Metodele de comunicare orală (metode expozitive) în Evanghelia Sfantului Apostol Luca

Metodele de comunicare orală sunt acele metode prin care profesorul comunică elevilor sau stundeților noi cunoștințe prin expunere sau conversație.

Expunerea este o metodă de învățământ prin care profesorul transmite cunoștințe folosind limbaj oral, într-o organizare caracterizată pe densitate mare de informații, rigoare, coerență și fluență, făcând evidente și explicite teorii-legi-idei necunoscute și care nu ar putea fi abordate de elevi sau studenți pe baza experienței lor intelectuale.

Principalele procedee de aplicare a metodei expunerii sunt:

1. Povestirea - procedeu care constă în nararea unor fapte sau întâmplări așa cum s-au petrecut, prin relatarea sau descrierea lor, fără explicarea cauzelor;

2. Descrierea - formă de expunere care prezintă trăsăturile și detaliile exterioare ale unui obiect-proces-fenomen, evidențiind aspectele lor fizice. Oferă posibilitatea de a dezolva spiritul de observație al elevilor. Este utilă comparația în cadrul descrierii, pentru a se discrima asemănările și deosebirile;

3. Explicația - formă de expunere orală în care predomină argumentarea rațională. Investigarea fenomenelor urmează calea dezvăluirilor interne, a relațiilor cauzale, înțelegerea esenței lucrurilor și a descoperirii direcției desfășurării fenomenelor;

4. Argumentarea - formă de expunere prin care se formează concepția despre adevăr, urmând ca apoi să se înlăture concepțiile greșite, profesorul ținând cont de pregătirea elevilor și să argumenteze foarte clar, penru a nu face confuzii în mintea elevilor;

5. Prelegerea - formă proprie de expunere sistematică care constă într-o prezentare neîntreruptă pe care profesorul o face pentru a comunica un conținut încadrat într-o anume temă, folosind modalități științifice de prezentare și interpretare.

Un lucru important este că această metodă de expunere pe lângă faptul că este folosită de profesor, care dupa cum afirma Constantin Noica ,,profesorul este cel care te învață să înveți”, a fost folosită cel mai des de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, numit și Învățătorul sau Pedagogul desăvârșit, fapt pentru care este modelul suprem al tuturor învățătorilor și profesorilor.

Evanghelia după Luca, a treia evanghelie canonică (și sinoptică) este considerată, atât de mărturiile antice cât și de critica modernă, opera aceluiași autor care a scris Faptele Apostolilor, anume Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor trebuie considerate ca o operă unitară sub profil literar și teologic pentru că, într-adevăr, ele sunt inseparabile atât prin continuitatea narativă cât și prin afinitatea lingvistică.

Sf. Ap. Luca este unul din cei patru evangheliști. În Noul Testament numele lui este întâlnit de două ori: în Coloseni 4,14, înscris pe lista colaboratorilor lui Pavel și pus în evidență cu apelativul „medicul drag” și în Filimon versetul 24, în context identic: pe lista colaboratorilor.

În parabolele Mântuitorului identificăm o formă narativă deosebită.

În Sfânta Scriptură, povestirea este foarte des întâlnită și care este folosită ca metodă de educație, mai cu seamă la disciplina religie.

Ca de exemplul, avem povestiri în Vechiul Testament: ,,Văduva din Sarepta și profetul Ilie”, ,,Trecerea prin Marea Roșie”, Avraam primește pe Sfânta Treime la stejarul Mamvri”, etc., povestiri despre personaliăți istorice: ,,Ștefan cel Mare, domnul Moldovei”, canonizat de Biserica Ortodoxă sub numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, prăznuit pe 2 iulie și povestiri despre viețile sfinților: ,,Sfânta Maria Egipteanca”, ,,Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, ,,Sfântul Nectarie”, etc.

Și în cele din urmă, povestiri din Noul Testament, unde voi folosi exemple date din Sfânta Evanghelie a Sfântului Evanghelist Luca, și anume: ,,Buna Vestire” (Luca 1, 26-31): ,,Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus.”; ,,Pilda Semănătorului” (Luca 8, 5-15) - parabolă ce prezintă că ,,semănătorul” este Iisus Hristos, ,,semințele” închipuie cuvintele de învățătură ale lui Dumnezeu și ,,pământul” sunt oamenii; ,,Vindecarea celor zece leproși” (Luca 17, 12-19) - acest episod biblic ne arată cât de important este să mulțumim celor care ne fac nouă bine; despre Învierea Domnului (Luca 24, 1-12).

Cel de al doilea procedeu al metodei de expunere este descrierea. În privința acestui procedeu, în Sfânta Scriptură avem nenumărate exemple. O descriere folosită Mântuitorului Iisus Hristos este cea de la Sfântul Evanghelist Luca la momentul Nașterii Domnului, anume descrierea davidică: ,,Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său” (Luca 1,32). Tot o descriere davidică a Fecioarei Maria avem la momentul Bunei-Vestiri: ,,Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria” (Luca 1,27).

În Evanghelia de la Luca mai avem și alte descrieri. În capitolul al 19-lea avem relatată mergerea lui Iisus la Zaheu, unde vameșul este descris astfel: ,,Și iată un bărbat, cu numele Zaheu, și acesta era mai-marele vameșilor și era bogat; Și căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură” (Luca 19, 2-3).