Fundamentele Culturale ale Persoanei Umane în Concepția lui Ralph Linton

Lucrarea lui Ralph Linton constituie una dintre încercările izbutite de abordare teoretică a problemei complexe a formării personalităţii, pe baza unei concepţii unitare a ştiinţelor omului. Eseul lui Linton este o analiză a mecanismelor „comportamentului”, ale „socializării”, ale „absorbţiei de cultură”, ale „învăţării de cultură”, ale „creaţiei de cultură”, folosind explicaţia şi metodele psihologiei, o antropologie socio-psiho-culturală.

Societăţile sunt grupuri organizate de indivizi, iar culturile, nu sunt altceva decât răspunsuri repetibile, comune membrilor unei societăţi. La baza tuturor fenomenelor sociale şi culturale se situează individul cu trebuinţele şi capacităţile sale. Se poate admite faptul că trebuinţele individului constituie motivaţiile comportamentului său şi, că ele, prin intermediul acestuia, sunt răspunzătoare de faptul că societatea şi cultura sunt operante.

Trebuinţele individului sunt numeroase: trebuinţe fizice- cele de hrană, de somn, sexuale şi trebuinţe psihice, care sunt greu de categorisit datorită complexităţii lor. Totuşi se încearcă o prezentare a câtorva trebuinţe extrem de importante. Prima este cea de răspuns afectiv din partea celorlalţi. Această trebuinţă este stimulul unui comportament socialmente acceptabil. Te conformezi obiceiurilor societăţii tale din dorinţa de a fi aprobat, cât şi din teama de pedeapsă. Întrebarea la care nu s-a găsit încă un răspuns este dacă această trebuinţă este înnascută, sau e un produs al condiţionării. În orice caz, prezenţa ei este universală. A doua trebuinţă psihică, tot universală, este cea de securitate pe termen lung, trebuinţă care se reflectă în nenumărate forme de comportament modelat cultural- satisfacţiile prezente nu sunt suficiente câtă vreme cele viitoare rămân nesigure. A treia trebuinţă psihică este cea de noutate a experienţei. Aceasta intervine arareori înainte ca majoritatea celorlalte să fi fost satisfăcute. Ea îşi găseşte expresia în fenomenul familiar al plictiselii şi duce la tot felul de comportamente experimentale.

Aceste trebuinţe joacă rolul de impulsionare a individului, totuşi, formele comportamentului nu pot fi niciodată explicate dacă ne raportăm numai la trebuinţele motivaţionale. Un comportament ca să fie suficient pentru a satisface o trebuinţă sau o combinaţie de trebuinţe, trebuie să fie organizat pe baza unei raportări permanente la mediul în care acţionează individul. Mediul conţine factori atât circumstanţiali cât şi de experienţă acumulată. Individul va acţiona în funcţie de capacităţile sale înnăscute, dar alegerea unei sau a altei forme de comportament variază în funcţie de experienţa individului, care, la rândul ei, este derivată din contactele cu mediul. Suntem tentaţi să vedem mediul doar în termeni de fenomene naturale, ca temperatura, terenul sau resursele de hrană, factori care variază inevitabil în spaţiu şi timp. Dar, între mediul natural şi individ se interpune întotdeauna un mediu uman, care este infinit mai semnificativ.

Acest mediu uman constă într-un grup de indivizi organizat, cu alte cuvinte o societate, şi într-un mod anume de a trăi, caracteristic acestui grup, adică o cultură. Tocmai interacţiunea individului cu societatea şi cultura determină formarea majorităţii modelelor sale de comportament şi chiar a răspunsurilor sale afective cele mai profunde. Pregătirea eficace a individului pentru o anumită funcţie socială depinde de caracterul standardizat al comportamentelor membrilor societăţii sale. Asemenea standarde de comportament sunt numite modele culturale, fără de care nicio societate n-ar putea funcţiona şi nici măcar supravieţui.

Cultura este definită ca fiind modul de viaţă al unei societăţi. Ea oferă membrilor oricărei societăţi un ghid indispensabil în toate împrejurările vieţii, învăţându-i pe indivizii din fiecare generaţie modelele culturale proprii poziţiilor pe care se presupune că le vor ocupa. Pentru a funcţiona eficient ca unitate socială, individul trebuie să-şi însuşească anumite forme stereotipe de comportament, cu alte cuvinte, anumite modele culturale. O societate este incapabilă să existe un timp oarecare dacă cultura care îi este asociată nu îndeplineşte anumite condiţii:

• trebuie să includă tehnici capabile să sădească în noii indivizi sistemul social de valori şi să-i pregătească pentru ocuparea anumitor locuri în cadrul acestor structuri.

• trebuie să cuprindă tehnici capabile să recompenseze comportamentul socialmente dorit şi să descurajeze comportamentul socialmente indezirabil.

• modelele de comportament trebuie să se ajusteze unele la altele, pentru a evita orice conflict şi a nu permite ca rezultatele unui model să anuleze rezultatele altuia.

Toate fiinţele umane primesc de la cei mai în vîrstă o educaţie premeditată şi deliberată. Tocmai în acest mod sunt transmise de la o generaţie la alta modele complexe de comporatment. Ceea ce-l îndeamnă pe individ să-şi apropie aceste modele este faptul că ele îi satisfac trebuinţele personale şi, în special, trebuinţe de răspuns favorabil din partea celoralţi. Rolul social este jucat într-un mod eficient, dar şi în mare măsură inconştient. Majoritatea comportamentelor omeneşti sunt învăţate sub formă de configuraţii organizate, în loc să fie elaborate direct de indivizi pe baza experienţei proprii. Aceasta înseamnă, de fapt, că modul în care un individ răspunde la o situaţie dată răspunde la o situaţie dată furnizează adeseori indicaţii asupra educaţiei pe care a primit-o, decât asupra propriei sale personalităţi. Predispoziţiile sale personale vor fi dezvăluite nu de răspunsurile sale conforme modelelor culturale, ci dimpotrivă, prin acelea care se abat de la modele.

Referatul a fost prezentat in cadrl facultatii de Pedagogie, la disciplina Antropologia culturii