eficienței în învățare.

În condițiile marilor transformări care au loc în societatea noastră cresc exigențele față de activitatea și conduita oamenilor în toate împrejurările în societate și în profesie. În aceste coordonate se înscrie și domeniul educației, unde atitudinea și conduita profesorului în sistemul educativ trebuie să se ridice la cota cea mai înaltă.

Învățătorul este persoana care realizează o misiune de importanță majoră, de formare și dezvoltare a personalității tinerei generații, precum și de instruire profesională în cadrul instituțiilor de învățămînt în concordanță cu necesitățile vitale socioprofesionale, morale și cetățenești. Prin aceste activități cadrul didactic contribuie la realizarea celui mai important produs al societății – Omul, care trebuie să fie instruit, calificat, capabil să se integreze prin activități social – utile, contribuind astfel la producerea bunurilor materiale și spirituale, la progresul continuu al societății. Cadrul didactic este principalul factor al educației și instruirii tinerilor. Avînd rolul de îndrumător contribuie la pregătirea omului pentru activitatea și creația independentă.

În învățămîntul contemporan rolul cadrelor didactice devine din ce în ce mai important, reprezentînd fundamentul formării personalității umane. Anume personalitatea învățătorului reprezintă factorul decisiv pentru reușita elevilor în procesul de învățământ. Pentru a-și îndeplini adevăratul rol al său, învățătorul trebuie să fie permanent în mijlocul elevilor, să constituie pentru fiecare dintre ei o personalitate dinamică, entuziasmată etc. Educația nu trebuie să devină o obsesie nici pentru învățător, nici pentru elevi.

Investigațiile efectuate ne-au permis să constatăm că calitatea educației oferită de instituția de învățămînt este dependentă cel mai mult de:

- prestația pedagogică a cadrelor didactice;

- de atitudinea lor față de schimbare;

- de calitatea metodelor interactive și procedeelor didactice practicate.

În condițiile cînd școala contemporană se confruntă cu fenomenul plecării în masă a părinților elevilor peste hotarele țării iar educația de calitate rămîne în totalitate pe seama cadrelor didactice, devine un imperativ al școlii de a angaja în cîmpul muncii nu doar învățători ci învățători de vocație. Poate că nici într-o altă profesie nu este mai oportună cerință ca interacțiunea dintre carieră și vocație să fie cît mai perfectă, întrucît celelalte profesii depind de activitatea învățătorului, fiindcă el creează acele însușiri în substanța cea mai delicată și mai nobilă – omul, de care acesta are nevoie.

Cercetările științifice ne-au permis să constatăm că nu doar munca conștiincioasă și sistematică, mobilizarea voinței și sentimentelor, ingeniozitatea, inventivitatea, calitatea gîndirii, erudiția și pregătirea științifică constituie cheița succesului în activitatea pedagogului, ci anume vocația lui pentru ceea ce face.

Prin vocație se înțelege convergența tuturor eforturilor pedagogului spre anumite manifestări, în direcția cărora el simte că se realizează pe sine și are sentimentul propriei libertăți, propriei afirmări, iar forma sub care vocația se manifestă constituie îndeletnicirea constantă a pedagogului de vocație.

Formarea individului presupune nu numai însușirea unor cunoștințe, ci și învățarea acestuia să învețe de-a lungul vieții, să gîndească liber, critic.

În funcție de vârsta elevilor pe care îi ghidează și în dependență de mediul în care lucrează, învățătorului i se cer calități diferite însă, atunci, cînd învățătorului i se impune și i se interzic anumite acțiuni el nu-și poate îndeplini obligațiile așa cum i le cer factorii pedagogiei umaniste fiindcă este lipsit de inițiativă și nu are libertate la alegerea conținuturilor și tehnologiilor predării. În procesul educațional foarte mult contează cum sunt transmise conținuturile de la educator la educat. Majoritatea pedagogilor utilizează în activitatea lor forme și metode interactive moderne și acest fapt le reușește în mare parte, ceea ce nu putem spune despre cei de la științele exacte, aceasta trezind și unele nedumeriri:

- De ce elevul întîlnește mari dificultăți la matematică?

Bibliografie:

Axentii I. – Învățătorul de vocație-imperativ al școlii moderne. Conferință științifică de totalizare a activității de cercetare a cadrelor didactice, Cahul Volumul I, 2009, p. 113-118

Axentii I. – Gîndirea pedagogică în Basarabia(1918-1940). Chișinău: Editura Civitas, 2006, p. 116-117

Botgros I., Franțuzan L.Competență profesională a cadrului didactic-condiție decisivă în implimentarea

curriculumului școlar.//Univers Pedagogic, Chișinău, Nr. 4, 2010, p.38-43.

Globu N. Personalitatea învățătorului //Învățătorul modern.Revistă științifico – metodică. Chișinău,

Nr.1 (11), februarie, 2011, p. 56-57.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Personalitatea Invatatorului ca Factor de Formare a Personalitatii Integre a Elevului.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
2 002 cuvinte
Nr caractere:
10 513 caractere
Marime:
17.46KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Pedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Pedagogie
Sus!