Influența mass-media asupra Relațiilor Interpersonale

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Înainte chiar de a fi deschis bine ochii şi de a părăsi culcuşul, milioane de oameni întind mâna, apasă butonul, şi muzica sau glasul moderatorului inundă încăperea. Acesta este primul gest al zilei care va începe şi de foarte multe ori al zilei care s-a sfârşit. Un gest pe care repetarea l-a golit de semnificaţie şi care marchează, ca o bornă, cele două capete ale zilei – ale zilelor epocii noastre.

În ultimul secol, civilizaţia noastră a produs mai multă ştiinţă decât în tot trecutul de cercetare ştiinţifică a omenirii – din epoca de piatră şi până azi. Caracterizând acest fenomen, mulţi specialişti l-au denumit “explozie informaţională”, alţii formulând însă reserve substanţiale faţă de această caracterizare. În orice caz, cert este că un torent de comunicări asaltează zilnic conştiinţa oamenilor. Viziunea asupra lumii, facultatea emoţiei sau a indiferenţei, curiozităţile şi inhibările, până şi vocabularul nostru sunt modelate de această influenţă ale cărei principale însuşiri sunt cantitatea şi continuitatea. În societatea democratică, mass-media sunt considerate “centrul vital al vieţii publice” .

Fluxul continuu de informaţii din întreaga lume îi ajută pe indivizi să afle ultimele ştiri (informaţii locale, naţionale, administrative, politice, sociale, culturale), care pot să le influenţeze viaţa, să le coordoneze afacerile, să ştie în ce zone se produc sau se vor produce catastrofe naturale sau conflicte, pentru a le putea evita sau pentru a contacta diverse persoane, cum să se îmbrace în funcţie de vreme, care sunt noutăţile în domeniul culturii şi al artei, ce schimbări la nivelul infrastructurii locale se produc etc.

Mass-media răspunde cel mai bine nevoilor oamenilor de deconectare, de loisir sau de catharsis; ea poate oferi spectacole de toate tipurile: de la cele sportive la cele coregrafice, de la cele specifice cinematografiei la cele electorale, de la emisiuni de actualitate la talk-show-uri. Mass-media devine astfel nu numai cel mai ieftin, comod, accesibil şi divers mijloc de informare, dar şi principalul mijloc de divertisment din toate cele existente. Ea oferă “trăiri prin procură” , creând o lume în care receptorul poate evada, eliberându-se temporar de frustrările şi neîmplinirile din viaţa reală.

Iniţial, studiile realizate în domeniul comunicării de masă erau legate de eficienţa comunicării, însă mai târziu, cercetătorii au început să caute un răspuns la întrebarea “Ce fac media oamenilor?”. În desfăşurarea studiilor legate de problema efectelor pe care procesul comunicării le are asupra societăţii, s-a încercat găsirea unor motivaţii atât pentru utilizarea mijloacelor de comunicare în masă, cât şi pentru schimbările (de opinie sau de atitudine) care se pot produce în urma consumului media.

Mass-media acţionează asupra indivizilor, grupurilor, instituţiilor, afectând personalitatea umană în dimensiunea sa cognitivă (schimbarea imaginii despre lume), afectivă (modificarea unor sentimente şi atitudini) şi comportamentală. Această influenţă se exercită prin intermediul a trei mecanisme:

1. acordul – reprezintă acceptarea conştientă a influenţei unui mesaj. Această adeziune nu este profundă, ci conjuncturală şi critică, putând să dispară în momentul în care se ivesc discrepanţe mari între mesaj şi starea reală a lucrurilor.

2. identificarea – presupune asumarea modelelor de comportament promovate prin mass-media şi determină fidelizarea consumatorilor într-o manieră mai puţin critică, dar mai durabilă.

3. interiorizarea (internalizarea) – presupune nu numai asumarea pe termen mediu şi lung a unor valori şi comportamente, ci integrarea lor în propria viziune despre viaţă. Aceasta este modalitatea prin care influenţa mass-media asupra individului atinge eficacitatea maximă.

Cu ajutorul investigaţiilor sociologice, cercetătorii au încercat să măsoare influenţa mass-media asupra indivizilor, să identifice modul în care mesajele comunicării de masă afectează stilul de viaţă al acestora.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Influenta Mass-Media asupra Relatiilor Interpersonale.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
11 pagini
Imagini extrase:
11 imagini
Nr cuvinte:
1 700 cuvinte
Nr caractere:
9 279 caractere
Marime:
229.08KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Mass Media
Predat:
la facultate
Materie:
Mass Media
Sus!