Kinetoterapie în AVC

Mijloacele terapeutice utilizate pentru recuperarea unui pacient cu AVC:

1. Kinetoterapia, principala componentă a programului de recuperare în accidentul vascular cerebral, reprezintă terapia prin mişcare. Exerciţiile trebuie să aibă o motivaţie legată de activitatea profesională a pacientului, este important ca el să înţeleagă logica exerciţiilor. În faza acută se vor utiliza posturările, mobilizările pasive şi progresiv pasivo-active, iar în faza postacută se vor efectua exerciţii pentru ameliorarea controlului motor şi a deficitului senzitiv.

Recuperarea în AVC va începe încă din faza acută cu o posturare în pat pentru evitarea apariţiei poziţiilor neadecvate, a durerilor şi a escarelor la nivelul suprafeţelor de contact. Sunt prezentate următoarele posturi de bază:

- decubit lateral pe partea afectată/homolateral

- decubit lateral pe partea sănătoasă/heterolateral

- decubit dorsal

Plasarea pacientului în cameră urmăreşte stimularea permanentă a părţii hemiplegice. Partea paralizată va fi la marginea de acces a patului, la urcat şi coborât din pat. Patul va fi aşezat într-o latură a camerei în aşa fel încât pacientul pentru a vedea activitatea din cameră sau a urmări TV va privi peste partea paralizată. Orice ajutor i se va da bolnavului de către alte persoane, abordarea se va face dinspre partea paralizată. Repoziţionarea pacientului se va realiza din 2 în 2 ore pentru a preveni escarele.

Mobilizările pasive ameliorează circulaţia în membrele paretice, contribuie la scăderea tonusului muscular şi stimulează apariţia mişcărilor active datorită influenţei impulsurilor aferente ce apar în muşchii şi articulaţiile membrelor paralizate. Mobilizările pasive se fac atât pe partea bolnavă cât şi pe cea sănătoasă şi se încep din articulaţiile mari ale membrelor trecând ulterior la cele mici pentru a scădea hipertonusul muscular.

Progamul de reînvăţare motorie cuprinde antrenarea unor activităţi motorii cheie, precum postura în şezând, ortostatismul, trecerea din şezând în ortostatism sau mersul.

Ridicarea în aşezat trebuie instituită şi ea cât mai repede pentru a preveni complicaţile imobilizării prelungite la pat: trombozele, hipotensiunea şi pneumonia hipostatică.

Pentru ridicarea în şezând la marginea patului, pacientul se va rostogoli în decubit lateral pe partea sănătoasă, iar apoi se va ridica la marginea patului prin flexia laterală a coloanei cervicale şi a trunchiului, abducţia braţului dededesupt, picioarele lăsându-se în jos. După exerciţiile de echilibrare în şezând, va urma antrenarea transferului din şezând în ortostatism şi invers, cu coordonarea fiziokinetoterapeutului.

Poziţionarea în scaunul cu rotile este importantă deoarece:

- asigură pacientului un confort mărit şi este mai puţin obositoare şi o mai bună capacitate de interacţiune a subiectului cu mediul înconjurător;

- promovează o postură care va reduce durerea de la nivelul centurii scapulohumerale şi a spatelui;

- permite o efectuare mai uşoară a activităţilor zilnice;

- redistribuie greutatea corporală, scăzând riscul apariţiei escarelor sacrale şi perimaleolare;

- permite pacientului o respiraţie mai uşoară şi o digestie mai eficientă;

Înainte de a se efectua transferul pacientului cu AVC se va ţine cont de următoarele:

- ce contraindicaţii de mişcare are pacientul;

- dacă transferul se poate efectua de o singură persoană sau nu;

- dacă echipamentul din/sau în care pacientul urmează să fie transferat este funcţionabil şi în poziţie blocată;

- care este înălţimea patului în raport cu înălţimea scaunului rulant (dacă e necesar înălţimea patului va fi reglată);

- dacă scaunul rulant este corect poziţionat.

În ortostatism pacienţii cu AVC au tendinţa de a se înclina în lateral, trecând greutatea corporală pe piciorul neafectat sau de a cădea pe spate; datorită acestor aspecte este foarte important ca ei să-şi îmbunătăţească controlul asupra membrelor inferioare, a pelvisului şi a trunchiului prin exerciţii de antrenare a balansului în ortostatism şi de schimbare a centrului de greutate de pe un picior pe altul.

Pentru un hemiplegic, mersul este considerat principalul obiectiv al recuperării, antrenamentul la mers începe când bolnavul poate sta în ortostatism fără să obosească, pe o durată de 10-15 minute. Stadiile de recuperare ale mersului se vor desfăşura astfel:

Stadiul I: ortostatism între bare paralele

Stdiul II: mers între bare paralele

Stadiul III: mers fără bare paralele

Stadiul IV: urcat şi coborât scările

În primul rând trebuie îndepărtate cauzele care întreţin şi agravează starea de spasticitate: durerile, frica, frigul, emotivitatea ca şi orice disconfort organic intern. Spasticitatea flexorilor plantari este obstacolul cel mai greu de trecut, necesitând deseori o orteză gleznă-picior, ca şi inversia piciorului pentru ca sprijinul piciorului să nu se facă pe marginea externă a piciorului.

Poziţia de ortostatism cu greutatea pe ambele membre inferioare şi cu aliniament corect al corpului poate duce la scăderea spasticităţii în membrul inferior afectat. Pacientul va păşi cu membrul intact primul, kinetoterapeutul fiind în spatele lui, susţinându-l. Ulterior pacientul se va opri la comandă, va schimba direcţia de mers sau va păşi peste diverse obiecte. În continuare se va introduce mersul combinat cu alte activităţi: conversaţia, cărarea unor obiecte, varierea vitezei. Ultima etapă este mersul pe scări, pentru asta pacientul va urca scările cu piciorul sănătos şi va coborî cu piciorul bolnav şi cu sprijinul braţului pe bară.

Programul kinetic pentru recuperarea membrului superior va cuprinde exerciţii pentru:

- antrenarea controlului motor al umărului, se face cu pacientul în DD şi cu braţul susţinut de kinetoterapeut; initial va duce mâna la cap sau deasupra capului; va urma reversul mişcării, pacientul va ridica mâna de la cap sau de pe pernă realizând extensia cotului

- antrenarea controlului motor al cotului: pacientul în şezând, sprijinit pe palme în spate, cu o mână îi vom susţine mâna afectată sprijinită pe saltea cu pumnul în extensie, şi cu cealaltă mână cotul afectat pentru a-l menţine extins.