Previzualizare referat:

Extras din referat:

Ce este HIV ?

HIV ( Human Immunodeficiency Virus ), respectiv virusul imunodeficienţei umane, face parte din clasa retrovirusurilor, familia Lentivirinae. El determină, în timp, deteriorarea gravă a imunităţii persoanelor pe care le infectează. Acest virus a fost descoperit în anul 1983 în Franţa de către doctorul Luc Montagnier de la Institutul Pasteur. Descoperirea acestuia a fost confirmată un an mai târziu în America de către doctorul Robert Gallo de la Institutul de Cancer din Bethesda.

De atunci şi până în prezent cercetătorii au identificat două tipuri de HIV, denumite HIV -1 şi HIV -2. Acestea au o răspândire inegală pe glob , HIV 1 fiind mult mai des întâlnit.

Ca toate retrovirusurile, HIV -1 are în structura sau un ARN ( acid ribonucleic) şi o enzimă ( reverstranscriptaza), care permite convertirea genomului ARN într-un provirus ADN, integrat în genomul celulei infectate.

Celulele organismului uman dotate cu receptori CD4 sunt în principal:

• limfocitele T4 ( helper)

• unele limfocite B

• macrofagele

• celulel epidermice Langherthas

• celule epiteliale

Virusul HIV ataca anumite tipuri de globule albe (limfocitele T CD4+) care fac parte din sistemul imunitar. Este un virus care ataca si distruge sistemul imunitar al organismului deschizand calea unor infectii oportuniste. Infectiile oportuniste sunt acele infectii pe care un sistem imunitar sanatos ar putea sa le tina sub control. Acestea sunt cele care vor provoca deteriorarea iremediabila a organismului. In cazul unui sistem imunitar slabit efectul negativ al acestor infectii este foarte mare.

Ce este SIDA ?

SIDA sau AIDS se traduce în limba română ca Sindromul de Imunodeficienţă Dobândită. A fost raportată pentru prima dată în SUA în 1981 în Los Angeles si New York, la un grup de bărbaţi la care s-a produs o epidemie de Pneumonie cu Pneumocystis Carinii si sarcom Kaposi în condiţiile unei aparente stări de sănătate. Ulterior SIDA a luat proporţiile unei epidemii mondiale majore.

SIDA nu este cauzata de virusul imunodeficienţei umane (HIV) insusi, ca in cazul unei boli virale obisnuite, ci prin distrugerea celulelor de baza ale sistemului imun, HIV anihileaza progresiv capacitatea organismului de a se apara împotriva infecţiilor si anumitor forme de cancer.In termeni medicali, o serie sau un grup de simptome si afectiuni ce tind sa actioneze impreuna poarta numele de sindrom. De aici si denumirea bolii de SIDA, adica Sindromul Imunodeficientei Dobandite.

Sindromul înseamnă o sumă de manifestări de boală care pot fi întâlnite în diverse maladii.

Imunodeficienţa se manifestă prin scăderea puterii naturale a organismului de a se apăra împotriva infecţiilor

Imunitatea unui organism este dată de :

. • celulele albe din sânge ( leucocitele) şi de alte celule din organism

• anticorpii produşi de celulele albe.

Imunodeficienţa care apare în SIDA se produce prin alterarea ambelor componente ale imunităţii.

Spre deosebire de alte "imunodeficienţe" cu care omul se poate naşte sau prin care poate să treacă temporar, în cazul SIDA imunodeficienţa este dobândită prin infecţia cu HIV, care determină prăbuşirea imunităţii, în special prin distrugerea limfocitelor T4 . O persoană cu SIDA are imunitate compromisă , motiv pentru care pot apărea foarte uşor infecţii cu diverse virusuri, paraziţi, ciuperci, bacterii, care în mod obişnuit nu produc îmbolnăviri. Tot astfel se justifică şi apariţia unor cancere.

Cum se transmite infecţia cu HIV?

La nivelul cunoştiinţelor actuale, se poate afirma că virusul imunodeficienţei umane, se transmite pe trei căi care recunosc mai multe variante:

• prin sânge infectat

• prin contact sexual infectat

• vertical, respectiv de la gravida infectată la nou-născut.

a) Transmiterea prin sânge infectat cu HIV

Aceasta recunoaşte următoarele variante:

• transfuzia de sânge sau produse din sânge necontrolat

• injecţii cu ace şi seringi reutilizate, fără a fi în prealabil sterilizate

• intervenţii invazive de orice fel cu instrumente tăioase sau care înţeapă şi care sunt murdărite de sânge ce poate proveni de la o persoana infectată cu HIV .

• HIV se poate transmite şi prin transplant de organe, în cazul în care donatorul este infectat.

Utilizatorii de droguri administrate intravenos îşi împumută adesea seringile, contribuind astfel la transmiterae infecţiei cu HIV de la unul la altul în cazul în care unul dintre aceştia este infectat.

b) Transmiterea HIV prin contact sexual

În cazul contactelor sexuale întâmplătoare, cu persoane necunoscute, fără protecţie cu prezervativ, HIV se poate transmite pe orice cale: vaginală, anală, orală.Virusul poate intra in organism printr-o discontinuitate a peretelui rectului, vaginului, uretrei sau a cavitatii bucale; 75-80% din totalul cazurilor de HIV au ca mod de transmitere contactul sexual.

Iniţial s-a crezut că SIDA este o boală a homosexualilor , primele cazuri de îmbolnăvire fiind recunoscute la aceştia. În prezent, predomină calea de transmitere heterosexuală, ambele sexe fiind expuse la risc în mod egal.

Fertilizările artificiale cu spermă pot fi incriminate în transmiterea infecţiei cu HIV, dacă donatorul de spermă este infectat.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • HIV-Sida.DOC
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
2 997 cuvinte
Nr caractere:
16 555 caractere
Marime:
42.41KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Medicină
Predat:
la facultate
Materie:
Medicină
Profesorului:
Dr.Soran Aristina
Sus!