Rolul mass media în educația elevilor

Cuvântul educaţie este de origine latină, derivă din substantivul „educatio” care înseamnă creştere, hrănire, cultivare. Platon definea educaţia ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele. Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naştere, natura înzestrează copilul numai cu „seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educaţie. Rezultă că în concepţia sa, educaţia este o activitate de stimulare a acestor „seminţe”, şi implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

În concluzie, prin educaţie se doreşte dezvoltarea conştientă a potenţialului biopsihic al omului şi formarea unui tip de personalitate solicitat de condiţiile prezente şi de perspectiva societăţii. Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reinnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce in ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in devenirea sa.

Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia.

Astfel, mediul, sau ambianţa socio-culturală, poate influenţa formarea şi dezvoltarea personalităţii umane fără educatori sau intenţii educaţionale explicite, printr-o mare varietate de acţiuni deliberate sau nu, explicite sau implicite, sistemice sau nesistemice, extinzând sfera de cuprindere a educaţiei, ea “îngloband toate acţiunile şi influenţele socio-culturale, de natură formală, neformală sau informală, care conduc în mod voluntar sau spontan la modelarea naturii umane. Nivelul de dezvoltare atins de o persoană este un rezultat atât al influenţelor intenţionate, cât şi al influenţelor neintenţionate, extrem de diverse şi de complexe”.

Mediul , ca factor al educabilităţii, poate fi analizat din două perspective:

determinările provenite din partea mediului natural si determinările din partea mediului social.

Mediul natural (fizic ,mediul natural si ecologic)- totalitatea condiţiilor bioclimatice (relief, climă, faună, floră etc.) în care se naşte si trăieşte un subiect uman- influenţează indirect dezvoltarea psihică a oamenilor, prin problemele adaptative pe care le creează, prin ocupaţiile pe care le favorizează şi care îi obligă să-si dezvolte anumite capacităţi şi abilităţi.

Mediul social include condiţiile sociale în care vieţuieşte individul (elementele economice, politice, culturale, relaţionale şi grupale, instituţionale, organizaţionale, ideologice etc.).

Cum caracteristic speciei umane este faptul că achiziţiile se fixează nu doar în modificări organice ci şi (mai ales) în fenomenele culturale, este evidentă importanţa influenţelor educative sociale. Sunt cercetători care susţin că acestea sunt preponderente întrucât ele umanizează.

Mediul social acţionează prin intermediul diferiţilor factori educaţionali (familia, şcoala, mass media ,instituţii şi organizaţii culturale (şi/sau educative), etc.), neomogen (influenţele pot fi spontane sau organizate) dar acţionează fundamental.

În acest context, este legitimă afirmaţia lui Stanciu Stoian: „Legat într-un fel sau altul de societatea în care trăieşte, omul se formează după chipul şi asemănarea acesteia. Şi cum personalitatea fiecărui individ (şi personalitatea umană în genere) nu reprezintă altceva decât un sistem de relaţii sociale concretizate prin trăirea omului într-o anumită societate concretă, într-un sistem cultural anumit, fiecare cultură generează un tip de personalitate anumit”.

În mod sugestiv, termenul „mass-media” asociază cuvântul din limba latină „media” (mijloace) cu cel englezesc „mass” (masă, care, în context, desemnează un număr foarte mare de oameni). Mass-media reprezintă, în opinia lui Ion Albulescu, „suporturi sau instrumente tehnice, care servesc la transmiterea în forme specifice a unor mesaje între profesionişti ai comunicării, reuniţi în instituţii sociale, şi marele public, constituit într-un ansamblu de indivizi izolaţi.” În context, termenul poate fi extins la expresiile sinonimice: mijloace de comunicare de masă, mijloace de comunicare socială şi tehnici de difuziune colectivă.

Principalele direcţii de influenţă a mass-media pot fi puse în evidenţă prin funcţiile pe care le îndeplinesc. În general, teoreticienii comunicării de masă identifică următoarele funcţii:

Funcţia de informare. Mass-media reprezintă, în societatea modernă, una dintre cele mai importante surse de informaţii. Prin spectrul larg de probleme şi emisiuni, indivizi aparţinând unor categorii sociale diferite reuşesc să-şi asigure informarea generală, înţelegerea realităţii înconjurătoare şi orientarea socio-profesională.

Funcţia de culturalizare. Transmiterea valorilor şi modelelor culturale a fost, timp îndelungat, controlată de familie, şcoală şi instituţiile religioase. În ultima vreme, mass-media a introdus valorile în circuitul destinat publicului larg, acţionând ca un adevărat „difuzor de cultură”. Ion Albulescu subliniază: „Se schimbă, în acest fel, condiţiile în care se realizează culturalizarea. Mass-media acţionează ca o «instituţie a democratizării culturale», care face posibilă creşterea consumului de bunuri culturale şi determină o anumită dinamică a cerinţelor, gusturilor, aspiraţiilor, atitudinilor şi opiniilor maselor. Apare cultura de masă, ca urmare a faptului că un număr mare de indivizi intră în contact cu valorile, fără intermedierea şcolii sau a altor instituţii abilitate.”

referat predat la materia educatie si mass media, facultatea de stiinte ale educatiei, specialiyarea pedagogia invatamantului primar si prescolar, universitatea babes bolyai