1.INTRODUCERE
In numeroase tari ale lumii, structura morbiditatii generale atrage atentia asupra cresterii importante a incidentei intoxicatiilor produse de o gama larga de substante cu care populatiile vin in contact, in situatii dintre cele mai variate.
Riscurile apar mai rar in cursul proceselor de productie din industria chimica si mai frecvent in cadrul deosebit de larg al sectoarelor in care sunt utilizate diferite produse cu toxicitate ridicata. La acestea se adauga intoxicatiile accidentale si cele voluntare, cu preparate medicamentoase.
Aspectele etiologice pot fi abordate din diverse puncte de vedere, de la criteriile de clasificare ale substantelor cu potential toxigen, pana la circumstantele in care acestea sunt incriminate in declansarea patologiei toxicologice. Indiferent de complexitatea problemei, in afara de activitatile de protectie a muncii, asistenta medicala profilactica si curative trebuie sa intervina cu cele mai rationale procedee, atat pentru reducerea cat mai substantiala a riscurilor, cat si pentru tratamentul cu maximum de eficienta a cazurilor clinice.
2.GENERALITATI
In esenta se poate afirma ca orice medicament administrat intr-un sistem biologic produce un efect sau o actiune. Cu cat sistemul biologic este mai simplu si
implica mai putine variabile, cu atat studiul efectului respective este mai comod de
realizat.
De regula este mult mai comod sa se studieze efectele medicamentelor asupra unor sisteme biologice isolate (organe isolate sau chiar celule in culturi) decat asupra unui organism intreg. In sistemele biologice isolate intervin insa alte dificultati cum
ar fi mentinerea viabilitatii si functionalitatii sistemului respective sau lipsa unor
variabile, in general de reglare, care actioneaza numai la nivel de organism intreg.
Este elementar de intuit, spre exemplu, ca asupra unui organ scos din intreg nu intervine in nici un fel controlul nervos realizat de creier sau controlul endocrine realizat de oricare din glandele cu secretieinterna.
In general, cand se administreaza o substanta intr-un sistem biologic, ceea ce frapeaza la un prim abord este ca efectul este dependent de doza. Cu cat doza este mai mare, cu atat efectul este mai intens, pana cand se obtine un efect maxim care nu mai poate fi deposit o practica curenta si de foarte mare interes in farmacologie o reprezinta studiul asocierii de substante medicamentoase.
2.1.FARMACOLOGIE
Este ştiinţa care studiază medicamentele în relaţie cu sistemele şi organismele vii. Ea cuprinde 6 ramuri principale, unele cu character fundamental, iar altele cu caracter aplicativ.
Farmacocinetica studiază “mişcarea” medicamentelor în organism, respectiv
absorbţia, distribuţia, metabolizarea şi eliminarea.
Farmacodinamia studiază fenomenele care se produc în urma interacţiunii dintre medicament şi organism, respectiv efectele. Farmacodinamia general constituie partea teoretică a farmacologiei care se ocupă cu regulile generale de acţiune ale medicamentelor, cu relaţiile structură-acţiune şi doză-efect. Farmacodinamia special explică acţiunea medicamentelor asupra diferitelor aparate şi sisteme.
Farmacotoxicologia studiază manifestările produse de administrarea greşită sau accidentală a medicamentelor şi de combaterea efectelor produse.
Farmacografia stabileşte regulile de prescriere a medicamentelor.
Farmacoterapia studiază modul de administrare a unui medicament, indicaţiile, contraindicaţiile.
Farmacoepidemiologia cuprinde măsurile de precauţie menite să evite sau să
diminueze posibilele efecte nedorite ale medicamentelor. Aceasta mai include şi farmacovigilenţa , care are ca obiect examinarea, înregistrarea, validarea şi evaluarea reacţiilor adverse medicamentoase de către personalul medical care efectuează farmacoterapia.
Farmacologia clinica reprezintă etapa de evaluare clinică a unui medicament care a trecut examenul evaluărilor experimentale pe animale, se execută pe voluntari sănătoşi sau pe bolnavi, respectându-se anumite principii etice.
Scopul lucrărilor practice de farmacologie este de a studia farmacografia ,adică totalitatea regulilor de prescriere a medicamentelor tipizate, magistrale, oficinale şi de a studia efectul farmacodinamic al medicamentelor în experienţe pe animale.
Farmacografia sau receptura are un predominant caracter aplicativ,
importanţa acestei ramuri fiind evident întrucât prescrierea medicamentelor este o activitate medicală curentă, cu multiple implicaţii biologice şi sociale. Formularea corectă a prescripţiilor medicale are la bază cunoaşterea acţiunii medicamentelor, a indicaţiilor, contraindicaţiilor şi a posologiei acestora. Trebuie, de asemenea, cunoscute formele farmaceutice în caremedicamentele pot fi prescrise şi interacţiunile medicamentoase, în special acelea care ar putea crea incompatibilităţi. Totodată, este necesară cunoaşterea normelor şi reglementărilor legale referitoare la prescrierea, circulaţia şi utilizarea medicamentelor.
1.Cristea A. – Tratat de farmacologie, ed I, Editura Medicala, Bucuresti 2005.
2.Monea M, Cucuiet S, Bengea S, Curs de farmacologie, Litografia UMF Tg. Mures 2001.
3.Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, editura medicala 2004
4.Mogos G, Sitcai N, “Toxicologie clinica”, Bucuresti 1972
5.Agenda medicala, Editura medicala, Bucuresti 2003
6.Fulga.I.G. – Progrese in domeniul medicamentului, Editura medicala, Bucuresti 2003
7.Alecu M, Alecu S, Reactii alergice la medicamente, Editura medicala, Bucuresti 2002.
8.Mihaila V, Cantemir Gh, Biochimie farmaceutica si ecotoxicologie, Editura ISTROS Muzeul Braila, 2008.
9.Popescu A.Gr, Actualitati in toxicologia de urgent, Editura militara, Bucuresti 1980.
www.anm.ro
www.regielive.ro
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
