Ciuma

Ciuma

Ciuma este o boală contagioasă, produsă de bacteria Yersinia Pestis. Şobolanii sunt vectorii de transmitere a bolii la om prin intermediul purecilor. Are trei forme de manifestare: pulmonară, septicemică şi bubonică. Cea mai spectaculoasă era forma bubonică, care se manifesta prin febră mare, transpiraţii abundente, dureri musculare intense şi apariţia unor umflături mari în zona axilară şi în zona gâtului, respectiv bubonii. Agonia bolnavilor era lungă şi dureroasă.

Ciuma, ploaie de săgeţi aruncată de Dumnezeu

Ciuma poate fi considerată cea mai distrugătoare molimă care a afectat vreodată omenirea. Istoria pandemiilor de ciumă este greu de reconstituit, însă din trecutul îndepărtat ne au rămas câteva descrieri ale simptomelor. E dificil astăzi de spus dacă a fost vorba de ciumă sau de alte maladii. Egiptul antic, Extremul Orient, Grecia clasică, Roma imperială şi Bizanţul au fost măturate de valuri de pandemii.

Informaţii despre molime apar în Biblie, iar istoricul grec Tucidide aminteşte de o pandemie din anul 430 î.Hr. care loveşte cetăţile greceşti şi ucide o treime din populaţia Atenei, inclusiv pe marele său conducător Pericle.

Imperiul Roman este lovit de „Ciuma Antonina“, în 165 d.Hr., iar Imperiul Bizantin, de două epidemii devastatoare, în anii 541 542, în vremea lui Iustinian I şi o alta, în 588. Istoricul Procopius de Cezareea scrie, de pildă, în „Istoria secretă“, că la Constantinopol mureau zilnic 10.000 de oameni, oraşul pierzând jumătate din ¬populaţie.

Europa pe marginea prăpastiei: Moartea Neagră

Oraşul Caffa (astăzi Feodosia, în Ucraina) are reputaţia de a fi fost „poarta” ciumei bubonice în Europa, oraşul prin care „moartea neagră” a intrat pe continent. Asta s a petrecut începând cu anul 1334, când Caffa era asediată de mongoli, purtători ai bolii.

Mijlocul secolului al XIV-lea inaugurează o lungă serie de pandemii de ciumă ce vor bântui Europa, Orientul şi Nordul Africii timp de aproape cinci veacuri. Primele focare apar în 1330 în Asia Centrală, făcând prăpăd în India şi China de Est, după care se îndreaptă spre vest prin Orientul Mijlociu, ajungând şi în Africa de Nord.

În 1334, mongolii asediază Caffa din Crimeea, deţinută de genovezi, conflictul izbucnind din pricina unor neînţelegeri comerciale. În timpul asediului, mongolii încep să moară de ciumă, iar conducătorii lor iau decizia de a catapulta cadavrele peste ziduri în cetate. Asediul va fi ridicat, însă în oraş izbucneşte epidemia. Ulterior, galerele genoveze aduc ciuma în Italia (1347), de unde se va răspândi în întreaga Europă, unde găseşte un climat propice.

De câteva decenii, în Occident se obţinuseră recolte slabe, ducând la perioade îndelungate de foamete. Marea Ciumă (Ciuma Neagră sau Ciuma Bubonică) va găsi o populaţie europeană slăbită, trăind în condiţii mizere. Rând pe rând, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Anglia, Germania, Polonia şi Rusia fac faţă cu greu epidemiei. Istoricul medieval Froissart apreciază că o treime din populaţia Europei dispare la primul val al pandemiei, care se termină prin 1351.