Consecinţele prezenţei reziduurilor în organismul animal şi produse alimentare de origine animală constituie un subiect controversat şi de actualitate, in condiţiile diversităţii tot mai mari a categoriilor de substanţe medicamentoase utilizate în terapia animalelor, guvernele şi organizaţiile internationle fiind implicate în vederea adoptării măsurilor necesare reducerii sau eliminării riscului potenţial asupra sănătăţii consumatorului, datorat prezenţei acestor reziduuri.
Reziduurile medicamentoase întâlnite în produsele alimentare de origine animală cuprind compuşi de bază, derivaţi şi impurităţi asociate produselor medicamentoase de uz veterinar, utilizate în scop terapeutic sau economic în timpul vieţii animalului. Reziduuri de acest tip sunt, conform directivelor europene, “toţi principii activi sau metaboliţii lor, care există în produsele alimentare provenite de la animalul tratat” sau “toate substanţele farmacologic active, fie că este vorba despre principii activi, excipienţi, produse de degradare sau metaboliţi, care persistă în produsele alimentare provenite de la animalul tratat”.
Riscurile asociate consumului produselor cu asemenea reziduuri sunt diferite în funcţie de structura chimică şi acţiunea medicamentelor implicate, fiind întâlnite reacţii alergice, efecte cancerigene şi teratogene, tulburări ale ecologiei microbiene digestive etc. Amploarea fenomenelor induse de reziduurile prezente în produsele alimentare de origine animală, este reflectată de multitudinea entităţilor morbide manifestate la consumatori şi la descendenţii acestora, astfel de asocieri tip cauză-efect fiind tot mai des demonstrate (Booth N.H., 1988).
Tehnicile de analiză de mare sensibilitate utilizate în ultimii ani pentru detectarea reziduurilor medicamentoase în produsele alimentare de origine animală au dus la concluzia imposibilităţii absenţei acestor substante în produsele analizate, notaţia “reziduuri absente” fiind considerata utopică. Astfel, este acceptată prezenţa reziduurilor sub anumite limite maxime (LMR - limite maxime ale reziduurilor), riguros stabilite şi acceptate pentru fiecare tip de moleculă. Aceste limite sunt comune pentru toate statele membre Comunităţii Europene, fiind fixate de catre Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA). Stabilirea lor se realizeaza ţinând cont de mulţi factori de siguranţă, printre care valoarea celei mai mari doze care nu prezintă efect şi nu afectează sănătatea consumatorului.
In scopul limitării prezenţei reziduurilor medicamentoase in produsele alimentare de origine animală, se fixează timpi de aştept pentru substanţele implicate. Timpul de aşteptare este intervalul dintre ultima administrare a medicamentului la animal şi obţinerea produselor alimentare provenite de la acesta, în scopul garantării faptului că ele nu conţin reziduuri în cantităţi care depăşesc LMR stabilite. Respectarea timpilor de aşteptare este controlată prin sondaj, după abatorizare.
Preparatele medicamentoase au o larga utilizare în cresterea animalelor,fiind utilizate în prezent peste 3000 de preparate de uz veterinar.
Supradozarea ca şi ignorarea unor imprejurari (varsta, sex, rasa, diagnostic, etc.) fac ca, uneori, medicamentele sã devinã toxice pentru animalele cãrora le-au fost administrate iar produsele provenite de la acestea sã puna în pericol sanatatea oamenilor.
Nocivitatea unor asemenea reziduuri depinde de viteza lor de eliminare din organism : cu cât eliminarea se face mai repede, cu atât mai mare este riscul producerii de tulburãri la consumatori. La vremea descoperirii antibioticelor de cãtre Fleming şi în perioada imediat urmãtoare, se considera ca antibioticele erau toxice numai pentru organismele unicelulare. Mai târziu, s-a dovedit ca antibioticele, în anumite doze sunt toxice şi pentru om şi pentru animale.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
