Metoda Exercițiului

Exerciţiul reprezintă o metodă de învăţământ, în care predomină acţiunea practică/operaţională reală. Această metodă implică automatizarea acţiunii didactice prin consolidarea şi perfecţionarea operaţiilor de bază care asigură realizarea unei sarcini didactice la niveluri de performanţă prescrise şi repetabile, eficiente în condiţii de organizare pedagogică relativ identice. Ea susţine însuşirea cunoştinţelor şi capacităţilor specifice fiecărei trepte şi discipline de învăţământ prin formarea unor deprinderi care pot fi integrate permanent la nivelul diferitelor activităţi de predare-învăţare-evaluare.

Exerciţiile sunt acţiuni efectuate în mod conştient şi repetat de către elev cu scopul dobândirii unor priceperi, deprinderi şi cunoştinţe noi, pentru a uşura alte activităţi şi a contribui la dezvoltarea altor aptitudini.

Proiectarea si realizarea exerciţiului, ca metodă didactică aplicabilă la toate nivelurile sistemului de învăţământ, presupune valorificarea pedagogică a etapelor angajate psihologic în procesul de formare şi consolidare a deprinderilor :

a) familiarizarea elevului cu acţiunea care urmează să fie automatizată;

b) antrenarea operaţiilor necesare pentru desfăşurarea acţiunii respective;

c) integrarea operaţiilor antrenate în structura acţiunii, consolidată deja la nivelul unui stereotip dinamic;

d) sistematizarea acţiunii în funcţie de scopul general şi specific al activităţii respective;

e) integrarea acţiunii automatizate în activitatea respectivă;

i) perfecţionarea acţiunii automatizate în contexte diferite care asigură evoluţia sa în termeni de stabilitate şi de flexibilitate

Aceste etape se pot modifica după natura exerciţiilor. Acolo unde exerciţiul permite mai multe căi de rezolvare, cadrul didactic analizează toate aceste căi şi selectează pe cele mai importante, propunându-le spre rezolvare pe grupe, comparând rezultatele, avantajele şi dezavantajele fiecărei metode în parte. Se va evidenţia în mod obligatoriu cea mai bună soluţie.

Valoarea pedagogică a exerciţiului reflectă gradul de integrare al deprinderii dobândite în structura de proiectare şi realizare a activităţii de învăţare. Aceasta permite intervenţia permanentă a exerciţiului în secvenţe de instruire care solicită stăpânirea, recuperarea, aplicarea, analiza materiei în termenii unor obiective concrete care vizează nu numai consolidarea deprinderilor ci şi dezvoltarea capacităţilor operatorii ale cunoştinţelor şi capacităţilor reactualizate/aprofundate în diferite contexte didactice, în vederea eliminării sau prevenirii interferenţei sau uitării noţiunilor, regulilor, formulelor, principiilor, legilor, teoriilor etc, studiate în cadrul fiecărei discipline de învăţământ.

Exerciţiile didactice pot fi clasificate în funcţie de gradul lor de complexitate (exerciţii simple, semicomplexe, complexe) sau de dirijare a acţiunii automatizate (exerciţii dirijate, exerciţii semidirijate, exerciţii autodirijate).

Utilizarea pe scară largă a acestei metode a condus la o clasificare a exerciţiilor ce are la bază aportul capacităţilor intelectuale necesare rezolvării lor:

- exerciţii de recunoaştere a unor noţiuni, formule, metode.

- exerciţii aplicative ale unor formule sau algoritmi cunoscuţi.

- exrciţii care permit însuşirea unor noţiuni.

Avantajele metodei sunt concretizate în rezultatele aplicării ei:

- formează o gândire productivă,

- oferă posibilitatea muncii independente,

- oferă posibilitatea analizei diverselor metode şi soluţii de rezolvare a problemelor,

- activează simţul critic şi autocritic şi îi învaţă pe elevi să-şi aprecieze rezultatele şi metodele de lucru,

- oferă posibilitatea depistării şi eliminării erorilor.

Această metodă nu contribuie numai la formarea priceperilor şi deprinderilor de lucru, ci aduce un aport substanţial la dezvoltarea unui raţionament flexibil şi operant.