Ciprian Porumbescu - martir al neamului românesc

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Ciprian Porumbescu s-a născut în ziua de 2 Octombrie 1853, în comuna Șipotele, lîngă Suceava, ca fiu al preotului român ortodox Iraclie Golembiovschi și al Emiliei, născută Klodnitzki. Potrivit legislației austro-ungare din acea perioadă, numele de Porumbescu a fost tradus în Golembiovski. Ca fiu de preot, viitorul compozitor primește o educație aleasă, în spiritul credinței și a valorilor neamului românesc, însă din cauza sărăciei nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă . Primele îndrumări muzicale le primește în familie, de la tatăl său, apoi de la învățătorul Simon Maier, din satul vecin, Ilișești . Continuă pregătirea muzicală la Gimnaziul de la Suceava unde va studia cu profesorul și compozitorul Ștefan Nosievici, cel care a înființat prima asociație muzicală din Suceava .

După absolvirea Gimnaziului, Ciprian se înscrie la Seminarul teologic din Cernăuți (1873), unde va beneficia de lecțiile primite de la profesorul și compozitorul Isidor Vorobchievici. Aici a condus corul Societății Culturale “Arboroasa”, societate pe care o înființează în 1874. Numele Arboroasa nu a fost ales întâmplător, acest nume fiind vechea denumire a Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, iar în ultimul an de seminar a fost ales președintele ei. Societatea n-a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităților cu caracter patriotic.

Între 1873 și 1877, Ciprian Porumbescu a urmat cursurile Institutului Teologic Ortodox din Cernăuți, însă nu a urmat calea preoției, ci a ales să-și dedice viața slujirii lui Dumnezeu prin muzică.

În octombrie 1877, în urma semnării și trimiterii unei telegrame la Iași, cu ocazia manifestărilor organizate în memoria domnitorului Grigore Ghica, autoritățile austro-ungare decid să ia atitudine împotriva acestor manifestări românești, iar membrii Arboroasei sunt arestați sub acuzația de înaltă trădare și li se înscenează un proces. "Ciprian a fost arestat din casa de la Stupca. O ploaie rece, mocănească, a cernut tot drumul, până la Cernăuți, iar apa rece l-a udat până la piele și s-a îmbolnăvit. Temnița de gheață și mâncarea proastă i-au agravat tuberculoza, iremediabil. Doar vioara, pe care l-au lăsat să o ia în momentul arestării, i-a mai adus alinare. Ciprian a ieșit din temniță cu moartea în piept" . Dupa 11 săptămâni de detenție, compozitorul a fost achitat în urma unui proces care a durat trei zile. Unul dintre cei mai înflăcărați combatanți în presa vremii, care a luptat din răsputeri pentru a obține eliberarea celor întemnițați, a fost însuși poetul Mihai Eminescu. Când s-a întors de la Cernăuți, Ciprian Porumbescu s-a angajat la Brașov ca profesor de muzică la Școlile Centrale Române și dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului.

În toamna anului 1879 pleacă la Viena la studii cu o bursă obținută cu ajutorul Mitropolitului Silvestru Morariu Andrievici. Aici a condus corul Societății Studențesti “România Jună”.

La numai 29 de ani, bolnav de tuberculoză, Ciprian Porumbescu se stinge din viață în ziua de 6 iunie 1883, sub ochii tatălui și ai surorii sale, în casa de la Stupca. În anul 1953 autoritățile române au hotărât să schimbe numele comunei Stupca în “Ciprian Porumbescu”, în onoarea marelui compozitor român. Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru și din 2004 a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava.

Creația muzicală lui Ciprian Porumbescu cuprinde peste 250 de lucrări, incluzând muzică de teatru, operetă, muzică simfonică, muzică de cameră, muzică corală, muzică vocală și muzică religioasă. Printre cele mai cunoscute și apreciate creații ale sale se numără: opereta Crai nou, Rapsodia română pentru orchestră, Balada pentru vioară și pian, Reverie pentru vioară și pian, La malurile Prutului, Altarul Mănăstirii Putna, Odă ostașilor români, Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români.

Ciprian Porumbescu a scris românește, "a trăit intens, contopindu-se cu aspirațiile noastre naționale și participând la toate frământările poporului" . Multe din lucrările sale conțin cuvântul român sau derivate ale acestuia: Inimă de român, Odă ostașilor români, Limba românească și altele. Despre românitatea cântecelor lui Ciprian Porumbescu, muzicologul Nina Cionca afirmă: "cântecele lui, ca un vin vechi îndeamnă la visare și la faptă generații după generații. Ele au o vitalitate țîșnind din structura lor simplă melodică, fără artificii și căutări. Ele sînt ale noastre ca și cum așa ar fi fost de când ne știm pe lume, cum e limba ce-o vorbim" .

În 1880 publică o colecție de douăzeci de cântece corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”, prima lucrare de acest gen din literatura muzicală a spațiului românesc. Din această colecție amintim: Cântec de primăvară, Cântecul tricolorului, Pe-al nostru steag e scris Unire!, Cântecul gintei latine ș.a.

Bibliografie:

1. Cărți:

1. Cionca, Nina. Ciprian Porumbescu, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1974;

2. Ghiban, C., Cîntă la Stupca o vioară, ediția a IV-a, Editura Militară, 1967;

3. Moisescu, Titus, Păun, Miltiade. Opereta ghid, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, București, 1969;

4. Pavelescu, Ștefan. Viața lui Ciprian Porumbescu; coord. Ioan Cocuz- Ed. a II-a, rev., Gura Humorului, Editura Terra Design, 2003.

2. Site-uri web:

1. http://www.artline.ro/Ciprian-Porumbescu--Viata-si-opera-31999-1-n.html

2. http://antonymary.blogspot.ro/p/ciprian-porumbescu.html

3. https://no14plusminus.ro/2011/10/25/cantecul-tricolorului-printre-secole/

http://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/va-mai-amintiti-1-mai-muncitoresc

5. povestea-melodiei-lui-ciprian-porumbescu-video-492216.html

6. http://www.timpul.md/articol/ciprian-porumbescu---patriotismul-prin-muzica-41389.html

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Ciprian Porumbescu - martir al neamului romanesc.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (1 voturi)
Anul redactarii:
2016
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
6 pagini
Imagini extrase:
6 imagini
Nr cuvinte:
2 408 cuvinte
Nr caractere:
12 726 caractere
Marime:
32.61KB (arhivat)
Publicat de:
Casian P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Muzică
Predat:
Facultatea de Arte , Universitatea Ovidius din Constanta
Specializare:
Arta Educației Muzicale
Materie:
Muzică
An de studiu:
III
Nota primită:
Nota 10
Sus!