Serviciul public de educație

Introducere

Am ales să dezbat în cadrul acestei lucrări Educaţia copiilor cu nevoi speciale, mai exact am prezentat situaţia din cadrul şcolii cu nevoi speciale Sf. Nicolae, deoarece consider că este o temă dificil de tratat, pentru că a fi o persoană cu dizabilitate înseamnă a fi discriminată. Astăzi tot mai puţini sunt cei interesaţi de astfel de probleme şi tot mai mulţi sunt cei care se confruntă cu aceste probleme, iar pentru ei orice formă de educare este un plus spre o posibilă realizare, oricât de mică ar fi ea.

Am structurat lucrarea în trei capitole, astfel reuşind să scot în evidenţă tot ce implică o astfel de educare în rândul copiilor cu nevoi speciale. Am ales ca primul capitol să-l dedic educaţiei speciale, facând diferenţe între cerinţe speciale şi dizabilitaţi, în cel de-al doilea capitol am tratat această educaţie în cadrul şcolii Sf. Nicolae din Bucureşti, urmând ca în final să specific cateva idei despre comunicarea şi limbajul copiilor cu cerinţe speciale.

Pentru redactarea acestei lucrări am folosit ca surse de documentare manuale de Psihopedagogie a persoanelor cu cerinţe speciale, dar şi articole despre educaţia specială.

Cap.1. Educaţia specială

"Dacă omul n-a primit decât o educaţie defectuoasă sau rea, el devine cel mai îngrozitor animal pe care l-a produs pământul. De aceea legiuitorul trebuie să facă din educaţia copiilor prima şi cea mai serioasă din preocupările sale." Platon

Trecerea la societatea contemporană a fost caracterizată de schimbări în atitudinea comunităţii faţă de persoanele cu probleme specifice. În cadrul categoriilor de persoane cu nevoi speciale, cei marcaţi de handicapuri fizice şi psihice reprezintă o entitate aparte care necesită servicii sociopsihopedagogice complexe. Din aceste motive, asistenţa persoanelor cu cerinţe speciale constituie o activitate complexă ce include: prevenţia, depistarea, diagnosticul, terapia, recuperarea, educarea, orientarea şcolară şi profesională, integrarea socială şi monitorizarea evoluţiei ulterioare a persoanei aflate în dificultate . Pentru realizarea acestor scopuri este necesară formarea psihologică, pedagogică, medicală, juridică şi socială a profesorilor angajaţi în educarea copiilor cu nevoi speciale.

1.1. Cerinţe educative speciale

De menţionat că termenul de „cerinţe educative speciale” (C.E.S.) s-a încetăţenit în ultimii ani şi a dobândit o largă circulaţie.

Unul dintre drepturile fundamentale ale copilului este acela de a fi susţinut în valorificarea propriilor capacităţi, ceea ce reprezintă criteriul şanselor egale în educaţie ce nu poate fi realizat decât în condiţiile unei abordări diferenţiate, nu izolate sau segregate. În fond C.E.S. se raportează la sprijinul necesar acordat copilului, pentru a putea depăşi dificultăţile cu care se confruntă şi care reprezintă obstacole în procesul adaptării sociale.

Trebuie să facem distincţia între noţiunea de deficienţă sau handicap şi cea de cerinţe educative speciale, aceasta din urmă având o sferă de cuprindere mai largă. Ele revendică o reformă majoră a şcolii obişnuite şi vizează elevii care întâmpină dificultăţi în şcoală, nu numai pe cei cu handicap.

Educaţia specială este o forma de educaţie adoptată şi destinată tuturor copiilor cu C.E.S. care nu reuşesc singuri să atingă, în cadrul învăţământului obişnuit - temporar sau pe toată durata şcolarităţii, un nivel de educaţie corespunzător vârstei şi cerinţelor societăţii pentru un om activ, autonom şi independent . Ea are în vedere un anumit tip de educaţie adaptată şi destinată copiilor care nu reuşesc să atingă în cadrul învaţământului obişnuit nivele educative şi sociale corespunzătoare vârstei.