Muzica corală de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX are la bază arta populară a românilor, artă păstrată până azi în forma monodică a cântecului popular, a dansului ţărănesc şi a melodiei bisericeşti. Melosul modal, fie cromatic fie diatonic, armonia şi polifonia modală, eterofonia deosebit de atrăgătoare, intensa varietate timbrală şi ritmică sunt mijloace de expresie cu care muzica corală din această perioadă îmbogăţeşte literatura mondială.
Ion Vidu a fost compozitor şi dirijor de cor aparţinând acestei perioade. S-a născut în satul Mânerău, judeţul Arad la 17 decembrie 1863 şi moare la Lugoj în 1931, „un maestru al muzicii corale româneşti cum îl numeşte biograful său principal, muzicologul Viorel Cosma.
Studiile şi le face la Conservatorul din Arad între anii 1880 – 1881, apoi la Caransebeş în anul 1885 şi la Conservatorul din Iaşi între 1890 - 1891 unde l-a avut ca profesor de armonie şi dirijat coral pe Gavriil Musicescu, personalitate care i-a marcat în mod hotărâtor evoluţia ulterioară.
Îşi începe cariera muzicală ca dirijor de cor şi cântăreţ de biserică între 1881 – 1883, profesor de muzică la Institutul pedagogic-teologic din Arad între 1884-1888, dirijor al Reuniunii române de muzică şi cântări din Lugoj, profesor la Şcoala Confesională între 1888 – 1918, iar apoi la Liceul „Coriolan Brediceanu”. O perioadă îndelungată de timp a fost preşedinte al Asociaţiei corurilor şi fanfarelor române din Banat şi inspector general de muzică pentru şcolile normale din ţară.
Aria creaţiei sale este vastă: muzică de teatru, vocal-simfonică, de pian, lucrări corale. Ion Vidu şi-a construit lucrările corale pe principiul lent-repede, pornind de la structura a două dintre principalele genuri folclorice: doina şi jocul. Contrastele de mişcare şi expresie, dispunerea complementară a solistului şi ansamblului coral, apelul la ritmul liber şi asimetric, intuirea modalismului specific cântecului popular, se pot remarca atât în piesele corale de mici dimensiuni cât şi în cele de amploare. Armonizarea este simplă, firească, apelând adeseori la eficientele alternanţe major – minor.
A scris o sumedenie de lucrări corale care după mai bine de un secol de când au fost compuse se află încă în repertoriul corurilor româneşti. Una dintre acestea este Răsunet de la Crişana compusă în 1897, pe versuri prelucrate de Ion Vidu.
Din punt de vedere al formei această lucrare este tristrofică. Prima parte sau A este alcătuită din primele 8 măsuri, începutul ( Moderato). B este reprezentat de partea solistică alcătuită din 11 măsuri, Allegretto ( 3+3+5), iar C-ul care la rândul său este tristrofic este reprezentat de partea mediană ( 8+8+8 măsuri). Lucrarea se termină cu un Av, finalul alcătuit di 11 măsuri.
A + B + C + Av
(8) (3+3+5) (8+8+8) (11)
Este o analiza din punct de vedere dirijoral al lucrarii sus mentionate
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
