Micul prinț - sociofenomenologia faptului muzical artistic

Pubilcat în 1943, „Micul prinţ” este o o descriere dulce a discrepanţei de înţelegere existente între o persoană „matură” şi un copil, povestire fantastică despre un pilot, eşuat în Sahara, care întâlneşte un băieţel de pe altă planetă. Baiatul, care se prezintă ca fiind un prinţ, este în căutarea cunoaşterii. Micul prinţ pune întrebări pilotului şi îi povesteşte acestuia despre viaţa pe mica lui planetă. Povestirea este simplistă, aşa cum sunt poveştile pentru copii, dar cu toate acestea nu se încadrează în acest gen, ci este povestea unui adult care aproape a uitat ce este important; este povestea adultului care regăseşte lumea imaginaţiei şi reînvaţă să-şi deschidă inima. O carte despre simplitatea si sinceritatea copilariei, o carte despre perceptiile diferite ale copiiilor si ale oameniilor mari.

Acţiunea povestirii este precedată de reamintirea primei încercări de a desena a pilotului. La o vârstă fragedă a făcut un desen cu un şarpe boa care înghiţea un elefant. Trecut de adolescenţă, povesteşte cum încerca încp, atunci când credea că a întâlnit persoane lucide, să le arate desenul făcut în tinereţe, însă nici una nu reuşea să ghiceasca adevărata intenţie a desenului. Astfel renunţa să mai vobească despre visurile copilariei („şerpii boa”, „pădurile virgine” şi „stelele de pe cer” sunt de fapt idealurile tinereţii) şi continua o discuţie banală, simplă despre bridge, fotbal, golf, politică şi cravate. Maturii şi-au pierdut o anumită inocenţă, puritate sufletească şi pentru ei este mai greu să înteleagă lucruri care nu au nimic de a face cu raţiunea seacă. Lipsa entuziasmilui pentru lucrarea sa, alături de eşecul total al adulţilor în a o înţelege, provoacă atâta dezamăgire autorului, încât acesta renunţă la desen. Mulţi ani mai târziu, eşuat în Sahara, ironia face ca prima cerere primită de la micul prinţ, care apare fără veste, este de a-i desena o oaie.

Din acel moment, pilotul şi micul prinţ sunt de nedespărţit. Pe măsură ce pilotul încearcă să-şi repare avionul înainte de a se epuiza rezerva de apă, micul prinţ îi povesteşte despre locurile în care a fost şi desprea viaţa pe mica lui planetă. În una din povestiri, micul prinţ îşi dă seama că iubita lui floare, singura lui posesiune, este de fapt una dintr-un milion de alte flori asemănătoare. Doar după o serie de noi experienţe prinţul ajunge la concluzia că floarea lui este într-adevăr specială, nu atât pentru că este un trandafir, cât pentru că este trandafirul lui.

Povestirea continuă cu întâlnirea prinţului cu exponenţii planetelor vizitate:

• Regele care poate „controla” stelele ordonându-le să facă ceea ce ele ar fi făcut oricum, făcând o analogie cu comportamentul uman: este datoria cetăţenilor de a se supune, dar doar dacă poruncile regelui sunt bune pentru cetăţeni.

• Vanitosul care vrea să fie admirat de toţi, dar trăieşte singur pe planeta sa

• Beţivul care bea pentru a uita că îi este ruşine că bea

• Omul de afaceri care este mereu ocupat să numere stelele pe care el crede că le posedă şi pe care vrea să le folosească pentru a cumpăra mai multe stele.

• Lampagiul care locuieşte pe un asteroid ce se roteşte o dată pe minut. Cu mult timp în urmă a fost însărcinat să aprindă lampa noaptea şi să o stingă dimineaţa. Pe atunci asteroidul se rotea cu o viteză rezonabilă, însp cu trecerea timpului, viteza a crescut. Refuzând să renunţe la munca lui, lampagiul aprinde şi stinge lampa o dată pe minut, fără odihnă. Prinţul empatizează cu lampagiul, care este singurul adult care se preocupa cu altceva decât sine însuşi.

• Geograful care îşi petrece tot timpul făcând hărţi, dar nu părăseşte niciodată biroul pentru a explora, sub pretextul că acest lucru trebuie făcut de un explorator. Chiar dacă un explorator l-ar fi vizitat, geograful s-ar fi îndoit de el şi nu ar fi avut încredere în raportul său, deoarece el nu poate avea încredere în lucruri pe care nu le vede cu propriii ochi.

În cadrul fiecărei întâlniri, micul prinţ se confruntă cu limitele gândirii aşa numiţilor „adulţi”. Prinţul învaţă despre viaţă de la flori şi animale, în timp ce adulţii întâlniţi îi arată ceea ce trebuie evitat. În cele din urmă, pilotul este cel care învaţă mai multe de la micul prinţ, în ciuda faptului că băiatul pune cele mai multe întrebări, fapt arătat şi de sublinierea autorului legată de micul prinţ care „odată ce a pus o întrebare, nu se lasă până nu primeşte un răspuns”.

Academia de Muzica Gheorghe Dima