Comunicarea Nonverbală în Politică Realizată prin Intermediul Simbolurilor

Simbolismul, ca teorie a simbolurilor, a existat dintotdeauna, încă din vremea în care indivizii au gasit metodele prin intermediul cărora să-i comunice celuilalt gândurile şi sentimentele.Vorbind despre simboluri, Walter Lippmann, citat de Serghei Ceahotin (Violul mulţimilor prin propaganda politică, 2002, p.161), afirmă că acestea reprezintă ”un truc pentru a crea sentimentul de solidaritate şi în acelaşi timp pentru a exploata excitarea maselor. ( ) Simbolul e tabu. Societatea în întregime şi conducătorii în mod special, doresc ca simbolurile sub care ei acţionează să nu fie atinse de critică, pentru ca acestea să-şi conserve funcţia – care este aceea de a traduce dorinţa, voinţa colectivă. Fiecare lider conştient de responsabilitatea sa se teme că critica ar putea împiedica transferul spiritului fiecăruia în simbol”.

Simbolurile politice acţionează asupra formării şi stabilizării reprezentărilor politice, determinând o reacţie dorită de cel care face ca simbolul să acţioneze asupra celorlalţi indivizi.

Simbolurile politice sunt constituite atât din cuvinte, cât şi din sloganuri, insigne, logo-uri (simboluri grafice),steaguri, saluturi (gesturi), simboluri sonore. Pentru Machiavelli, „politica este arta de a-i face pe oameni să creadă” (Principele, 1995).

Cuvintele, fie ele spuse sau scrise, pot fi utilizate în reprezentarea unuia sau mai multor fapte concrete, simple sau complexe, cât şi pentru o abstracţie sau pentru un ansamblu de idei abstracte, ştiinţifice sau filosofice. În politică, simbolurile reprezintă în general forme simple ce desemnează idei, sisteme de idei, doctrine, scheme.

Scena politică, indiferent de spaţiul unde se desfaşoară, este dominată de simboluri, bazându-se pe convingeri. Lucien Sfez evidenţiază relaţia dintre politică, simbol şi legitimitate : ”Politica e o chestiune de simbol, căci e o chestiune de legitimitate, adică de credinţe şi memorii validate” (apud Chiciudean Ion, 2001, p. 54).

Simbolurile politice orientează indivizii, dar şi grupurile, masele, în privinţa schimbărilor de atitudini. Coeziunea unei societăţi se realizează în jurul simbolurilor politice, deoarece ele sunt cele care trezesc şi alimentează reacţii emoţionale generale. Degradarea simbolurilor conduce automat la degradarea ordinii politice, în vreme ce decăderea puterii semnifică şi decăderea simbolurilor prin care s-a impus. Puterea se poate opune deteriorării simbolurilor sale, procedând ori la schimbarea acestora, prin înlocuirea cu altele noi, dar păstrând semnificaţiile celor vechi, ori la păstrarea simbolurilor vechi şi la denunţarea celor noi ca fiind străine.

În contextul actual al politicii româneşti şi nu numai, printre cele mai des utilizate simboluri politice se regăsesc democraţia şi corupţia. Şi dacă democraţia este simbolul politic folosit cu o conotaţie pozitivă, fiind adesea asociată libertăţii, corupţia este simbolul negativ ce semnifică fenomenul social care degradează ordinea şi forţa simbolică a statului, prin absolvirea de vină a purtătorilor de simbol ai acestei structuri (2001, p. 55).

Forţele politice din România duc o reală bătălie prin intermediul acestor simboluri, apelând, pentru a atinge latura sensibilă, emoţională a publicului ţintă, la diverse asocieri ale simbolurilor cu fapte concrete. Spre exemplu, majoritatea politicienilor marcanţi ai scenei politice româneşti asociază democraţia cu Revoluţia din 1989. Este binecunoscută celebra frază „sute de tineri şi-au vărsat sângele la Revoluţia din 1989 pentru democraţie!”, utilizată în majoritatea discursurilor politice. De asemenea, cel de al doilea simbol, corupţia, este utilizat în discursurile care vizează atacuri asupra adversarilor politici. Anul electoral 2004 a fost marcat de dispute şi controverse izbucnite în jurul acestui simbol. Astfel, reprezentanţi marcanţi ai „societăţii civile”, cum ar fi Cristian Pârvulescu, Alina Mungiu – Pippidi, Monica Macovei, Renate Weber au atacat în mod repetat, aproape obsesiv, simbolul corupţie.

În momentul de faţă, corupţia este un simbol – flagel care domină în caracterizarea unui singur mare partid politic – Partidul Social Democrat, deşi nici unul dintre personajele acuzatoare nu a adus dovezi palpabile în ceea ce priveşte această stare de fapt. Corupţia şi combaterea acesteia constituie, de asemenea, un simbol din ce în ce mai des utilizat şi de forurile internaţionale, precum Uniunea Europeană, în contextul integrării europene.

Simbolurile politice sunt, într-un fel, o variantă stenografică a sloganului, a doctrinei şi a ideologiei unui partid politic, având avantajul de a fi simplu, scurt şi, deci, uşor de reţinut, acţionând rapid în formarea reflexului condiţionat vizat. Simbolul este cu atât mai eficient cu cât este mai sugestiv. În acest fel, simbolurile pot deveni extrem de active pentru a aduna şi uniformiza mulţimile.

În ceea ce priveşte simbolurile grafice - logourile - utilizate de partidele din Romania, acestea sunt: Partidul Social Democrat (PSD)- trei trandafiri prinşi în mănunchi, desenaţi pe un fundal albastru ; Partidul Democrat (PD) – un trandafir desenat pe un fundal albastru ; Partidul Naţional Liberal (PNL) – săgeată ascendentă de culoare albastră desenată pe un fundal galben ; Alianţa Dreptate şi Adevăr – un chenar de culoare portocalie în interiorul căruia sunt trecute iniţialele D. A.; Partidul Conservator (PC) – balanţa ; Partidul România Mare (PRM)– acvilă ce poartă o cruce în cioc; Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) – ochiul.