Teoria Genetică a Cancerizării

CANCERUL

-generalităţi-

Cancerul constituie problema capitală a medicinii contemporane: des¬coperirea cauzelor, înţelegerea mecanismului de producere, dar mai ales descoperirea unor metode de diagnostic precoce şi de tratament eficace, reprezintă principala preocupare a elitei cercetătorilor din toate speciali¬tăţile medicale, ca şi din ale ştiinţe interesate de studiul fenomenelor biologice (biologi, biochimişti, biofizicieni, veterinari etc).

(“IMUNITATE ŞI CANCER”- G. Simu)

Cancerul reuneşte o serie de boli umane şi animale caracterizate anatomo-clinic prin dezvoltarea de tumori în organe şi ţesuturi. Expresia histocitologică a cancerului este denumită neoplazie, unitatea morfofuncţională a acesteia din urmă fiind celula canceroasă (neoplazică sau tumorală).

Prin procesul de cancerizare celulară — determinat de factori etiolo¬gici cancerigeni şi cocancerigeni — orice tip de celulă din oricare ţesut sau organ se poate transforma în celulă canceroasă. Proliferând nelimitat şi anar¬hic, celulele canceroase infiltrează şi distrug ţesuturile şi organele în care migrează şi se diseminează în tot organismul.

Proliferarea clonală a celulelor canceroase în ţesutul lor de origine for¬mează tumoarea primară. După apariţia într-un ţesut diferenţiat a primelor celule cancerizate, acestea, prin proliferare clonală şi prin diseminare în alte organe şi ţesuturi, realizează cancerizarea întregului organism.

Diseminarea celulelor canceroase de la ţesutul lor de origine în întregul organism se face prin migrarea lor pe cale interstiţială locoregională, pe calea vaselor limfatice la ganglionii limfatici şi pe cale circulatorie prin vasele sanguine spre multiplele şi diferitele ţesuturi şi organe. Astfel diseminate, celulele canceroase continuă să prolifereze şi produc metastaze şi/sau tumori secundare în orice parte a organismului. Totalitatea populaţiei de celule canceroase din organismul cancerizat constituie neoplazia. În final, neoplazia invadează şi omoară organismul.

În majoritatea cancerelor umane factorii etiologici care provoacă can¬cerizarea celulară nu sunt decelaţi şi nici cunoscuţi. Totuşi, este demonstrat că cancerizarea celulară este determinată de agenţi etiologici din mediul extern şi intern care acţionează asupra celulelor din diferite ţesuturi denumiţi agenţi cancerigeni şi cocancerigeni.

Primele celule canceroase care apar într-un ţesut diferenţiat dobândesc rolul de agent patogen cancerigen secundar; prin proliferare clonală şi disemi¬nare în ţesuturi şi organe ele determină dezvoltarea neoplaziei şi cancerizarea organismului.

Noţiunea de boală canceroasă include procesul de cancerizare celulară, dezvoltarea neoplaziei şi consecinţele anatomice, fiziopatologice şi clinice ale prezenţei neoplaziei în organismul cancerizat până la tanatogeneză. Can¬cerizarea celulară, creşterea neoplaziei evoluează ca un proces continuu, iniţiat la nivel macromolecular infracelular şi continuat de la celula cancerizată la populaţii de celule neoplazice care în final invadează şi distrug ţesu¬turile şi organele conducând la moartea întregului organism.

Boala cance¬roasă evoluează în etape:

- prima fiind cea de cancerizare celulară

- a doua este cea de cancerizare a organismului, prin proliferarea şi diseminarea elemen¬telor neoplaziei.

În biopatologia celulară cancerul este o alterare specifică a proliferării

şi diferenţierii celulelor somatice. Totodată, cancerizarea celulară este o alte-

rare genetică moleculară deoarece în celulele somatice agenţii cancerigeni şi

cocancerigeni reacţionează biochimic cu constituenţii macromcleculari ai

aparatului genetic celular.

Alterarea biochimică provocată de agentul cancerigen în celulă modifică structura genomului prin mutaţie şi/sau modifică expresia fenotipică a genotipului, ceea ce iniţiază cancerizarea celulară.

Cancerizarea celulară comportă contactul direct — permanent sau inter¬mitent — al celulelor cu cancerigenul, ceea ce, la nivel macromolecular, determină modificări biochimice în structurile replicabile ale ADN şi ARN celular şi în biosinteza proteică. La nivel subcelular genetic aceste modificări biochimice produc mutaţii somatice, precum şi alterarea expresiei fenotipice a unor funcţii celulare ca mitoza, diferenţierea, biosinteza proteică. Membrana celulei canceroase capătă noi calităţi structurale, apar noi antigene celulare specifice cancerizării — antigenele specific tumorale (AGST); se pierde adezivitatea intercelulară şi de aceea celulele canceroase devin libere, autonome, migratoare şi se pot disemina în întreg organismul.

Celulele canceroase acumulează noi caractere genetice, biochimice, antigenice şi morfofuncţionale care sunt proprii cancerizării. Efectul interac¬ţiunii cancerigen-celulă se fixează în genomul celulei cancerizate, ceea ce determină stabilitatea transmiterii ereditare la generaţiile progene a carac¬terelor specifice cancerizării. Cancerizarea celulară este reprezentată de mu¬taţii somatice în genomul unui număr restrâns de celule dintr-un ţesut dife¬renţiat. Ea începe cu fixarea în genom a substratului molecular al primei proprietăţi canceroase şi durează până când toate aceste proprietăţi s-au fixat în genom prin mutaţii succesive şi care astfel devin caractere fenotipice ale celulei somatice cancerizate, transmisibile ereditar la generaţiile progene de celule canceroase.

În condiţii experimentale, cancerizarea organismului poate fi deter¬minată şi prin transplantarea unor celule canceroase în alte organimse imu-nogenetic compatibile (singeneice). Tumorile sunt deci transplantabile expe¬rimental, iar cancerul poate fi transmis prin transplantarea unei singure celule canceroase.

Elementul esenţial pentru cancerizarea organismului, pentru dezvol¬tarea neoplaziei şi pentru diagnosticul cancerului este existenţa celulelor canceroase. Aceasta se dovedeşte prin examenul histopatologic şi citogetietic al neoplaziei şi mai ales prin posibilitatea de a transmite neoplazia de la un organism la altul prin transplantarea unei singure celule neoplazice.

acest referat a fost prezentat in cadrul facultatii de Medicina veterinara, la disciplina Fiziopatologie