Figuri stilistice în presă

- Mihaela Mancas, , considera rima o figura de sunet.

- "o potrivire muzicala, eufonica, a sunetelor de la sfarsitul a doua sau mai multe versuri, incepand cu ultima vocala accentuata"

- rima se incadreaza intre figurile fonologice alaturi de aliteratie, asonanta, armonii imitative, simbolism fonetic, onomatopee, sincopa, afereza, apocopa, proteza etc.

- din perspectiva formei, reprezinta operatia care altereaza expresia, continuitatea fonica sau grafica a mesajului.

- o asemenea figura fonologica are la baza pe de o parte repetitia, asa cum observa si Roman Jakobson

- are un caracter stereotip, dar prin crearea unor combinatii fonologice ea determina un efect al insistentei care este amplificat de cel al simetriei.

- in presa rima este intalnita in titluri si are valoare expresiva

2. FIGURI MORFOSINTACTICE

- analiza figurilor morfosintactice are in vedere tocmai valoarea stilistica a partilor de vorbire si a structurilor sintactice.

- aici se incadreaza figurile insistentei, figurile relationale si figurile intonationale.

2.1. Figurile insistentei

- simploca, epanalepsa, anadiploza, ciclul, chiasmul si paralelismul sun considerate figuri retorice ale repetitiei

- scopul repetitiei este de a asigura densitate semantica.

2.1.1. Repetitia

- din punctul de vedere al formei, repetitiile sunt de obicei imediate si mai rar la distanta.

- se remarca asezarea la inceput (anafora) si la sfarsit (epiforele)

- in afara de pozitie si forma, repetitiile se remarca prin continut.

- majoritatea repetitiilor sunt simple, dar, poate apare si antanaclaza (joc al polisemiei si omonimiei), chiasmul (antimetabola, antimetateza - antiteza formala, in care cuvintele primei parti sunt reluate simetric in ordine inversa, in cea de-a doua parte) si refrenul (repetare a unei structuri sau a mai multora).

- repetitia este o figura a insistentei.

2.1.2. Enumeratia

- enumeratia este, ca si repetitia, o figura a insistentei frecvent intalnita.

- valoarea ei este uneori dublata de repetitie.

- enuntarea succesiva a elementelor poate fi polisindetica, daca insistenta este marcata prin folosirea excesiva a conjunctiilor, sau asindetica, daca, dimpotriva, conjunctiile sunt suprimate.

- semnificatia si valoarea acestei figuri de stil difera in functie de scopul urmarit de autor.

- cercetarea amanuntita a demonstrat ca valoarea stilistica a acestor constructii se releva mai ales prin integrarea lor in semnificatia globala a textului.

2.2. Figurile simplificarii

- pentru a sustine dinamismul exprimarii autorul renunta fie la conjunctii, fie la verbe.

- cu valoare stilistica sunt structurile asindetice sau eliptice.

- asindetul este legat de enumerare, fiindca se remarca in cadrul insiruirii elementelor unui enunt.

- elipsa este prezenta mai ales la nivelul verbului.

2.2.1. Asindetul

- s-a constatat ca se intalnesc enumerari din care sunt omise conjunctiile.

- in cateva cazuri lipsa conectorilor marcheaza o simplificare, asindetul sustinand dinamismul exprimarii si simbolistica textului.

- in afara de lipsa conectorilor la concizia textului contribuie si suprimarea altor parti de vorbire.

2.2.2. Elipsa

- Gh. N. Dragomirescu atrage atentia, citandu-l pe Kuhner, ca elipsa nu inseamna atat omisiunea unui cuvant, ci mai degraba o exteriorizare a ideii cu minimum de mijloace verbale:

- la fel ca si asindetul, elipsa poate fi punctul de plecare in analiza semnificatiilor simbolice.

- daca elipsa este privita ca "o figura de constructie prin sustragere" in presa este eliminat, de obicei, verbul.

2.3. Figuri relationale - Inversiunea

- pentru a pune in evidenta simboluri sau pentru a crea alte valori expresiva, se schimba ordinea obisnuita a cuvintelor in cadrul enuntului afectand topica acestuia.

- se poate conchide ca rolul inversiunii este un "mise en relief" cu implicatii stilistice si cu reverberatii in toata structura textului.

2.4. Figuri intonationale

- aici se incadreaza folosirea invocatiei retorice si a interogatiilor retorice care, formuland intrebari, exprima indignare, indoiala, nemultumire, ironie, sarcasm.

3. FIGURI SEMANTICE