Formarea Continuă a Resurselor Umane

Previzualizare referat:

Extras din referat:

INTRODUCERE

Într-o piaţã a muncii aflatã în continuă schimbare, cererea şi oferta de forţă de muncă se modifică permanent, atât sub aspect cantitativ, cât mai ales calitativ, ca urmare a necesitãţii de aliniere la standarde europene. Evoluţia pieţei muncii, a profesiilor şi a modului de lucru în societatea actualã, impune angajaţilor o permanentă pregătire şi flexibilitate în vederea menţinerii pe piaţa muncii.

Tema acestei lucrări ştiinţifice, Formarea continuă a resurselor umane: coordonate europene și naționale, nu a fost aleasă pur aleatoriu; ceea ce m-a determinat să aleg acest subiect este importanţa atribuită formării continue a personalului pentru eficientizarea domeniului de activitate pe care acesta îl reprezintă. Indiferent de tipul şi dimensiunea unei organizaţii, rezultatele şi performanţele depind în cea mai mare măsură de calitatea muncii şi de modul de îndeplinire a sarcinilor executate de angajați, în vederea atingerii obiectivelor propuse. Prin urmare, nu numai angajații, ca şi indivizi, dar şi organizațiile, ar trebui să fie interesate de creşterea sau îmbunătăţirea continuă a competențelor profesionale ale acestora.

În contextual actual al cunoaşterii, obiectivele învăţământului şi formării profesionale continue trebuie percepute ca o asigurare a dezvoltării profesionale şi integrării cetăţenilor europeni în societatea informaţională prin împărţirea de valori comune, valorificarea moştenirii şi promovarea autoîncrederii .

Aceleași cerințe în domeniul formării profesionale continue se impun și în cazul oricăreia dintre administrațiile publice, centrale sau locale.

Crearea unui sistem modern şi transparent de administraţie publică constituie una din priorităţile Guvernului. În acest scop, în ultimii ani au fost mobilizate resurse interne şi externe necesare acestui sector și a fost creat un cadru legislativ şi instituţional, prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici .

Chiar dacă nu sunt implicate direct în formarea continuă a funcţionarilor publici, instituţiile Uniunii Europene şi alte organisme internaţionale au, în acest proces, statutul unui actor important care, prin programele specifice de pregătire şi construcţie instituţională, oferă suportul pentru transferul de cunoştinţe şi know-how necesar fundamentării şi asigurării standardelor europene de formare a funcţionarilor publici .

Referitor la structură, această lucrare științifică cuprinde 3 capitole principale, după cum urmează:

• în primul capitol este prezentată partea teoretică a procesului de formare continuă, aspectele generale ale acestuia, rolul pe care îl îndeplinește, precum și tehnicile și strategiile de perfecționare a personalului;

• în cel de-al doilea capitol se regăsesc politicile de formare profesională continuă, atât la nivel european, cât și național, precum și reglementările normative în domeniu;

• cel de-al treilea capitol tratează formarea continuă a resurselor umane în cadrul administrației publice și prezintă un studiu al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu privire la perfecționarea profesională a funcționarilor publici pe parcursul anului 2012.

Lucrarea de față își propune să sublinieze importanța procesului de formare profesională continuă atât la modul general, incluzând toate domeniile de activitate, cât și în mod special, făcând referire la administrația publică, al cărei rol este esențial în procesele de integrare europeană și tranziţie către economia şi societatea bazată pe cunoaştere.

CAPITOLUL 1

FORMAREA CONTINUĂ A RESURSELOR UMANE

1.1. NECESITATEA FORMĂRII CONTINUE A RESURSELOR UMANE

În contextul actual, dominat de o continuă schimbare, sistemele de educaţie şi formare profesională se regãsesc în mijlocul tranziţiei către economia şi societatea bazată pe cunoaştere. Se impune astfel dezvoltarea acestora, având în vedere priorităţile stabilite prin Declaraţia Miniştrilor Europeni ai Educaţiei şi Formării Profesionale şi a Comisiei Europene , adoptată la Copenhaga (29-30 noiembrie 2002), cu privire la consolidarea cooperării europene în domeniul formãrii profesionale.

Una din direcţiile de acţiune pentru a asigura necesarul de forţă de muncă calificată pentru organizaţii este elaborarea politicilor de învăţare pe tot parcursul vieţii în corelare cu evoluţiile pieţei muncii, prin larga consultare a partenerilor sociali, a mediului de afaceri, a celorlalte instituţii/organizaţii implicate în sistem. Acumularea de cunoştinţe şi abilităţi permite îmbunătăţirea poziţiei pe piaţa muncii, ducând în acelaşi timp şi la creşterea productivităţii. Investiţia în formare aduce beneficii atât persoanei, cât şi întregii societăţi.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Formarea Continua a Resurselor Umane.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
50 pagini
Imagini extrase:
50 imagini
Nr cuvinte:
11 229 cuvinte
Nr caractere:
63 642 caractere
Marime:
272.16KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Pedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Pedagogie
Sus!