Cererea și Oferta de Muncă

Mecanismul de funcţionare a pieţei factorilor de producţie are anumite particularităţi. De exemplu, în cazul pieţei muncii cererea nu rezultă din preferinţele consumatorilor, ca în cazul celorlalte bunuri, ci din condiţiile de producţie, iar oferta nu derivă din condiţiile de producţie, ci din preferinţele lucrătorilor.

Factorii de producţie sunt: munca, capitalul şi natura (pământul).

În literatura de specialitate, deseori, piaţa muncii este definită drept spaţiu economic în care se întâlnesc şi negociază purtătorii cererii şi ofertei de forţă de muncă. Ea se prezintă ca un sistem de relaţii şi tranzacţii care asigură, prin mecanisme specifice, îndeosebi salariul şi negocierile, echilibrarea ofertei şi cererii de forţă de muncă.

Într-o accepţiune mai largă, piaţa muncii este definită ca un ansamblu de mijloace de comunicare prin intermediul cărora vânzătorii şi cumpărătorii se informează reciproc asupra ceea ce posedă, asupra nevoilor pe care le au şi a preţurilor pe care le cer sau le propun în scopul încheierii unei tranzacţii. Categoriile esenţiale ale acestei pieţe sunt: cererea, oferta de muncă şi salariul.

1. Cererea de muncă

Cererea de muncă este o parte a nevoii de muncă, respectiv a volumului total de muncă necesar desfăşurării activităţilor dintr-o ţară, într-o perioadă dată. În nevoia de muncă se includ şi muncile care sunt realizate de persoane nesalariate: femei casnice, studenţi, militari în termen, ş.a.

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piaţă; ea este constituită din cantitatea de muncă necesară pe care persoanele care folosesc munca salariată sunt dispuse să o procure de piaţa muncii într-o anumită perioadă. Cererea de muncă se exprimă prin intermediul numărului locurilor de muncă, fiind constituită din;

- locurile de muncă ocupate de salariaţi;

- locurile de muncă neocupate care au fost părăsite din varii motive de către cei care le ocupau;

- locurile de muncă nou create în economie.

Cererea de muncă este influenţată de diverşi factori, cum sunt:

- nivelul salariilor;

- costul marginal;

- productivitatea marginală a muncii;

- ritmul de creştere economică etc.

Mărimea salariilor influenţează volumul cererii de muncă, dar relaţia dintre evoluţia cererii de muncă şi variaţia salariilor se caracterizează prin inelasticitate (rigiditate). Factorii ce determină inelasticitatea sunt: costul marginal şi valoarea produsului fizic marginal al muncii.

Costul marginal al muncii, respectiv sporul de cheltuială pentru plata muncii necesar producerii unei unităţi suplimentare de producţie, cuprinde pe lângă cheltuielile cu salariile şi alte cheltuieli cu forţă de muncă, cum sunt: contribuţii pentru constituirea fondului de şomaj, cheltuieli pentru securitatea muncii. În mod normal, fiecare unitate de muncă suplimentară trebuie să atragă după sine un venit suplimentar mai mare decât cheltuiala de muncă suplimentară.

Produsul fizic marginal sau producţia suplimentară care poate fi obţinută prin folosirea unei unităţi suplimentare dintr-o anumită resursă, scade pe măsura creşterii cantităţii folosite datorită legii randamentelor des-crescătoare.

O unitate economică al cărei scop este maximizarea profitului măreşte cantitatea folosită din factorul muncă până la punctul în care preţul acesteia egalează valoarea produsului marginal.

Valoarea produsului fizic marginal al unei resurse (VPFM) reprezintă valoarea producţiei suplimentare obţinute prin folosirea unei unităţi suplimentare dintr-o anumită resursă; ea se obţine înmulţind preţul unitar al producţiei (P) cu PFM:

V•PFM = P•PFM.

În cazul firmelor perfect concurenţiale preţul este egal cu venitul marginal; prin înmulţirea venitului marginal cu produsul fizic marginal se obţine venitul produsului marginal (VPM), care are aceeaşi semnificaţie cu VPFM.