Învățarea prin Cooperare în Școala Incluzivă

„Dacă îi obişnuim pe elevi să primească ordine, să facă lucruri pentru că aşa li se spune şi nu le acordăm încrederea de a gândi, de a acţiona ei înşişi, aşezăm un obstacol aproape de netrecut în calea depăşirii defectelor sistemului nostru şi instruirii idealurilor democratice.”

Dewey & Dewey-„Şcoala de mâine”

„No man is an island, entire of itself”-John Donne

(Nici un om nu îşi este suficient sie însuşi)

Poate fiecare dintre noi a căutat răspunsul la întrebări de felul:” De ce nu pot face progrese semnificative în învăţare toţi elevii din clasă? sau „Pot fi sprijiniţi să progreseze în învăţarea de tip şcolar elevii care învaţă mai greu?”

Copiii care nu pot face faţă cerinţelor şcolare, cei care prezintă diverse forme şi niveluri de eşec şcolar sunt încă prea puţin cunoscuţi, acceptaţi şi abordaţi din punct de vedere psihopedagogic.

Atitudinea cea mai frecventă manifestată faţă de aceştia din partea şcolii este de subvalorizare.

Îi numim „dificili, turbulenţi sau handicapaţi”. Handicapul semnifică dezavantajul social rezultat prin pierderea ori limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi membri ai acesteia. Sensul actual al acestui termen este de a concentra atenţia asupra disfuncţionalităţilor din mediul înconjurător şi a unor acţiuni organizate de societate, ca de pildă informaţiile, comunicarea şi educaţia, care împiedică persoanele să participe în condiţii de egalitate.

Declaraţia de la Salamanca şi Convenţia privind drepturile copilului ilustrează în foarte mare măsură dreptul la educaţie.

Democratizarea şcolii şi egalizarea şanselor reprezintă direcţii strategice care angajeajă în mod clar o mai mare responsabilitate şi flexibilitate a serviciilor educaţionale.

Cu paşi timizi se încearcă rezolvarea acestei probleme a învăţământului general, educaţia celor cu cerinţe speciale şi sub denumirea „ o şcoală pentru toţi” a luat fiinţă şcoala incluzivă.Aceasta nu exclude, este tolerantă, prietenoasă şi democratică valorizând şi integrând toţi copiii.

Diferenţele umane sunt normale şi învăţarea trebuie adaptată la necesităţile copilului. O pedagogie centrată pe copil este benefică pentru toţi. Şcolile centrate pe copii sunt terenuri de instruire pentru o societate centrată pe oameni, care respectă atât diferenţele cât şi demnitatea fiinţelor umane.

Realizarea obiectivului unei educaţii şcolare de succes pentru TOŢI COPIII necesită cooperarea cu familiile şi mobilizarea organizaţiilor voluntare ale comunităţii.

Acest nou tip de educaţie, flexibilă, adaptată tuturor persoanelor presupune o detaşare de normativitatea educaţiei tradiţionale. Aceasta nu pune accent pe combinarea inspirată a metodelor şi mijloacelor clasice, ci pe „aplicarea inspirată, originală, creativă ,în orice caz ,într-o nouă manieră , a unor metode şi mijloace vechi, preexistente,acceptându-se chiar modificarea acestora”.

Un alt obiectiv al şcolii ar fi stimularea şi dezvoltarea spiritului şi gândirii critice, proces complex care începe cu asimilarea informaţiilor, procesarea acestora, formarea de convingeri, luare de decizii, rezultând în cele din urmă comportamente eficiente şi adecvate.

Modelul educaţional pentru dezvoltarea gândirii critice se bazează pe câteva principii generale, unul dintre acestea referindu-se la cadrul specific de predare-învăţare, respectiv la existenţa a trei mari etape: evocarea, realizarea sensului sau înţelegerea şi reflecţia, considerate premise ale exersării gândirii.

EVOCAREA face apel la cunoştinţele însuşite de către elevi despre o temă sau un anumit subiect. Astfel se va putea face legătura între ceea ce se ştie şi ceea ce se va preda. Corelarea informaţiilor ştiute cu cele noi asigură trăinicia celor din urmă.

REALIZAREA SENSULUI asigură înţelegerea sensului noilor informaţii şi a semnificaţiei acestora. Elevii pot citi un text, pot schimba păreri în grup, pentru a participa activ la învăţare.