Formele de Organizare a Procesului de Învățământ

Delimitări conceptuale

Procesul de învăţământ reprezintă o activitate de instruire şi educaţie dirijată de un personal specializat şi care se desfăşoară în etape în cadrul unor instituţii specializate în vederea împlinirii anumitor obiective instructiv-educative.

Forma de organizare= modul în care se realizează activitatea de predare-învăţare. Aceasta unifică elementele componente ale procesului de învăţământ (metode, conţinuturi, mijloace, obiective etc.) într-un tot şi le imprimă o finalitate educativă.

Forma de organizare include:

-gruparea elevilor;

-organizarea conţinutului;

-structura programului;

-relaţiile dintre profesor şi elevi;

-modul în care se realizează trecerea elevilor dintr-o clasă în alta.

Formele de organizare au cunoscut însă şi anumite modificări, evoluţia societăţii determinând necesitaea evoluţiei acestor forme. Cu alte cuvinte, formele de organizare au evoluat în timp în funcţie de imperativele societăţii. Astfel identificăm:

1) Forma de învăţămant individuală.

În cadrul acestei forme, nu exista colaborare între elevi, existând însă un contact între profesor şi elev care-i permitea educatorului să cunoască mai bine potenţialul celui instruit. Aceasta s-a dovedit ineficientă din punct de vedere al timpului şi al numărului de educaţi.

2) Forma colectivă pe clase şi lecţii

Teoretizarea acestei forme îi aparţine lui Ian Amos Comenius. Acesta vorbeşte despre:

- activitatea de predare-învăţare ce se realizează cu colective de elevi;

- gruparea elevilor pe clase;

- necesitatea promovării pentru ca elevii să poată trece dintr-o clasa în alta;

- modul în care trebuie organizat conţinutul de învăţământ (pe discipline);

- faptul că ceea ce trebuie predat şi asimilat (conţinutul) este stabilit printr-o programă;

- organizarea pe an şcolar a conţinutului;

- faptul că procesul se realizează cu tot colectivul prin lecţii şi alte tipuri de activităţi.

Această formă are atât avantaje (permite educarea unui număr mare de elevi în funcţie de o anumită organizare a conţinutului, ajută la formarea unei personalităţi armonioase prin valorificarea cunoştinţelor acumulate, stimulează cooperarea între elevi) cât şi dezavantaje ( nu permite ca procesul de învăţământ să fie individualizat, nu asigură valorificarea maximală a potenţialului elevului).

3) Sistemul Bell-Lancaster (sex. al XIX-lea)

Acest sistem reprezintă axarea eforturilor profesorului pe un anumit numar de elevi, cei mai buni, numiţi şi monitori care, la randul lor, se ocupau de instruirea celorlalţi colegi. Avantajul acestui sistem este că profesorul se putea ocupa de peste 200 de elevi în timp ce dezavantajul acestuia este reprezentat de nivelul scăzut de pregatire al elevilor.

Secolul al XX-lea este marcat de o suită de încercări de înlocuire a sistemului pe clase şi lecţii.

• Planul Dalton

Acest plan are caracteristic faptul că laboratoarele înlocuiesc clasele. Pe de altă parte, planul este asemănător cu forma individuală de învătămant întrucat permite activitatea independentă a elevilor precum şi prin existenţa contractului (program individual de lucru)

• Sistemul Winnetka

Acest sistem este asemănător planului Dalton. Materia însă este structurată în programul minimal şi programul diferenţiat.

• Metoda centrelor de interes

În cadrul acestei metode, conţinutul se învârte în jurul a 4 nevoi fundamentale ale copilului: de apărare împotriva intemperiilor, de luptă contra pericolelor, de hrană, de activitate în grup.

• Sistemul proiectelor

Sistemul enunţat se caracterizează prin realizarea proiectelor de către elevi atât în grup, cât şi individual. Deşi gândit ca o modalitate ca elevii să înglobeze cunostinţe din diverse domenii şi să poată face conexiuni între acestea, totuşi metoda s’a dovedit ineficientă întrucât nu asigura o învăţare sistematică a conţinutului.

• Sistemul Mannheim

Organizarea pe clase de elevi foarte buni si foarte slabi este caracteristica majora a acestui sistem. Planul iniţial referitor la acest sistem a fost ca fiecărui elev să îi fie prezentat un conţinut echivalent potenţialului său pe care să îl poata valorifica şi prelucra, astfel evoluând. Dezavantajul este reprezentat de faptul că un elev inclus într-o clasa de elevi foarte slabi îşi pierde spiritul competitiv precum şi dorinţa de a lucra cu un conţinut pedagogic.

Andrei Barna, Georgeta Antohe- “Curs de pedagogie”;

Ioan Nicola- “Pedagogie şcolară”.