Explorarea funcției renale

1. Volumul si debitul urinar (in 24 ore)

Semnificatia acestor parametri este legata de existenta unui volum urinar minim de aprox. 800 ml in care substantele solide (in principal uree si electroliti) se pot elimina sub forma dizolvata.

Valori normale:

diureza = 1000 - 1800 ml/ zi

debit urinar mediu = 40 - 50 ml/ ora

Valori modificate:

- poliuria = diureza peste 2000 ml/ zi (debit peste 80- 100 ml/ ora);

- oliguria = diureza sub 500 ml/ zi;

- anurie = diureza sub 100 ml/ zi.

2. Densitatea urinara (greutate specifica)

Evalueaza capacitatea de concentrare a rinichiului. In conditii normale, densitatea variaza invers proportional cu volumul urinar.

In conditii standardizate de restrictie/ incarcare hidrica, densitatea reflecta capacitatea functionala de concentrare/ dilutie a rinichiului. Pierderea acestor capacitati indica o disfunctie renala.

Domeniul de valori al densitatii urinare variaza functie de:

- starea de hidratare a organismului;

-cantitatea de substante solide care trebuie eliminate. Prezenta glucidelor, proteinelor si a altor substante modifica valorile reale ale densitatii.

Valori normale:

- 1003- 1035 (medie 1010- 1025)

- 1025- 1030 (urina concentrata)

- 1001- 1010 (urina diluata).

2.1 Probele de concentrare a urinii

Sint teste care masoara abilitatea rinichiului de a concentra urina in conditii standardizate de restrictie hidrica a pacientului. In conditii normale, urina este concentrata si densitatea creste la valori de 1020 - 1025.

Disfunctia renala se poate exprima prin:

- izostenurie (densitatea urinara ramine in jurul valorii de 1010);

- hipostenurie (densitatea urinara sub 1008).

Daca este nevoie de rezultate mai precise se poate determina osmolaritatea urinara.

Valori normale: variaza functie de metoda utilizata:

Metoda Fishberg: densitate de minim 1024 si volum de maxim 300 ml intr- un esantion;

Metoda Mosenthal: densitate de 1020 si o diferenta de minim 7 unitati intre valorile extreme;

Metoda Volhard: densitate de minim 1025 cu osmolalitatea peste 800 in cel putin un esantion recoltat in timpul dupa- amiezii.

3. Osmolalitatea urinara

Este parametrul care traduce cel mai fidel capacitatea renala de concentrare, fiind mai putin supusa modificarilor induse de continutul urinar in proteine, glucide sau alte substante. Determinarea osmolalitatii urinare in conditii de restrictie hidrica este semnificativa in evaluarea disfunctiei renale.

Valori normale: 500- 850 mOsm/ Kg dupa o restrictie hidrica de 12 ore.

4. pH- ul urinar

Este indicator al capacitatii tubilor renali de a mentine constanta concentratia protonilor in plasma si lichidele extracelulare (vezi interventia rinichiului in echilibrul acido-bazic). Secretia unei urine acide / alcaline este cel mai important mecanism prin care organismul mentine constant pH-ul mediului intern.

Indicatii :

- determinari de rutina (screening) in afectiuni renale, respiratorii si metabolice;

- monitorizarea unor programe de medicatie si dieta in intentia de reducere a riscului litogenetic renal (rasini schimbatoare de ioni) .

Valori normale : pH = 4.6 - 8 , cu valoarea medie in jur de 6.

Valorile determinate se interpreteaza in context clinic si paraclinic. De remarcat influenta dietei asupra pH-ului urinar (acidoza indusa de alimentatia dominant proteica, alcaloza in alimentatia vegetariana) .

Utilitate clinica:

-supravegherea unor afectiuni renale (infectii urinare, calculoza renala)

-monitorizarea terapiei medicamentoasa (streptomicina, mandelamina) la pacienti cu insuficienta renala cronica sau acuta

II. EXPLORAREA PARAMETRILOR BIOCHIMICI

Deoarece compozitia urinii se modifica pe parcursul a 24 de ore, in practica se utilizeaza mai multe tipuri de probe (specimene) urinare:

a. Probe (specimene) recoltate intimplator (random specimen)

Cuprind substante diluate in proportie variabila de la un moment la altul al zilei.

Se prefera probele recoltate dimineata deoarece:

- nu sufera influente legate de alimentatie si de activitatea fizica;

- substantele eliminate se concentreaza in timpul noptii;

- probele au pH acid si favorizeaza stabilitatea unor particule de interes (cilindri, etc.).

b.Probe recoltate pe anumite intervale de timp (timed specimen)

Permit evaluarea cu maxima precizie a concentratiilor unor compusi urinari particulari: proteine, creatinina, electroliti, etc. Se prefera esantioanele de 24 de ore, dar sint posibile si determinari pe alte intervale de timp (3 ore, etc).

1. COMPUSI PROTEICI

1.1. Albumine (determinari calitative si cantitative in 24 ore):

In conditii normale, urina contine doar urme de proteine plasmatice (albumine, globuline). In conditii patologice se elimina (filtreaza) predominent albumine, de aceea termenul de albuminurie este echivalent celui de proteinurie.

Persistenta albuminelor in urina implica realizarea de determinari cantitative in urina de 24 ore.

Valori normale: 10 - 140 mg / l / 24 ore