Locul și rolul profesorului și dirigintelui în procesul de învățământ

Primele informatii despre profesor si rolul sau corespund epocii de organizare si institutionalizare a activitatii de educare a tinerelor gene ratii ce are loc in oranduirea sclavagista. Sub forma de consideratii si reflectii asupra necesitatii si importantei educatiei, o parte din ele se refera si la pregatirea intelectuala, la tinuta morala si la priceperea educatorului de a-si desfasura activitatea pe baza cunoasterii copiilor.

Reluate de pedagogia Renasterii si, mai apoi, de cea a epocii moder ne , aceste preocupari, vor cunoaste o dezvoltare ampla in secolul al

XIX-lea, cand numerosi pedagogi progresisti ca J. H. Pestalozzi,

F.A. Diesterweg, K.D. Usinski s.a.,au elaborat materiale valoroase cu privire la personalitatea educatorului insistand,mai cu seama, asupra calitatilor necesare acestuia, atat in efectuarea activitatilor din scoala, cat si a celor desfasurate in vederea ridicarii culturale a comunitatii.

In zilele noastre, problema profesorului cunoaste doua orientari prin cipale, una traditionalista, iar alta angajata.

Privit de pe pozitiile orientarii traditionaliste, rolul profesorului este de a pastra cunostintele si a le transmite generatiilor tinere. Cu alte cuvinte, profesorul apare ca un mijlocitor menit a strabate spatiul spiri tual dintre generatii pe acelasi drum batatorit, condamnat a ramane,in acest fel,impreuna cu cei pe care ii educa,intr-o stare continua de pre caritate culturala si de cunoastere.

In opozitie cu aceasta,orientarea angajata vede in profesor un agent social dinamic, participant activ si responsabil nu numai la viata scolii, ci si la cea a comunitatii sociale din care face parte, contribuind prin munca sa la toate prefacerile ce au loc in ea. Din datele existente rezulta ca aceasta orientare se impune azi, tot mai insistent, pentru toate popoarele atente la viitorul lor.

Definita ca institutie destinata a realiza instruirea si educarea tinere lor generatii, scoala, functionalitatea ei, presupune conlucrarea a numerosi factori, printre care, in prim plan,se situeaza cuplul profesor elev, ce reprezinta, la drept vorbind,insasi schema simplificata a ceea ce, in esenta, constituie caracteristica fundamentala a procesului instructiv-educativ.Aceasta indica direct atat pozitia pe care o ocupa profesorul in invatamant cat si perspectiva rolului si a sarcinilor ce-i revin, relevand, totodata, insemnatatea functiei sale sociale.Tocmai datorita acestei situatii, problemei personalitatii profesorului,statutului sau social, ii sunt consacrate numeroase studii si lucrari atat in tara cat si peste hotare. De remarcat ca,intr-un fel sau altul,fiecare din ele se refera la cerintele si calitatile pe care le solicita profesiunea de pro fesor,unele din ele indicand si o seama de cai si mijloace prin care se propune sa se actioneze in vederea modelarii educatorilor, chiar si a celor ce se afla deja in functiune.

Factor hotarator prin pozitia pe care o ocupa in sistemul muncii educative, profesorul se dovedeste tot astfel si in ce priveste activitatea pe care o desfasoara, dat fiind ca el indeplineste dublu rol : - de con ducator al procesului instructiv-educativ, la obiectul ce preda, si de executor al lui. Din aceasta situatie rezulta ca, atat nivelul in care satisface sau nu satisface cerintele profesiunii, cat si calitatile si defectele profesorului, nu pot fi altfel apreciate decat numai in raport de rezultatele pe care le obtine in mod concret in activitatea sa cu ele vii la clasa, precum si in afara clasei si a scolii.

