Transplantul de organ sau grefa de organ înseamnă înlocuirea totală sau parţială a unui organ sau ţesut bolnav cu un organ sau ţesut sănătos, sau cu părţi ale acestuia, provenind de la un donator. Organul sau ţesutul prelevat pentru transplant numit şi grefon poate proveni de la donatori vii sau de la donatori decedaţi. Denumirea de grefã vine de cuvântul grecesc grafion, care desemneazã un instrument de scriere prin gravurã. Denumirea a fost ulterior folositã cu înţelesul de altoi la plante.
Denumirea de transplant a fost folositã de Paracelsus şi înseamnã a transfera, a muta. Noţiunea de transplant are un sens mai larg. Ea include fecundarea ovulului de cãtre spermatozoid, ca transplant natural. Fãtul este o alogrefã naturalã, ce poartã informaţia geneticã de origine paternã, dar este protejat prin mecanisme cu acţiune placentarã, de fenomenele de respingere. Terminologia modernã referitoare la grefã are trei origini: chirurgicalã, imunologicã şi geneticã. Uniformizarea ei a fost cerutã de OMS.
Autogrefa este acel tip de transplant în care primitorului i se transplantează ţesuturi proprii, prelevate din altă parte a corpului. Această metodă are aplicabilitate numai în cazul transplantului de ţesuturi sau celule.
Singrefa este transplantul între organisme genetic identice (între gemeni identici), care se comportă asemănător autotransplantului, din punct de vedere imunologic.
Alogrefa este un transplant efectuat între membrii ai aceleiaşi specii. Este cel mai frecvent tip de transplant folosit în practică.
Heterogrefa este un transplant efectuat între organisme aparţinând unor specii diferite. Fenomenul de respingere de transplant este mult mai puternic în cazul heterogrefelor.
În raport cu locul de unde ţesutul a fost luat şi locul unde se reimplanteazã, se disting grefe ortotopice (ţesutul grefat este aşezat la receptor în aceiaşi poziţie) şi grefe heterotopice (ţesutul grefat este implantat în alt situs anatomic al organismului receptor).
Dupã 1956, primul succes al grefei de rinichi între gemeni univitelini, transplantul de organe a devenit o practicã curentã. Interesul pentru transplant s-a deplasat de la actul chirurgical, la aspectele imunologice.
Argumente ale rolului reactivitãţii imunitare în respingerea grefei
Respingerea grefei este rezultatul activãrii mecanismelor imunitare, datoritã diferenţelor antigenice între moleculele CMH I şi II ale donorului şi receptorului. Antigenele de histocompatibilitate (CHM) se definesc ca molecule ale suprafeţei celulare şi care, datoritã diferenţelor biochimice individuale sunt recunoscute ca nonself de sistemul imunitar al unui organism cu un alotip diferit. Diversitatea biochimicã la nivel individual a acestor molecule, stã la bazã unicitãţii biochimice a fiecãrui individ uman şi este determinatã de o diversitate geneticã corespunzãtoare.
Deoarece se comportã ca antigene majore în organismul receptor de grefã, antigenele CMH se numesc şi antigene de transplantare.
în funcţtie de capacitatea lor de a stimula raspunsul imun de respingere a grefei, antigenele CMH sunt tari şi slabe. Antigenele CMH tari reprezintã principala barierã în calea transplantului de ţesuturi şi organe. In favoarea acestei afirmaţii argumenteazã mai multe fapte de observaţie
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
