Optimul motivațional

MOTIVAȚIA. OPTIMUL MOTIVAȚIONAL

“Motivația este ceea ce te face să pornești.

Obișnuința este ceea ce te face să continui.”(Jim Rohn)

Motivaţia se defineşte ca totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobandite, conştientizate sau neconştientizate, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte. (Al. Rosca, 1943).

Motivaţia reuneşte fenomene şi mecanisme psihice interne dotate cu capacitatea de a permite acţiunea independent de factorii exteriori.

Activitatea umană pe langă stabilirea clară, corectă şi riguroasă a scopului de instrumentele necesare realizării lui (cunoştinţe, deprinderi, priceperi, aptitudini), trebuie să facă apel şi la o serie de factori cu rol de stimulare şi activare, de sensibilizare selectivă şi de imbold ce sunt încadraţi în noţiunea de motivaţie.

Ansamblul stărilor de necesitate sau de sensibilizare a organismului pentru diferite obiecte s-a elaborat în filogeneza şi ontogeneză şi ele au fost cunoscute sub diferite denumiri:

- trebuinţe: condiţii ale vieţii, procese pulsionale fundamentale ce semnalizează perturbările de tipul privaţiunilor sau exceselor, intervenite în sistemul organism sau sistemul personalitate;

- impulsuri: trebuinţe aflate în stare de excitabilitate accentuată, expresivă;

- intenţii: implicări proiective ale subiectului în acţiune;

- valenţe: orientări afective spre anumite rezultate;

- tendinţe: forţe direcţinate mai mult sau mai puţin precis.

Motivaţia este o pârghie importanta în procesul autoreglării individului, o forţa motrice a întregii sale dezvoltări psihice şi umane. Prin caracterul său propulsator şi tensional, răscoleşte şi reaşează, sedimentează şi amplifică materialul construcţiei psihice a individului.

FORMELE MOTIVAȚIEI

Ca demers intelectiv cu semnificaţie morală prin intermediul căruia persoana se raportează la motivele proprii sau ale celorlalţi, există două tipuri de motivare:

Motivarea proactivă presupune anticiparea motivelor probabile care vor sta la baza comportamentului propriu şi al raporturilor interpersonale, pe această cale pregatindu-se extinderea controlului conştient de la situaţia prezentă la cele viitoare.

Motivarea retroactivă presupune explicarea şi justificarea actelor deja săvârşite, prin prisma motivelor care le-au determinat,urmarindu-se astfel reevaluarea comportamentului anterior.

În procesul de confruntare cu diferite obstacole, în scopul depaşirii lor, se manifestă mai multe tipuri de motivaţie aflate în cupluri polare:

Motivaţia intrinsecă este generată în interiorul subiectului, de către nevoile şi trebuinţele personale. Ea îl determină pe individ să acţioneze din motive superioare: dorinţa de a cunoaşte valorile intelectuale, estetice şi morale, filosofice şi religioase ale societăţii, de a realiza profesional, de a contribui la progresul social.

Motivația extrinsecă se manifestă şi este productivă la elevii mici şi în instruirea unde domină autoritatea excesivă, constrângerea şi activitatea rigidă. Efortul elevului în învăţare este aproape dublu faţă de cel în cazul învăţării motivate intrinsec.

Motivația pozitivă este produsă de stimularile premiale( lauda, incurajarea) şi se soldează cu efecte benefice asupra activităţii de invaţare cum ar fi apropierea activităţilor, angajarea în ele etc.

Motivația negativă este produsă de folosirea unor stimuli aversivi( ameninţare, blamare, pedepsire) şi se asociază cu efecte de obţinere, evitare, refuz.

Motivația cognitivă îşi are originea în activitatea exploratorie, în nevoia de a şti, de a cunoaşte, de a fi stimulat senzorial, forma ei tipică fiind curiozitatea pentru nou, complex, pentru schimbare.

Motivația afectivă este determinată de nevoia individului de a obţine aprobare din partea celor din jurul său, parinţi, educatori.

Pentru a cunoşte care anume este motivaţia unei persoane este acelaşi lucru cu găsirea raspunsului la întrebarea “de ce” inteprinde o anumită activitate. Răspunsul nu este atat de simplu pe cât pare, deoarece cauzele declanşatoare sunt multiple.

Optimul motivațional. Motivație și performanță

Motivaţia nu trebuie considerată şi interpretată în sine,ci pusă în slujba obţinerii unor performanţe înalte. Relaţia dintre intensitatea motivaţiei şi nivelul performanţei este dependentă de complexitatea activităţii pe care subiectul o are de indeplinit.Cercetarile au arătat că în sarcinile simple (rutiniere, repetitive, cu componenta automatizată,cu puţine alternative de soluţionare) pe masură ce creşte intensitatea motivatiei,creste si nivelul performantei.In sarcinile complexe insa cresterea intensitatii motivatiei se asociaza,pana la un punct,cu cresterea performantei,dupa care aceasta din urma scade.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi

Faculatetea de Geografie si Geologie

Specializarea Geografia turismului