Dar, intrucat profesorul este situat intr-un sistem de relatii ce depa sesc incinta scolii incluzand parintii elevilor, si, in general, membrii grupului social in mijlocul caruia traieste si munceste, el este obligat sa raspunda si solicitarilor acestora, adesea, trebuind sa vina chiar in intampinarea lor. Acest fapt sporind complexitatea activitatii lui va duce la accentuarea ponderii rolului sau,in general,ca urmare a cre sterii gradului responsabilitatii sale sociale.

Profesiunea de educator,exercitarea ei,solicita din partea celor care o practica sa raspunda la cerinte de baza, printre care mentionam: pregatire temeinica de specialitate, pregatirea psihopedagogica corespunzatoare, precum si priceperi si deprinderi de munca peda gogica,tact pedagogic si maiestrie pedagogica,bogat orizont cultural.

Cunoasterea precisa a scopului, claritatea si puterea lui mobilizatoa re, stimulativa si selectiva, in acelasi timp, trebuie sa-l conduca pe profesor, in mod neabatut, la eforturi sustinute si continue de perfe ctionare, si autoperfectionare a intregii sale activitati in vederea realizarii scopului educativ.

Pregatirea temeinica de specialitate, constituie o cerinta a carei satisfacere asigura afirmarea pozitiva a personalitatii profesorului in realizarea sarcinii de a inarma pe elevi cu un sistem de cunostinte trainice din domeniul specialitatii lui, si de a le forma priceperi si deprinderi de munca si de a folosi inteligent continutul lectiilor in sco pul modelarii personalitatii elevilor nu numai pe latura intelectuala ci si morala, estetica, fizica, si tehnico- pedagogica, conform cu situatia data. Aceasta activitate, desfasurata zi cu zi in mod sistematic, perse verent si pasionant de catre profesor, determina atat dezvoltarea ca pacitatilor psihice ale copiilor : inteligenta, memoria, imaginatia etc. cat si formarea a o seama de trasaturi morale, si chiar fizice, precum si aparitia si consolidarea unui stil propriu de munca, favorizand astfel dezvoltarea personalitatii celor ce lucreaza.

Pregatirea temeinica de specialitate a profesorului contribuie cel mai mult la instituirea prestigiului sau real in fata clasei, la consolidarea pozitiei lui de lider ,situatie ce sporeste uimitor posibilitatea sa de influentare cu urmari pozitive in realizarea sarcinilor de instruire si educare, de afirmare a potentialului colectivitatii de elevi.

Pregatirea psihopedagogica, formarea unor priceperi, deprinderi si obisnuinte de munca pedagogica, tactul si maiestria pedagogica, con stituie un ansamblu de cerinte fara de care nu se poate concepe nici un fel de munca educativa de calitate.Dar nu-i mai putin adevarat, ca, in lipsa pregatirii de specialitate,prezenta acestui ansamblu de cerinte devine practic inutil.

In esenta, aceste preferinte obliga profesorul, indiferent de speciali tate, sa studieze si sa se familiarizeze cu problemele generale ale pe dagogiei, cu cele ale didacticii si teoriei educatiei, cu metodica de specialitate, cu psihologia copilului, psihopedagogia, igiena scolara si alte obiecte inrudite cu pedagogia, urmand ca apoi utilizand cunostin tele dobandite sa desfasoare o activitate practica complexa ce prin eforturi continui il conduce spre ceea ce se cheama maiestrie pedago gica, expresie concreta a armonizarii la nivel optim a teoriei educatiei cu tactul pedagogic, cu priceperile

1) A. Dancsuly, D. Salade, M. Ionescu -; Pedagogia,curs, partea I, lito. U.B.B. Cluj-Napoca, 1974;

2) A. Dancsuly, D. Salade, M. Ionescu -; Pedagogia, curs,partea II, lito. U.B.B. Cluj-Napoca, 1975;

3) I. Cerghit -; Metode de invatamant, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1976;

4) I. Holban -; Orientarea scolara, Editura Junimea, 1975;

5) M. Cristea -; Sistemul educational si personalitatea, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1994;

6) I. Neacsu -; Metode si tehnici de invatare eficienta, Editura militara, Bucuresti, 1990;