Îngrijirea copiilor cu Sindromul Down

Nou-nascutul cu sindrom Down este un copil ca oricare altul. Am putea chiar spune ca este unul tipic. Capul lui este mai rotund decat al altor copii, usor tesit in partea posterioara. Fata lui este mult mai rotunda. Ochii si gura sunt mai rotunzi iar corpul este mai catifelat decat al altor copii. Acesta este aspectul fizic al embrionului in a doua luna de sarcina. Cu doua luni inainte el era, ca sa zicem asa, complet rotund, o sfera minuscula, un ovul fecundat, un univers plin de promisiuni, un viitor inca nederulat. In multe privinte si sub diverse forme, copilul cu sindromul Down pastreaza, pe parcursul intregii sal vieti, ceva din aceasta rotunjime, din promisiunile nedeslusite. Toate jaloanele

dezvoltarii sale sunt intarziate. Tarziu invata sa pri nda lucrurile

din jur cu privirea si mainile, tarziu sta in sezut,tarziu se ridica in picioare si incepe sa mearga, tarziu incepe sa vorbeasca. Exista chiar riscul ca aceasta dezvoltare sa aiba loc prea tarziu iar el sa inceapa sa mearga atunci cand ar trebui sa vorbeasca fluent. In general el reuseste sa vorbeasca si gradul sau de umanizare se situeaza, cel putin din acest punct de vedere, la nivelul de implinire pe care i-l permite mersul si vorbirea.

Copilul cu sindrom Down ramane adesea la jumatatea drumului intre constiita extinsa, periferica a copilului mic si cea focalizata a adultului. Constiinta sa nu va atinge practic niciodata acel grad de separare sau detasare de lume care-l caracterizeaza astazi pe omul obisnuit. Acest copil ramane in mod singular o parte integranta a mediului sau si in special a celor care ii sunt mai apropiati. Este ca si cum el ii simte pe ceilalti ca pe niste frati si surori, ca mame si tati sau membri ai familiei sale, daca apartin unei generatii mai varstnice. El pastreaza acest sentiment de familie pentru intreaga omenire, iar experienta a ceea ce inseamna "strain" ii ramane vesnic necunoscuta. El nu pierde niciodata puterea de a imita si nu se simte inhibit de constiinta de sine. Asa se explica de ce nu numai ca poate sa traiasca alaturi de ceilalti dar si sa participle intens la trairile acestora.

Copilul cu sindrom Down este capabil de o intelegere nemasurata deoarece nu l-a cuprins indoliala generata de cunostinte mai aprofundate. Dragostea lui nu izvoraste din durere si constiinta de sine. Ea este un fel de dragoste originara, inocenta si desprinsa total de povara intelectului. Este ca si cand "ochii nu i s-au deschis", ca si cum aura existentei umane de dinaintea izgonirii din Rai l-ar inconjura inca.

Si totusi, el poate resimti rusinea, care pare o emotie adanc inradacinata la acest copil. Daca, in general. Sentimentul de teama este slab dezvoltat, rusinea ii produce o suferinta adanca si-l impiedica sa duca la bun sfarsit lucrurile pe care este capabil sa le faca.

Oamenii obisnuiti - adultii intr-o masura mai mare - se autoprotejeaza prin facultatea de a-si disimula dezamagirea. In naiviatea sa originara, primitiva, intacta, copilul cu sindrom Down este lipsit de autoprotectie. El este expus vicistitudinilor vietii intr-un fel pe care nici un copil handicapat nu un cunoaste, oricat de grava

1. Golu, Mihai, Verza Emil, Consideratii metodologice in legatura cu fenomenul lateralitatii si influentei lui asupra dezvoltarii limbajului, in Analele Universitatii, Bucuresti, 1970.

2. Golu, Pantelimon, Invatare si dezvoltare, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,1985.

3. Nicola, Ioan, Microsociologia colectivului de elevi , EDP, Bucuresti, 1974.

4. Piajet, Jean, Judecata morala la copil, EDP, Bucuresti, 1980.

5. Sora Lungu Nicolae, Program de recuperare complexa a copilului handicapat mintal, Institutul |National pentru recuperare si educatia speciala a copilului handicapat mintal, 1992.

6. Schiopu, Ursula; Verza, Emil, Psihologia varstelor, EDP, Bucuresti, 1985.

7. Weis,Thomas J. Sa-I ajutam iubindu-i, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992.

8. Zlate, M, Solu, B. Psihologia copilului, manual pentru clasa a X-a, EDP, Bucuresti, 1997