Cvartetele de coarde în creația celor 3 clasici vienezi

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Cvartetul: definiţie, tipologie, istoric

Cvartetul de coarde este o formaţie camerală care s-a impus cu predilecţie în peisajul creaţiei muzicale europene începând cu epoca clasicismului vienez, timp în care putem detecta apariţia primelor creaţii semnificative de gen. Cvartetul ca şi exprimare componistică reprezintă quintesenţa unei scriituri omofone concise şi eficiente reprezentând cel mai convingător idealul unei practici camerale agreate plenar de către societatea timpului.

Între toate combinaţiile care se pot forma cu un număr mic de instrumente, cvartetul de coarde este cea mai izbutită, dând totodată naştere şi celei mai bogate literaturi. Mozart a lăsat cvartete încântătoare. Creaţia beethoveniană cuprinde de asemenea un număr mare de astfel de opere excepţionale. Cvartetele de coarde reprezintă polifonia prin excelenţă. Nu e o polifonie prea stufoasă. Cu toate că cele patru instrumente sunt susceptibile să fie întrebuinţate pe mai multe coarde şi să se audă mai multe voci, este esenţial un concert la patru voci.

Lucrările scrise pentru cvartet de coarde ciclic se caracterizează prin esenţializarea imaginilor sonore, solicitând puternic pe ascultător, pe un plan de înaltă gândire artistică. De la creatorul cvartetului de coarde care a fost Joseph Haydn, toţi marii compozitori au scris lucrări în acest gen, reprezentative pentru opera lor şi pentru literatura universală.

Cvartetul se compune de regulă din două viori, violă şi violoncel, dar fiecare, în epoca lui Frederic al II-lea, în partea primei viori a fost adesea înlocuită cu o parte de flaut. Cvartetele de corzi sau alte instrumente de alamă sunt imitaţii de cvartete pentru voci umane.

Istoria genurilor muzicale nu a reuşit să localizeze încă cu exactitate momentul genezei cvartetului de coarde. Un prim moment semnificativ ar putea fi cel al „bătăliei” din familia violelor şi cea a viorilor, „bătălie” câştigată în final de ultima categorie. Un alt reper ar putea fi căutat în zona apariţiei orchestrei baroce, deşi formaţia respectivă era încă strâns legată de orgă/clavecin. La modul convenţional naşterea cvartetului de coarde este marcată de Joseph Haydn (supranumit „Părintele cvartetului”), fiind localizată temporal undeva prin anul 1772, anul creării celor şase cvartete op. 20 ale maestrului vienez.

Cvartetul ca parte componentă a muzicii de cameră variază în funcţie de epocă. În ziua de astăzi, în Franţa, începând cu secolul XIX, prin acest termen se înţeleg lucrări exclusiv instrumentale, compuse pentru un număr mic de instrumente.

Expresia italiană „musica di camera”, ale cărei cuvinte „muzica de cameră” sunt traducerea literală, a fost folosită mai ales prin opoziţie cu muzica de teatru sau cu muzica vocală pură prin care se naşte muzica simfonică.

Genul cel mai important al muzicii de cameră este cvartetul de coarde (două viori, violă şi violoncel) şi cvartetul cu pian (pian, vioară, violă şi violoncel); repertoriile acestora sunt tratate în mod separat. Uneori ambele viori erau înlocuite (asemenea lui Johann Sebastian Bach) de cvartet pentru două flaute, violă şi violoncel.

Cvartetul poate fi vocal sau instrumental. Strămoşul cvartetului vocal este cvadruplul din secolul XIII. Scriitura la patru voci se răspândeşte în secolul XIV pentru a face să înflorească în uimitoarea dezvoltare din Renaştere, nu fără a trece prin formele populare cum ar fi frottola, villanela, canzoneta etc. Cvartetul vocal poate fi mixt sau la voci egale. Fără a suferi o absenţă totală până în zilele noastre, el este şters înaintea cvartetului instrumental, a cărui formă este cvartetul de coarde, necunoscut până la jumătatea secolului XVIII. În Renaştere muzica de cameră consta în cântece sau madrigale la 4 sau 5 voci: acest repertoriu cedează locul, în secolul XVII, trio-ului instrumental care a dispărut la jumătatea secolului XVIII, înaintea cvartetului de coarde.

Cert este un singur lucru: că nu se poate vorbi despre cvartetul de coarde ca şi formaţie instrumentală deja standardizată fără a ne referi la evoluţia creaţiei de gen.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Cvartetele de Coarde in Creatia Celor 3 Clasici Vienezi.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
4 095 cuvinte
Nr caractere:
20 885 caractere
Marime:
20.62KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Muzică
Predat:
la facultate
Materie:
Muzică
Sus!