Analiza the aprentice - Arena Leilor

Se spune că lumea afacerilor din New York este o junglă. Supravieţuiesc doar cei mai buni, cei care excelează într-un domeniu. Milionarul american Donald Trump, şi el parte a respectivei jungle, a surprins acest aspect foarte bine în reality-show-ul numit The Apprentice. Ideea realizării emisiunii i-a aparţinut lui Mark Burnett, producătorul “Survivor”. « mi-a expus ideea emisiunii The Apprentice, o serie care s-ar fi derulat în jungla din New York, cea mai periculoasă dintre toate, unde oamenii se sfâşie între ei ca să câştige o fărâmă de avans faţă de concurenţii lor. Ideea era remarcabilă. Timp de treisprezece săptămâni, şaisprezece concurenţi se înfruntă într-o competiţie televizată, câştigătorul având dreptul să fie ucenicul meu. Cel sau cea care câştiga obţinea un post şi un salariu cu şase cifre la Trump Organization timp de un an – mai târziu, suma creştea, dacă merita» Profilul psihologic al candidatului visat de Trump: lider dinamic, tenace, ferm, lucid, negociator dur, devotat total „cauzei“. După un timp concursul a ajuns să dureze 14 săptămâni, în cea de-a 15-a săptămână ţinându-se finala. Pentru o analiză cât mai clară a existenţei emisiunii gen reality-show şi pentru a vedea dacă modelul The Apprentice se pliază sau nu pe necesităţile româneşti sau dacă există deja aşa ceva, voi încerca în aceasta lucrare să fac o comparaţie între The Apprentice şi Arena leilor, emisiune difuzata pe TVR 2.

Am specificat mai sus care erau cerinţele pentru candidaţii lui Trump. Cu toate că Arena leilor este varianta românească a show-ului Dragon`s Den, consider că se aseamănă destul de mult cu The Apprentice. Astfel, daca în reality-show-ul lui Trump se făcea o preselecţie, iar apoi aleşii erau supuşi mai multor feluri de încercări, Arena leilor era chiar o arenă în care veneau diverse persoane cu proiecte de afaceri cu scopul de a convinge publicul pentru a obţine finanţare. Preselecţia se făcea în funcţie de planurile candidaţilor. Dacă planul de afaceri era întocmit corect sau dacă el prezenta interes pentru vreun membru al juriului, era acceptat în emisiune. Dacă mai şi convingea juriul că e un plan foarte bun atunci primea o anumită sumă de bani, de obicei 20.000 de dolari. Ca şi în The Apprentice, din juriu fac parte persoane puternic ancorate în mediul afacerist din România. În varianta românească totul depindea de candidat. În varianta americană, la mijloc era vorba de echipă, mai bine zis de maleabilitatea şi abilitatea fiecăruia de a colabora cu celălalt. În fond, afacere înseamnă comunicare. Dacă nu stai bine la capitolul comunicare, atunci poţi să consideri că ai dat faliment. De multe ori, atât în The Apprentice, cât şi în Arena leilor, candidaţii au venit cu soluţii bune şi viabile, însă pentru că nu au reuşit să le susţină cum trebuie au fost respinşi. Mi se pare corect având în vedere că pentru a reuşi în afaceri trebuie să ştii cum să captezi şi să menţii atenţia celuilalt.

Majoritatea concurenţilor din The Apprentice au fost afacerişti, antreprenori, persoane care şi-au deschis propria afacere de la 20 de ani (de exemplu, primul Ucenic, Bill Rancic, a înfiinţat pe când avea 23 de ani cigarsaroundtheworld.com). Misterioase au rămas multe informaţii din timpul emisiunii, cei 18 candidaţi din apartament neavând voie să vorbească despre ce se întâmpla în emisiune din cauza contractului de confidenţialitate încheiat între ei şi Donald Trump. O primă formă de manipulare a publicului apare aici. Telespectatorii probabil cred ca totul e dat pe post, că nimic nu este ascuns. Dacă Trump vrea să pară omul de succes care se dedică acestei cauze, şi anume de a forma ucenici în afaceri, de ce vrea să se ascundă? Cu toţii ştim că în afaceri multe sunt secrete şi totuşi el s-a decis să împărtăşească experienţa cu telespectatorii. De ce candidaţii au fost nevoiţi să semneze un contract? Ce li se întâmpla dacă divulgau anumite informaţii? Vom afla, probabil, peste cîţiva ani, când va izbucni scandalul între NBC şi Trump sau când va expira contractul de confidenţialitate.