Educaţia este unul dintre fenomenele care a apărut o dată cu societatea umană, suferind modificări esenţiale pe parcursul evoluţiei acesteia. Complexitatea fenomenelor din societatea modernă solicită indivizi capabili, în primul rând să analizeze situaţiile concrete, noi şi să răspundă adecvat, utilizând capacităţi de gândire logică, de rezolvare de probleme, de gândire critică, de gândire divergentă etc. Propunându-şi să dezvolte în individ toată perfecţionarea de care este susceptibil, educaţia nu se termină la sfârşitul instrucţiei şcolare, ci constituie un proces permanent, urmărind integrarea în fiecare etapă a vieţii. Educaţia permanentă nu este doar o modalitate de completare a instrucţiei şcolare, remediind dificultăţile educaţiei actuale, ci reprezintă un ansamblu de mijloace, forme şi metode capabile să contribuie la adaptarea indivizilor şi a colectivităţilor la realităţile sociale, economice, tehnologice, spirituale, în continuă şi rapidă schimbare. Scopul educaţiei permanente este menţinerea şi ameliorarea calităţii vieţii. Astfel, educaţia devine un instrument de îmbunătăţire a condiţiei umane.
În timp ce conceptul de educaţie permanentă este unul conturat în plan teoretic, descriind orientările politice privind abilitarea individului prin sistemul educaţional, educaţia adulţilor este un subdomeniu de acţiune educaţională existând la nivel practic cu mult înaintea elaborării sale teoretice şi desemnând o generalizare a unor experienţe date. Educaţia adulţilor nu e numai un proces de asimilare, de interiorizare, de dezvoltare, ci şi unul de restructurare, de generalizare, de schimbare în relaţiile stabilite între adult şi mediu” (Vinţanu, N., 1998, p. 30). Conceptul de educaţie a adulţilor este subordonat în prezent celui de educaţie permanentă şi se referă la ”educaţia realizată în forme şi modalităţi specifice cu toate categoriile sociale şi profesionale de adulţi, în scopul dezvoltării culturii lor profesionale şi generale şi al orientării autoinstruirii şi autoeducaţiei lor” (Ionescu, M., 2003, p. 408).
Educaţia permanentă
Realizarea în practică a principiului educaţiei permanente presupune integrarea într-un sistem unic a educaţiei copiilor, tineretului şi adulţilor, cu modificări de substanţă atât în organizarea şcolară, cât şi în aceea destinată învăţământului pentru adulţi. Conceptul integrator de educaţie permanentă are trei dimensiuni: verticală, orizontală şi interioară (D. Savicevic, 1999, p. 170). Prima dimensiune vizează continuitatea educaţională în plan temporal, de la naştere la moarte, de-a lungul întregii vieţi; a doua reuneşte toate sferele cunoaşterii şi integralitatea cunoştinţelor, dobândite atât în manieră formală, cât şi nonformală sau informală; a treia dimensiune vizează multitudinea nevoilor de învăţare ale individului. Educaţia are loc permanent, reunind toate influenţele educaţionale într-un sistem coerent şi convergent, pe toată durata vieţii individului.
Principiul educaţiei permanente a determinat şi determină în continuare o reconsiderare a întregii concepţii cu privire la educaţie şi instrucţie. În condiţiile societătii contemporane şi mai ales ale societăţii viitoare, instituţiile educaţionale (preşcolare şi şcolare) trebuie să-i pregătească pe copii şi pe tineri pentru învăţarea continuă, pentru autoeducaţie şi autoinstruire. Aceste deziderate reprezintă condiţia esenţială pentru înlesnirea perfecţionării continue a indivizilor, pentru schimbarea eficientă a profesiei şi pentru reconversia profesională, impuse de dinamica tot mai accelerată a profesiunilor în societatea postindustrială.
Educaţia adulţilor - Definire
Cu prilejul celei de-a XIX-a Sesiuni a Conferinţei Generale UNESCO (Nairobi, 1976) s-a elaborat următoarea definiţie pentru conceptul educaţia adulţilor: “ansamblul proceselor organizate de educaţie, în ceea ce priveşte conţinuturile, nivelurile şi metodele, formale sau informale, care prelungesc sau înlocuiesc educaţia iniţială efectuată în instituţii şcolare sau universitare sau sub aspectul formării profesionale, graţie cărora persoanele considerate adulţi de către societatea căreia îi aparţin îşi dezvoltă aptitudinile, îşi îmbogăţesc cunoştinţele, ameliorează calificarea lor tehnică sau profesională sau îi dau o nouă orientare, făcând să evolueze atitudinile şi comportamentele în dubla perspectivă a înfloririi integrale a omului şi a unei participări la o dezvoltare socioeconomică şi culturală echilibrată şi independentă”. Aşadar, educaţia adulţilor este un domeniu distinct de acţiune educaţională, care acoperă deopotrivă procesul de învăţare a adulţilor, dar şi domeniul practicii sociale. Conform orientărilor şi tendinţelor semnalate de organismele specializate ale UNESCO, obiectivele prioritare ale educaţiei permanente din perspectiva educaţiei adulţilor sunt: mijlocirea calificărilor de bază pentru toţi tinerii şi adulţii, reducerea numărului de analfabeţi adulţi, pregătirea oamenilor pentru exercitarea drepturilor constituţionale, pentru participarea la viaţa civică şi extraprofesională, pentru protecţia mediului şi pentru viaţa de familie, pentru cooperare şi înţelegere. În concepţia UNESCO, educaţia adulţilor este un mijloc de dezvoltare personală, pe baza propriilor opţiuni şi interese, prin participarea tuturor la educaţie, indiferent de statutul lor social sau cultural, prin participarea voluntară, comunitară a adultului la viaţa societăţii democratice.
1. Dave, R. H. (1991), ”Fundamentele educaţiei permanente”, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică
2. Delors, Jacques (2000), ”Comoara lăuntrică: Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul al XXI-lea”, Iaşi: Editura Polirom
3. ”Educaţia adulţilor: baze teoretice şi repere practice” (2007), Iaşi: Editura Polirom
4. ”Educaţia omului de azi pentru lumea de mâine” (2008), Editura Universităţii din Oradea, ediţia a V-a
5. Ionescu, M. (2003), ”Instrucţie şi educaţie”, Cluj-Napoca: Editura Garamond
6. Popescu ,T.,(1993) articol "Permanenta educatiei permanente", în Revista de Pedagogie nr. 3, Bucureşti: Editura Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei
7. ”Manual de pedagogie: manual destinat studenţilor de la Departamentul pentru pregătirea personalului didactic” (2006), Bucureşti: Editura ALL
8. ”Pedagogie: ghid pentru profesori” (1986), Iaşi: Universitatea "Al. I. Cuza", Facultatea de Istorie-Filosofie.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
