Uleiuri esențiale

Istoric

Istoria uleiurilor esentiale este strans legata de istoria planetlor medicinale.

Cu toate ca termenul de ‘aromaterapie’ a aparut de-abia in sec. 20, bazele ei se regasesc acum sute de ani.

Chinezii sunt printre primii care au folosit plante aromatice in scopul imbunatatirii starii fizice si psihice. Practicile lor presupuneau arderea de tamaie pentru a crea armonie si echilibru.

Mai tarziu, egiptenii au inventat o distilerie rudimentara care le-a permis sa extraga ulei de cedru crud. Se presupune ca Persia si India au inventat la randul lor masini de distilat ulei crud, dar nu exista suificiente dovezi.

Egiptenii au inceput sa foloseasca plantele aromatice in scopuri medicinale si cosmetice, precum si la procesul de imbalsamare.

Hipocrates, parintele medicinii aminteste in scrierile sale mai multe plante medicinale.

Din secolul 10 dateaza scrieri ale medicului arab Avicenna in care aminteste peste 800 de plante medicinale si efectele benefice pe acre acestea le au asupra organismului. Datorita lui s-a descoperit si s-a dezvoltat si procesul de distilare pentru obtinerea uleiurilor eterice. Pe parcursul deceniilor s-a aflat ca procesul de distilare nu a fost descoperit de catre Avicenna ci doar perfectionat; arheologii au descoperit aparate de distilat primitive care fusesera folosite inaintea lui Avicenna. In secolul 12 „miresmele arabiei“ cum au mai fost numite uleiurile eterice au devenit cunoscute in Europa.

In secolul 16 existau deja numeroase carti in care erau publicate retete pentru obtinerea uleiurilor, a esentelor parfumate, precum si a combinatiilor din plante medicinale si orice om de rand care stia sa citeasca avea acces la aceste carti.

In secolul 17 Nicholas Culpeper a publicat o carte care conţine reţete pentru cosmetică pe bază de plante, răşini, uleiuri sau ape aromatice dar care averiza si folosirea de catre medicina vremii a mercurului care putea dauna grav sanatatii; Arderile pe rug ale vrajitoarelor au survenit o data cu aparitia chemoterapiei si erau aplicate din dorinta de a estompa stiinta acestor femei cat si din dorinta bisericii de a eradica ereticii.

In secolele 18 si 19 chimistii vremii au studiat componentii activi ai plantelor medicinale descoperind multiple componente (cofeina, chinina, morfina, atropina..); Uleiurile eterice au fost folosite in continuare, multe dintre ele regasindu-se pana in secolul 20 in literatura medicala (lavanda, menta..) si sunt folosite si in prezent in compozitia diferitelor medicamente. Tot mai des aceastea au fost inlocuite cu medicamnetele sintetice.

In secolul 20, tehnica separarii ingredientelor din uleiurile esentiale a fost folosita pentru a crea chimicale sintetice si medicamente. S-a crezut ca folosind ingredientele principale din uleiuri in combinatie cu compusi chimici sintetici va fi benefic din punct de vedere terapeutic si economic. Acestea au dus la dezvoltarea medicinei moderne si a uleiurilor sintetice, in detrimentul uleiurilor esentiale pure.

In prima parte a secolului 20, un chimist francez pe nume René-Maurice Gattefossé a devenit interesat de folosirea uleiurilor esentiale pentru efectele lor medicinale, mai ales dupa ce a suferit un accident in laboratorul sau. In timp ce lucra, s-a ars la mana si, din reflex, a introdus mana in primul lichid care l-a avut la indemana, care s-a dovedit a fi ulei esential de lavanda. Rana provocata de arsura s-a vindecat foarte repede si nu a lasat cicatrici.

In ultima perioada a reaparut interesul pentru folosirea unor produse cat mai naturale inclusiv a uleiurilor esentiale in scopuri curative, terapeutice, cosmetice si aromatice. Utilizarea uleiruilor esentiale nu a disparut niciodata, dar revolutia stiintifica a minimalizat popularitatea si utilizarea uleiurilor esentiale in viata de zi cu zi.