Corectarea tulburărilor de pronunție

Pentru emiterea corecta a fiecarui sunet, se realizeaza o pozitie specifica a elementelor aparatului fonoarticulator cu miscari sincrone, dar si cu participarea corespunzatoare a respiratiei, iar abaterea de la acestea, din anumite motive, determina distorsiunea pronuntiei. Or, pentru a fi eficiente, in terapia logopedica, subiectul trebuie invatat sa adopte o pozitie corecta a aparatului fonoarticulator, ceea ce presupune existenta unei metodologii adecvate.

Dintre metodele si procedeele care au o valoare mai mare, pot fi citate acelea cu actiune indirecta asupra corectarii pronuntiei si prin intermediul carora se inlesnesc caile de actiune a metodelor propriu-zis logopedice si care sunt specifice fiecarei categorii de tulburari de limbaj.

In corectarea tulburarilor de pronuntie, se aplica, la inceput, o serie de metode cu caracter general, in functie de gravitatea tulburarii. Acestea urmaresc sa pregateasca atat organic, functional, cat si psihologic subiectul si sa usureze aplicarea metodelor si procedeelor logopedice individualizate, in functie de caz, si de natura tulburarii. Spre deosebire de adulti, la care se actioneaza nemijlocit asupra tulburarilor de pronuntie, la copiii de o anumita varsta, actiunea este mijlocita prin dezvoltarea limbajului, in general.

Se disting doua categorii de metode si procedee educational-recuperative, si anume: metode si procedee cu caracter sau de ordin general si metode si procedee specific logopedice. Daca prima categorie (metode si procedee cu caracter general) se poate aplica in orice tulburare de limbaj (si nu numai in tulburarile de pronuntie), cele din a doua categorie (metode si procedee specific logopedice) sunt proprii fiecarei tulburari de limbaj in parte, ceea ce inseamna ca se inregistreaza diferente majore, atat in forma de aplicare a acestora, cat si in continutul lor, cand este vorba de o tulburare sau alta.

In categoria metodelor si procedeelor educative, care au un caracter general-logopedic, sunt cuprinse: 1) gimnastica si miogimnastica corpului si a organelor care participa la realizarea pronuntiei; 2) educatia respiratiei si a echilibrului dintre expir si inspir; 3) educarea auzului fonematic; 4) educarea personalitatii, inlaturarea negativismului fata de vorbire si a tulburarilor comportamentale.

1. Gimnastica si miogimnastica corpului si a organelor care participa la realizarea pronuntiei se refera la imbunatatirea motricitatii generale si a miscarilor fono-articulatorii. In acest scop, se pot indica o serie de exercitii care au o importanta deosebita nu numai pentru dezvoltarea limbajului, dar si pentru sanatatea organismului. Aceste exercitii urmaresc fortificarea trunchiului, a gatului si a membrelor. In toate cazurile, exercitiile fizice generale trebuie asociate cu cele de respiratie. Exercitiile fizice generale au scopul de a usura desfasurarea unor miscari complexe ale diferitelor grupe de muschi care iau parte la activitatea de respiratie si la functionarea aparatului fono-articulator. Se stie ca, obisnuit, pentru pronuntarea fiecarui sunet, corpul, membrele, gatul etc. capata o anumita pozitie, fie de relaxare, fie de incordare.

Se pot distinge doua subcategorii de exercitii: unele cu scopul de a relaxa organismul si musculatura aparatului de emisie, exercitii utile in majoritatea tulburarilor de limbaj si in pronuntarea majoritatii sunetelor limbii romane, iar altele de incordare, care se folosesc, in special, in timpul pronuntarii sunetelor surde.

In cazul exercitiilor fizice generale, este indicat ca fiecare miscare sa fie executata in mod ritmic, ceea ce va usura introducerea ritmului si la nivelul vorbirii. Pentru dezvoltarea motricitatii organelor fono-articulatorii, se recomanda o serie de exercitii ce se refera la dezvoltarea miscarilor expresivitatii faciale, facute in mod diferentiat, in functie de caz.. Cele mai importante exercitii, folosite in acest scop, sunt: umflarea simultana a obrajilor; inchiderea si deschiderea ochilor, concomitent cu ridicarea si coborarea ritmica a sprancenelor; imitarea rasului si a surasului; incretirea si descretirea fruntii; umflarea alternativa a obrajilor etc.