Fenomenul de Violență

Previzualizare referat:

Extras din referat:

1.1. Precizări terminologice şi conceptuale

Violenţa este una din marile probleme ale lumii contemporane, iar presa scrisă sau audio vizuală informează în permanenţă cu privire la diverse manifestări ale acestui fenomen ce afectează societatea ca întreg. Întrucât se întâlneşte la toate nivelurile vieţii sociale, violenţa devine un lucru normal, asimilat şi acceptat ca parte a modului uman de a fi în comunitate. Aşadar, acest fenomen reprezintă o problemă socială complexă, ale cărei modalităţi de manifestare, consecinţe sociale şi moduri de soluţionare interesează în primul rând opinia publică.

Având în vedere că violenţa acoperă un spectru larg de comportamente, ea determină o abordare diferenţiată. Din acest punct de vedere, violenţa reprezintă acele acte antisociale ce lezează viaţa, demnitatea, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar mijloacele de înfăptuire sunt: constrângerea, abuzul, panica Violenţa îşi are originea în latinescul vis care înseamnă forţă, deci utilizarea forţei pentru a manifesta superioritatea în plan fizic, economic sau moral.

Dificultăţile întâmpinate în definirea violenţei sunt determinate atât de varietatea formelor de violenţă din diferite societăţi, cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora. Adesea, violenţa acoperă o gamă largă de comportamente individuale şi sociale ce îşi au propria lor etimologie. Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face în funcţie de anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un moment dat într-o societate, de anumite interese sociale şi politice, dar şi în funcţie de anumite criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt relative spaţial şi temporal ( atât de la o societate la alta, cât şi de la o perioadă la alta ).

Violenţa nu este un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legate de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor, instituţiilor şi societăţilor umane. Din acest motiv, unii specialişti şi cercetători consideră că violenţa constituie o permanenţă umană, fiind legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii. Durkheim afirma: „În primul rând, crima este normală, fiindcă o societate în care ar lipsi este cu totul imposibilă” Completez cu menţiunea că este normală existenţa unui anumit nivel al criminalităţii, dar acest nivel nu trebuie să fie foarte ridicat. Ceea ce îngrijorează astăzi, este tocmai faptul că violenţa este din ce în ce mai mult prezentă în viaţa cotidiană prin intermediul mijloacelor media. Dacă înainte se vorbea despre agresivitatea fiinţei umane sau despre violenţa în lume, astăzi se vorbeşte tot mai mult despre o lume a violenţei.

De cele mai multe ori, noţiunea de violenţă se referă la o utilizare ilegitimă şi ilegală a forţei ( Lalande ) şi poate fi deci, definită ca o forţă care se utilizează împotriva ordinii, a legii sau a dreptului ( Lafon ) Această definiţie criminologică nu ia în considerare războiul sau cazurile de legitimă apărare, în aceste situaţii utilizarea forţei fiind legitimă.

În cazul violenţei, condiţionarea este constituită predominant pe acţiunea factorilor de mediu de ordin social negativ şi presupune elemente cauzale sau motivaţionale patologice. Cu privire la cauzele violenţei în România, Pr. Conf. Univ. Dr. Octavian Pop este de părere că, aceste grave încălcări ale legii penale, dar mai ales ale drepturilor naturale ale fiinţelor umane la viaţă, sănătate, integritate corporală şi psihică, par să fie datorate unei capacităţi foarte scăzute de adaptare la realitatea scăderii drastice a nivelului de trai, uneori până la ameninţarea subzistenţei pentru mulţi români, la bulversarea scării de valori şi căderea în desuetudine a reperelor spiritual-morale

Pentru Eibl-Eibesfeldt, posesia armelor de război a fost pasul decisiv în cadrul transformării funcţiei agresiunii şi a dezvoltării agresivităţii distructive: „O lovitură rapidă aplicată cu arma poate elimina un om, înainte ca acesta să fi avut posibilitatea de a ne fi stârnit mila prin gesturi de supunere”

Observații:

Referatul a fost prezentat in cadrul UAIC Iasi

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Fenomenul de Violenta.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
11 pagini
Imagini extrase:
11 imagini
Nr cuvinte:
3 633 cuvinte
Nr caractere:
19 982 caractere
Marime:
19.60KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Mass Media
Predat:
la facultate
Materie:
Mass Media
Profesorului:
Stefania Bejan
Sus!